Cum se scrie o cerere de demisie?

cerere de demisie

This is custom heading element

Subsemnata/ Subsemnatul ____________________ , angajată/angajat la SC _________________ ,

punct de lucru ___________________ , prin prezenta vă rog să-mi aprobați cererea de demisie începând cu data de __.__.____ .

 

Data                                                                                                                                                                    Semnătura

__.__.____                                                                                                                                                                _________

This is custom heading element

— Denumirea oficială a firmei o vei regăsi în contractul individual de muncă.

— Verifică durata perioadei de preaviz din contractul de muncă înainte de a solicita demisia.

This is custom heading element

Subsemnata Smith Mirela, angajată la SC LILLO SA, punct de lucru Winmarkt Cluj, prin prezenta vă rog să-mi aprobați cererea de demisie începând cu data de 23.11.2021.

 

Data                                                                                                                                                                         Semnătura

23.11.2021                                                                                                                                                                    LindaS

 

Subsemnatul Brown Georgel , angajat la SC MINUNEA SRL Brașov, prin prezenta vă rog să-mi aprobați cererea de demisie începând cu data de 22.11.2021.

 

Data                                                                                                                                                                        Semnătura

22.11.2021                                                                                                                                                                 GeorgeBr.

Pentru eventualitatea în care ai nevoie de mai multe detalii pentru a reuși să-ți părăsești jobul, îți recomandăm următorul link Cum să-ți părăsești jobul

[uncode_share layout=”multiple” bigger=”yes” no_back=”yes” separator=”yes”]

Particularități de construcție a personajului – Moromeții

Moromeții

This is custom heading element

Romanul “Moromeții” de Marin Preda reprezintă o mare izbândă literară a deceniului VI (primul volum – 1955), respectiv al deceniului VII (al doilea volum – 1967), deschizând seria unor opere valoroase pentru mai mulți romancieri, precum Nicolae Breban, Fănuș Neagu sau Augustin Buzura. Romanul prezintă simbolica destrămare a unei familii de țărani din Câmpia Dunării, în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

This is custom heading element

Romanul lui Marin Preda se încadrează în realismul postbelic printr-o serie de trăsături ale acestui curent: perpectiva narativă obiectivă prin care este surprinsă veridic lumea satului, tehnica detaliului, crearea unei tipologii umane, dar și atitudinea critică față de modul în care a fost instaurat regimul comunist în statul român la acea vreme. O primă trăsătură a realismului regăsită în text este surprinderea veridică a societății rurale din Câmpia Dunării precum și interesul acordat vieții sociale din comuna Siliștea-Gumești (locul copilăriei autorului, toponim preluat din lumea reală care accentuează ideea de veridicitate), activitățile principale ale oamenilor fiind creșterea animalelor și munca pământului. Tot din realitatea rurală fac parte și obiceiurile și evenimentele relatate de Marin Preda în romanul său: secerișul, călușul, premilitara care conferă textului un caracter monografic, oferind cititorului impresia implicării într-o lume vie și cunoscută.

This is custom heading element

Titlul “Moromeții” așază tema familiei în centrul romanului, însă evoluția și cirza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii. Astfel că romanul unei familii este și “un roman al deruralizării satului”, o frescă a vieții rurale dinaintea și de după cel de-al Doilea Război Mondial. O altă temă este criza comunicării, absența unei comunicări reale între Ilie Moromete și familia sa. Tema timpului viclean, nerăbdător (“timpul nu mai avea răbdare”), relația dintre individ și istorie nanțează tema socială. Criticul Eugen Simion consideră drept temă centrală “libertatea morală în luptă cu fatalitățile istoriei”.

Titlul romanului este reprezentat de numele unei familii, cu focalizare asupra membrilor ei, exponenți ai mediului rural, surprinși în pragul unor prefaceri sociale radicale, de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, și supuși transformărilor istorice de după acest eveniment marcant.

This is custom heading element

Primul volum este structurat în trei părți, cu o acțiune concentrată, care se desfășoară pe parcursul verii, cu trei ani înaintea zibucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Prima parte, de sâmbătă seara până duminică noaptea, conține scene care ilustrează monografic viața rurală: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din poiana lui Jocan, hora. Partea a doua se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile, la București. Partea a treia, de la seceriș până la sfârșitul verii, se încheie cu fuga feciorilor. Fiecare parte începe cu o prezentare de ansamblu a, scena memorabilă: masa, prispa și secerișul.

This is custom heading element

Simetria compozițională este dată de cele două referiri la tema timpului. La început, aparent îngăduitor, timpul era foarte răbdător cu oamenii, viața se scurgea fără conflicte mari, pentru ca enunțul din finalul volumului “timpul nu mai avea răbdare” să pară necruțător. Volumul al doilea, structurat în cinci părți, prezintă viața rurală într-o perioadă de un sfert de veac, de la începutul anului 1938 și până spre sfârșitul anului 1962. Acțiunea romanului se concentrează asupra a două momente istorice semnficative: Reforma Agrară din 1945, cu prefacerile pe care ea le aduce și transformarea socialistă a agriculturii.

This is custom heading element

Prima secvență semnificativă o reprezintă cea în care are loc dialogul dintre Ilie Moromete și vecinul său, Tudor Balosul. Moromete, aflat pe stanoaga podistei, aștepta un partener de discuție. Cel care sosește, spre nemulțumirea personajului, este vecinul său, care inițază o discuție despre un subiect care nu poate fi pe placul lui Moromete: vânzarea salcâmului. Moromete nu răspunde, pare să nu audă întrebările insistente, ca mai apoi să privească spre cer și să spună “să știi că la noapte o să plouă”. Prefăcându-se că nu aude întrebarea, Moromete se autoiluzionează și crede că ploaia prevestită îi va aduce satisfacții în toamnă, asfel fiind prezentată trăsătura dominantă a personajului și anume, disimularea. Salcâmul pe care Balosul vrea să îl cumpere de la Moromete este un simbol al stabilității, iar tăierea lui ar echivala cu acceptarea de către acesta că are probleme financiare.

This is custom heading element

O altă scenă semnificativă care ilustrează disimularea lui Moromete este cea a plății foncirii. Chemat din poiana fierăriei lui Jocan de către Ilinca, acesta știe fără să i se spună că motivul este sosirea lui Jupuitu’, agentul fiscal. Moromete intră, ignorându-l pe acesta și pe însoțitorul său. Discută cu niște interlocutori inexistenți, își strigă fiii și pe Catrina despre care știa că se află la biserică, apoi se întoarce brusc și strigă: “N-am!”. Mai mult, îl lasă pe agent să-i taie chitanța, iar când acesta îi cere banii, reia replica, cu naturalețea omului care spune adevărul. Din cei 1200 de lei luați pe salcâm, Moromete îi dă lui Jupuitu’ numai 1000 de lei, iar după plecarea acestuia îi va mărturisi cu satisfacție vecinului că l-a păcălit pe agent.

This is custom heading element

Protagonistul romanului, Ilie Moromete, este un personaj complex, investit cu valori simbolice profunde, căci prin el se reconstituie viziunea asupra lumii țărănești cu puțin timp înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Personalui Ilie Moromete îl are drept model pe Tudor Calarasu, tatăl scriitorului, după cum acesta mărturisește: “Eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl meu”.

This is custom heading element

Din punct de vedere social, Ilie Moromete este un țăran mijlocaș din satu Siliștea-Gumești, preocupat să-și poată păstra pământurile pe care le deține. Este capul unei familii numeroase, “o familie hibridă”, greu de ținut în frâu, alcătuită din Catrina, cea de-a doua soție, Paraschiv, Nilă și Achim, din prima căsătorie, și Tita, Ilinca și Niculae, copii din căsătoria cu Catrina. Membru al partidului Liberal, Moromete fusese consilier comunal și poate și de aceea este recunoscut ca o autoritate locală.

This is custom heading element

Din punct de vedere moral, pe parcursul derulării acțiunii, Moromete dovedește o multitudine de trăsături. țăran cu o inteligență ascuțită, având darul vorbirii care se împletește cu plăcerea obsevației, dotat cu un imprevizibil siimț al umorului, Ilie Moromete generează prin fiecare apariție veritabile spectacole, adesea comice, chiar și gesturilor mărunte primind o atenție specială din partea consătenilor. Citirea ziarelor în poiana lui Jocan este o hrană sufletească pentru Moromete, discuțiile purtate aici având rolul de a clarifica și a disocia ideile din articolele publicate, de a descofra sensurile profunde ale politicii vremii. Moromete este sfătos, îi place să discute cu toată lumea, iar acest lucru o deranjează pe Catrina, care adesea se revoltă: “Lovi-o-ar moartea de vorbă, de care nu te mai saturi, Ilie!”/ “Toată ziua stai de vorbă!”.

This is custom heading element

Din punct de vedere psihologic, Moromete este o fire contemplativă: “Moromete stătea pe stanoaga podistei și se uita pe drum. Stătea degeaba… Din mâna lui fumul se ridica drept în sus fără grabă și fără scop”. Drama personală a lui Ilie contsă în destrămarea familiei, generată de plecarea băieților. Moromete este astfel învins de două ori: o dată în încercarea de a ține unită o familie și a doua oară văzându-și contrazis însuși modul de a fi. Omul contemplativ, atent la plăcerea vorbelor , se confruntă cu oamenii faptei și ai câștigului bănesc. Înfrângerea lui Ilie Moromete este însă dublată de victoria exemplară a acestuia: prin tragic între două lumi, cea de dinainte și cea de dupa 1944, personajul a cărui dramă constă în aceea de a nu fi sincron cu întâmplările și nici cu logica obișnuită a semenilor săi, rămâne să își apere, până la sfârșit, în ciuda tuturor conttrazicerilor pe care le primește, autonimia, pentru a rezuma apoi, la sfârșitul întregului roman, concluzia destinului și caracterului său: “Domule, eu am dus întotdeauna o viață independentă”.

This is custom heading element

Un element semnificativ de conținutul care se conturează încă de la început este reprezentat de către conflictul familial. Eroul central se află angrenat într-un triplu conflict: Are neînțelegeri cu băieții din prima căsătorie, generate de diferența de mentalitate dintre generații. Paraschiv, Nilă și Achim se simt mereu neîndreptățiți și își învinuiesc tatăl că nu întreprinde afaceri rentabile pentru a trăi mai bine. Pentru că Moromete vânduse în vremuri grele de secetă un pogor al soției, făcându-i promisiunea că va trece casa pe numele ei, (amână onorarea acesteia de teamă că se vo revolta copiii din prima căsătorie) între cei doi soți există permanent o tensiune, care răbufnește prin reproșuri. A treia coordonată a conflictului vizează neînțelegerile lui Moromete cu sora sa, Guica, nemulțumită că Ilie se recăsătorește. Aceasta nutrea o ură nestăpânită față de Catrina, ură pe care o insufla și celor trei băieți. Un conflict secundar se conturează între tată și fiul cel mic, Niculae, care își dorea să meargă la școală, dar Ilie susținea că nu are bani să-l întrețină la învățătură. În cel de-al doilea volum, această neînțelegere va ocupa un loc principal în textura romanului, adâncind iremediabil conflictul.

This is custom heading element

În ceea ce privește stilul, romanul se remarcă prin limpezime, precizie și concizie, anticalofilism. De asemenea, Marin Preda îmbină stilul direct cu cel indirect și liber, și își construiește personajele, prin limbaj, prin oralitate și ironie.

This is custom heading element

Așadar, romanul “Moromeții” de Marin Preda impune un personaj inedit, țăranul filozof, și se înscrie în galeria romanului de tip realist, reprezentând un punct de reper în literatura română postbelică, o operă în care autorul își dovedește măiestria literară.

This is custom heading element

[uncode_share layout=”multiple” bigger=”yes”]

Nuvela psihologică „Moara cu Noroc” de Ioan Slavici

nuvela

This is custom heading element

Ioan Slavici este unul din cei patru mari clasici ai literaturii române, afirmându-se ca deschizător de drumuri prin crearea romanului realist obiectiv “Marași prin integrarea elementelor de analiză psihologică în scrierile sale.

This is custom heading element

Nuvela psihologică este o specie a genului epic, în proză, cu un singur fir narativ care prezintă un conflict puternic redat în manieră obiectivă între personaje bine conturate, individualizate prin detalii semnificative: conflictul se dezvoltă pe două coordonate, una exterioară, care urmărește firul propriu zis al evenimentelor, și una interioară, prin definirea implicațiilor pe care le au faptele în planul conștiinței personajului.

This is custom heading element

Textul literar „Moara cu noroc” este publicat în 1881, în volumul intitulat „Novele din popor”. Aceasta este o proză de factură realistă în cadrul căreia se remarcă: obiectivitatea perspectivei narative, omnisciența și omniprezența naratorului, relatarea la persoana a III-a, veridicitatea, inspirația din realitate prin prezentarea societății ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX-lea, descrierile detaliate, stilul sobru, fără figuri de stil și exprimare exactă.

This is custom heading element

Tema prezintă consecințele nefaste pe care le are setea de îmbogățire asupra destinului uman. Firul epic al nuvelei este amplu, prezentând un conflict puternic în mod gradat, dozând momentele de tensiune maximă anticipate prin pauza descriptive, iar secvențele narative sunt construite prin înlănțuire. Motivele prezente în nuvelă sunt de factură realistă, destinul reflectând ironia sorții și conturând moara ca fiind un loc blestemat.

This is custom heading element

Titlul nuvelei este un topos literar care desemnează un han aflat la o răscruce de drumuri în mijlocul pustietății. Locația, o fostă moară, simbol al perisabilului, este, în esență, aducătoare de ghinion, deși aparent este un spațiu privilegiat al norocului „înavuțirii” dar care ascunde abateri etice grave precum nelegiuirea și crima.

This is custom heading element

Cârciuma de la Moara cu noroc este așezată la răscruce de drumuri, izolată de restul lumii și înconjurată de pustietăți întunecoase. În expozițiune, descrierea drumului care duce la Moara cu noroc, realizată în manieră realistă prin tehnica detaliului semnificativ și a locului în care se află cârciuma, redă un peisaj-cadru obiectiv al acțiunii: „De la Ineu drumul de țară o ia printre păduri și peste țarini, lăsând la dreapta și la stânga satele așezate prin colțurile văilor. Timp de un ceas și jumătate drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care îl urci, și după ce ai coborât iar în vale, trebuie să faci popas […] fiindcă drumul a fost cam greu, iară mai departe locurile sunt rele”. Semnele părăsirii (vechea moară „cu lopețile rupte”, cele 5 cruci) anticipează destinul tragic. Simetria incipitului cu finalul se realizeazî prin descrierea drumului. Simbolistica inițială a drumului se completează, în final, cu sugestia drumului vieții care continuă ți după tragedia de la Moara cu noroc: „Apoi ea luă copiii și plecă mai departe”.

Subiectul nuvelei îl constituie etapele și efectele confruntarii dintre protagonist, Ghiță, și antagonist, Lică. Ghiță se dovedește la început harnic și priceput, iar primele semne de bunăstare și armonie în care familia trăiește nu întârzie să apară: „se punea cu Ana și bătrâna să numere banii, și atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi priveau la cei doi copilași”.

This is custom heading element

Apariția lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc, șeful porcarilor și al turmelor de porci din împrejurimi, care tulbura echilibrul familiei, constituie intriga. Desprins din această categorie a sămădăilor, Lică este individualizat printr-un portret realizat în mod direct de narator: „Lică, un om ca de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi” are un orgoliu de stăpân și impune încă de la început regulile.

This is custom heading element

Desfășurarea acțiunii se concentrează în jurul procesului înstrăinării cârciumarului față de familie, analizat cu măiestrie de Slavici. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate față de Ana și cei mici pe care îi ocrotise până la acel moment. La un moment dat, Ghiță ajunge să regrete că are familie pentru că nu-și poate asuma total riscul îmbogățirii alături de Lică. Dornic să facă avere, Ghiță se îndepărtează de Ana și devine treptat complicele lui Lică în diverse nelegiuri: jefuirea arendașului, uciderea unei femei și a unui copil. Reținut de poliție, lui Ghiță i se dă drumul pe „chezășie”.

This is custom heading element

Punctul culminant al nuvelei coincide cu momentul în care Ghiță ajunge pe ultima treaptă a degradării morale. Dispus să facă orice pentru a se răzbuna, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică, pentru a-l da în vileag pe Sămădău, în timp ce el merge să-l anunțe pe jandarm că Lică are asupra lui banii furați. Dezgustată de lașitatea soțului, Ana i se dăruiește lui Lică, deoarece Lică e „om”, pe când Ghiță „nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești”. Când se întoarce și realizează acest lucru, Ghiță o ucide pe Ana, iar la rândul lui este ucis de Răuț, din ordinul lui Lică.

This is custom heading element

Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lică mistuie Moara cu noroc, iar pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, Lică se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac. Nuvela are un final moralizator, fiindcă „sancționarea drastică a protagoniștilor e pe măsura faptelor săvârșite”. Singurele persoane care supraviețuiesc sunt bătrâna și copiii.

This is custom heading element

O secvență semnificativă este reprezentată de monologurile interioare ce denotă frământări sufletești puternice, personajul, autocaracterizându-se ca un om necinstit, trăsătură de care îi este rușine, dar pe care o motivează pueril printr-o pornire interioară de nestăvilit, dând vina pe destin. Stările interioare, procesele de conștiință și gândurile chinuitoare ale lui Ghiță sunt relevate prin dialog și observația atentă a sufletului, vocea demonstrând astfel fenomenul dezumanizării, cauzat de neputința omului de înfrânare.

This is custom heading element

O altă secvență semnificativă din această nuvelă este momentul în care la han își face apariția Lică Sămădăul, un personaj straniu care exercită o influență negativă asupra celor din jur. Personalitatea sa puternică și înclinația acestuia spre rău, vor determina dezechilibrul sufletesc al lui Ghiță și destrămarea familiei sale.

This is custom heading element

Ghiță este personajul principal al nuvelei realiste și psihologice „Moara cu noroc”, remarcându-se prin complexitate. De-a lungul firului epic, personalitatea sa cunoaște schimbări profunde, transformându-se treptat și dramatic, dintr-un cizmar cinstit într-un cârciumar care trăiește cu obsesia banilor și îmbogățirii. La începutul nuvelei, el întruchipează individul nemulțumit de condiția sa socială umilă, de a cârpi cizmele oamenilor înstăriți pe care o identifică drept lipsă a demnității și a independenței. La final, Ghiță devine criminal, omorându-și soția din gelozie. Slavici, un profund moralist, nu ezită să-i aplice o bine-meritată pedeapsă capitală, moartea sa constituind singura soluție de salvare, căci nu ar fi putut trece niciodată peste toate acele obsesii și remușcări din cauza slăbiciunii sale.

This is custom heading element

În relația cu celelalte personaje, Ghiță se dovedește a fi un caracter slab, deși și-a dorit prosperitatea, fondul său sufletesc nu a putut susține independența câștigată până la acel moment. În confruntare cu tăria de caracter a Sămădăului, el nu are nici-o șansă, iar soția sa, Ana, este la fel de slabă ca și el, dar are forța interioară de a-l preveni de un fapt pe care și el îl vede ca pe o amenințare, dar căruia este incapabil să i se sustragă.

This is custom heading element

Limbajul artistic al nuvelei se caracterizează prin sobrietatea și concizia stilului de factură clasică. Obiectivitatea perspectivei narative este completată cu detalii semnificative cu privire la gândurile personajelor, care le determină manifestările exterioare. Stilul direct și indirect se completează liber astfel încât se regăsește modalitatea de reproducere a gândurilor personajelor.

This is custom heading element

Așadar, particularitățile de construcție ale unui personaj din nuvela psihologică „Moara cu noroc” surprinde filozofia de viață a personajului, conform criticii lui George Călinescu care afirmă că este „o nuvelă solidă cu subiect de roman”, astfel că nuvela este o capodoperă a literaturii române, deschizând calea către marile creații.

This is custom heading element

Ritualul răciților

ceai

Fantomițele din lămâie
Sunt, în viziunea unui copilaș
Singurul motiv pentru a bea ceai
Când e bolnav.

Își suflă nasul cântând la saxofon
Întreabă unde-i polonicul cu miere?
Ce drăguță e cana aia, mai mare decat capul lui:)
Iar vânează cu lingurița, fantomițe rebele.

Unde ai mai văzut tu fantomițe în ceai?
.
.
.
În afară de mâncat shaorma
Îl caracterizează să poarte pantalonași pufoși
Folosește furculiță în loc de cuțite
Și își suflă nasul de sus în jos!

Dar unde ai mai văzut tu fantomițe în ceai?
.
.
.
Scobește lămâia cu îndemânare
Scoate scheleții din dulap
Folosește doar scoici în loc de batiste
Spune-mi de ce măi copile, îți place să fii bolnav?!?

This is custom heading element

George Bacovia – Plumb. Tema și viziunea despre lume

plumb

This is custom heading element

Simbolismul este un curent literar de circulație universală, a apărut în Franța, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacție împotriva retorismului romantic și a formalismului parnasian, promovând emoția și muzicalitatea interioară a ideii. Și-a creat o individualitate proprie prin percepția sinestezică asupra universului, considerată ca fiind arta de a simți, fundamentată pe imagini artistice ca mijloc de exprimare a corespondențelor între elementele universului, prin sugestie, de asemenea remarcându-se folosirea simbolului care admite o multitudine de sensuri, specific fiind cel plurivoc, la descoperirea cărora cititorul colaborează cu poetul. Se remarcă și alte particularități ale simbolisticii simboliste, cum ar fi crearea stării de spleen, muzicalitatea interioară a versurilor, sinesteziile.

This is custom heading element

George Bacovia este considerat de critica literară cel mai însemnat reprezentant al acestui curent literar din literatura română. Poet interbelic, apreciat pentru originalitatea sa care derivă dintr-un pesimism exacerbat cu care trăiește, claustrarea într-un mediu ostil și spaima de moarte, creează o lirică a tristeții ireparabile sugerate de simboluri specifice. Poezia „Plumb” apare în volumul omonim de debut, în 1916. Creație de factură simbolistă, această operă lirică este o artă poetică în care se dezvăluie principalele concepții ale artistului despre lume și viață, despre menirea lui în univers, într-un limbaj literar distinct.

This is custom heading element

Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate lipsită de aspirații și artificială, condiție determinată de două coordonate esențiale, iubirea și moartea. Viziunea despre lume este redată la nivelul textului prin folosirea procedeelor specifice simbolismului: simbolul plurivoc, tehnica repetițiilor, cromatica, muzicalitatea și tehnica sugestiei. Textul este structurat în două catrene construite pe baza cuvântului „plumb”, care este prezent și în titlu și sugerează atmosfera generală a textului fiind reluat în șase din cele opt versuri ale poeziei. Cele două secvențe poetice corespund celor două planuri ale realității: realitatea obiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare, fiind și el condiționat de natura mediului. Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin mărcile subiectivității: persoana I a verbelor – „stam”, „am început”; persoana I a adjectivului posesiv „meu”. Simetria celor două secvențe poetice este dată, atât de prezența eului liric și de lipsa oricărei forme ale existenței, cât și de prezența elementelor de versificație prin punctele de suspensie alături de simbolul recurtent „plumb”, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă și închiderea definitivă a spațiului existențial.

This is custom heading element

Titlul reprezintă simbolul central al poeziei, „plumbul” care sugerează cenușiul existențial, universul monoton, închiderea definitivă în spațiul existențial fără soluții de ieșire. Din punct de vedere chimic și fizic, plumbul este un metal foarte greu ce izolează radiația, de culoare gri închis, acesta sugerând o stare de apăsare, disconfort și înghesuială. De asemenea, titlul reprezintă două accepțiuni, respectiv planul real cu sens denotativ, „plumbul” fiind un metal moale, greu, de culoare cenușiu-albăstrui sau gri închis ce sugerează continuitatea vicioasă a suferinței și planul imaginar cu sensul conotativ derivat din cel propriu prin care sugerează dezorientarea, monotonia, claustrarea, vidul și iminența morții.

This is custom heading element

Un element de compoziție care ordonează imaginile artistice este structura poeziei în două catrene aflate în relație de opoziție. Cele două strofe corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir și de cavou, și realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii („amorul meu de plumb”). Prima secvență poetică își bazează semnificația pe metafora-simbol „cavou” legată indestructibil de cadrul fenebru imaginat imaginat de poet în confesiunea lirică. Acesta poate avea două accepțiuni: universul închis al târgului de provincie, incapabil de a discerne valoarea de nonvaloare, sau propriul trup perisabil, o temniță pentru sufletul dornic de înălțare spirituală și sufletească.

This is custom heading element

O secvență semnificativă privind tema și viziunea despre lume într-un text poetic aparținând simbolismului, respectiv „Plumb” de George Bacovia descrie un cadru spațial închis, apăsător, sufocant, în care eul liric se simte claustrat: „Stam singur în cavou…”. Cavoul este un simbol pentru universul exterior care provoacă o stare de angoasă din cauza sugestiei grutății plumbului. Acest cadru este descris cu ajutorul epitetelor metaforice: „sicriele de plumb”, „funerar vestmânt”, „flori de plumb”, „coroanele de plumb” și este un spațiu claustrofobic, un spațiu limitat. Repetarea epitetului „de plumb” subliniază existența mohorâtă, lipsită de transcendență sau de posibilitatea înălțării, deoarece, la Bacovia, moartea înseamnă întotdeauna anihilare totală, atât a trupului, cât și a sufletului, iar „plumbul” este un simbol al apăsării și al strivirii ființei. Verbele la imperfect desemnează trecutul nedeterminat și sugerează permanența unei stări de angoasă și a unei neîncetate aspirații spre un final dorit, așteptat și simțit ca o eliberatoare încheiere a unui ciclu existențial: „dormeau”, „stam”, „era” și „scârțâiau”.

This is custom heading element

A doua secvență semnificativă privind tema și viziunea despre lume în textul poetic propus mută accentul pe interioritate, dar aceasta nu este o posibilitate de salvare, deoarece se află sub semnul tragicului. Optimismul este anulat total, iubirea, afectivitatea sunt surprinse în momentul dispariției: „Dormea întors amorul meu de plumb”. Încercarea de salvare este iluzorie, strigătul eului liric fiind unul zadarnic: „și-am început să-l strig”. Eul solitar aude, vede, înregistrază tot ce îl înconjoară ca pe un eveniment important, dar comunicarea propriu-zisă este exclusă. Dorința de evadare și de înălțare produsă de sentimentul de iubire este și ea contaminată de atmosfera generală, „aripile de plumb” sugerând, de fapt, o cădere surdă și grea, adică moartea. Apropierea morții este anticipată de sentimentul de singurătate: „Stam singur lângă mort…”. La Bacovia iubirea și moartea sunt strâns legate și nu se anulează una pe cealaltă. Moartea este sugerează pe parcursul întregii poezii cu ajutorul cuvintelor care fac parte din câmpul semantic al morții: „scriu”, „cavou”, „funerar”, „coroană” și „mort”.

This is custom heading element

La nivel fonetic, cuvântul „plumb” cuprinde o vocală închisă de către două consoane grele și sugerează închidere a spațiului, această construcție riguroasă sugerând prezența morții prin închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată și măsură fixă de zece silabe. De asemenea, verbele la timpul imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanența unei stări de liniște iar cele două verbe la perfect compus „am început”, respectiv la conjunctiv „să strig”, sugerează disperarea poetului după conștientizarea că universul este cuprins de atmosfera sumbră a morții. Versul al doilea se remarcă prin elipsa verbului, conturând imaginea statică de încremenire.

This is custom heading element

Prezența tehnicilor simboliste care apar în poezia „Plumb” și sunt specifice liricii simboliste cu rolul de a crea o viziune inedită îmbinând cromatica și muzicalitatea, tehnica repetițiilor cu prezentarea stărilor eului liric și sugestia. La nivelul textului, acestea sunt puse în evidență cu ajutorul elementelor de compoziție și de limbaj, precum structurarea poeziei în două catrene aflate în relație de opoziție, acesta fiind un element de compoziție care ordonează imaginile artistice. Un alt procedeu utilizat de simboliști pentru a pune în evidență anumite elemente de imaginar poetic este tehnica repetițiilor. Repetarea de șase ori a simbolului „plumb” subliniază monotonia universului exterior conturând stările de spirit ale eului.

This is custom heading element

La nivel stilistic, se remarcă prezența simbolului central, plumbul, asociat metaforelor, cum ar fi: „flori de plumb”, „aripi de plumb”, „coroanele de plumb”, expresivitatea epitetului din versul „Dormea întins amorul meu de plumb” și repetițiile care conferă muzicalitate întregii poezii, sugerând starea de inefabil și un sentiment de sfârșire, apăsare, sau chiar plictis, încremenire și moarte. Metafora aripilor de plumb nu duce la salvare, ci dimpotrivă, dovedește faptul că aripile sunt frânte. De asemenea, „sicriele de plumb” care „dorm” sunt personificate, rezultatul fiind un coșmar prins și transpus în realitatea în care moartea domnește etern și păstrează de-a pururi prin continuitate sentimentele de tristețe.

This is custom heading element

Așadar, viziunea despre lume exprimată în poezia „Plumb”, de George Bacovia este dominată de sentimente de tristețe, angoasă, dezgust, spleen, elemente specifice imaginarului poetic simbolist. Aceste stări ale eului liric bacovian sunt provocate de sentimentul descompunerii universului, dar și de apropierea sentimentului morții. Dar viziunea poetică nu se reduce la nivelul ideilor, ci cuprinde și procedeele prin care acestea sunt puse în valoare, precum sugestie, decor, cromatică tehnica repetiției care oferă muzicalitate, teme și motive literare și, mai ales, cultivarea simbolismului.

This is custom heading element

[uncode_share layout=”multiple” bigger=”yes”]

Ion Barbu – Riga Crypto și Lapona Enigel. Tema și viziunea despre lume

Ion Barbu

This is custom heading element

Modernismul este curentul literar constituit la sfârșitul secolului al XIX-lea, promovat în literatura română de Eugen Lovinescu în revista Sburătorul. Prin intermediul acestei reviste se promovează o orientare bazată pe ideea sincromizării cu literatura și cultura Occidentuluii, prin imitație, dar și adaptare. Modernismul presupune atitudini anticlasice, antiacademince, antitradiționale și anticonservatoare și se bazează pe „ruptura față de trecut și pe negarea valorilor din etapa anterioară. Revista Sburătorul și cercul literar format în jurul acesteia condamnă tradiționalismul, misticismul ortodoxist și ostilitatea față față de civilizație. În paginile revistei apar creațiile unor autori importanți, cum ar fi: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu. Modernismul presupune o mare variație tematică, autorii care se încadrează în acestă tipololgie fiind preocupați în primul rând de căutarea unor noi teme exprimate cu ajutorul unui limbaj bogat.

This is custom heading element

Ion Barbu este un poet modernist ca și Tudor Arghezi și Lucian Blaga, aparținând perioadei interbelice a literaturii. Poetul debutează în 1918 în revista „Literatosul”, afirmându-se ca poet original la cenaclul condus de Lovinescu; în 1921, apare placheta ilustrată nepotrivit, intitulată „După melci”, pe care Barbu o retrage din librării, iar în 1930 este publicat singurul său volum antum, „Joc secund”, din care face parte și poemul „Riga Crypto și Lapona Enigel”, integrat ciclului „Uvedenrode”.

This is custom heading element

Imaginarul poetic barbian pornește de la premisa că poezia este un „semn al minții” ea interferând cu matematica, după cum însuși declară: „Oricât ar părea de contradictorii acești doi termeni la prima vedere, există undeva în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlnește cu poezia. Ca și în geometrie, înțeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existență. ” El subliniază, de asemenea, lirismul pur, înțeles ca o contemplare a lumii, ca o comunicare cu universul, preferând astfel lirica intelectualizată.

This is custom heading element

Tema operei este una filozofică și vizează nevoia de cunoaștere văzută ca o prioritate doar de ființa umană, dublată de tema iubirii imposibile dintre două fințe apăarținând unor lumi diferite care se regăsește și în poezia „Luceafărul”. Soarele, simbol al cunoașterii supreme guvernează destinul lui Enigel, dar pentru Crypto acesta este nociv, dictându-i o „moarte simbolică”, poemul aparținând etapei baladică și orientală a creației barbiene, ca și alte creații, precum „După melci”, „Domnișoara Hus”. A fost subintitulat baladă, consituindu-se, de fapt, ca o viziune parabolică asupra existenței.

This is custom heading element

Titlul este alcătuit din enumerația a două nume proprii, completate de date reprezentative despre cele două ipostaze prezentate în text. Denumirea arhaică pentru rege, „riga”, este însoțită de apelativul „Crypto”, care sugerează făpotura sa criptică, adică încifrată, ascunsă. Enigel, nume propriu care în limba suedeză înseamnă „înger” sau care amintește de arhaica zeitate a fântânilor, este „lapona” viețuind în țările nordice. Titlul desemnează deci membrii cuplului neîmplinit: el întruchipează geniul vegetal, studiu steril de încreat, intelectual pur, iar ea aparține umanului, caracterizat prin aspirație către absolutul reprezentat de soare.

This is custom heading element

Incipitul este o invocație a „menestrelului”, artistul medieval ambulant, caracterizat prin epitetele „trist și aburit”, „mult și îndărătnic”, sugerând melancolia zicerilor sale, așteptate cu nerăbdare și cerute cu insistență. Acesta este solicitat de un „nuntaș fruntaș”, un lider al comunității din care face parte, re reia „cântecul larg”, povestirea propriu-zisă, cu rol moralizator. Actul supunerii respectă un ritual prestabilit; momentul ales este unul dilematic, în care auditoriul este pregătit pentru inițierea în taina vechiului cântec, rostit „acum o vară”, la o nuntă împlinită.

This is custom heading element

Balada este structurată în două părți, iar fiecare parte face referire la o nuntă; tehnica de compoziție este povestirea în povestire. Rama prezintă împlinită, aparținând planului real, ca o etapă firească a concretizării unei iubiri integrate sferei cotidianului, povestea propriu-zisă dezvoltă însă o nuntă inițiatică, aparținând planului imaginar și eșuată din incompatibilitate.

This is custom heading element

Prima secvență surpinde în puține imagini atmosfera de la „spartul nunții” trăite. Primele patru strofe constituie rama nunții povestite și reprezintă dialogul menestrelului cu „nuntașul fruntaș”. Menestrelul (un trabadur medieval caracteristic spațiului romantic apusean) e îmbiat să cânte despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali, reprezentanți a două regnuri diferite, „Enigel și Riga Crypto”. Nuntașul îl roagă să zică „încetinel”/„un cântec larg”, pe care l-a zis „cu foc” acum o vară. Repetarea sugerează un ritual aș zicerii unei povești exemplare, dar cu modificarea tonalității. Portretul menestrelului-poet este fixat prin trei  epitete: „trist”, „mai aburit cva vinul vechi”, „mult îndărătnic”, iar invocația este repetată de trei ori, ceea ce determinărupere lui de lumea cotidiană, intrarea în starea de grație necesară zicerii acelui „cântec larg”.

This is custom heading element

A doua secvență surpinde în mod alegoric povestea imposibilă de iubire dintre ființa vegetală și cea uman, ele fiind văzute prin calea instiatică de atingere a idealului. Secvența debutează cu definirea celor două medii existențiale văzute antitetic. Riga Crypto este regele bureților, sterp și incapabil să înflorească din cauza formării sale în faza incipientă. Veșnicul tron al umezelii îl caracterizează și este urât de supuși din cauza lipsei fertilității. În paralel, este surpinsă Enigel, ființa unamă dornică de a-și părăsi locurile dominate de gheață într-un proces simbolic al transhumanței. Cei doi se întâlnesc pe mușchiul pădurii, simbol al lumii vegetative refuzate de fată. Cele trei chemări ale lui Crypto pot fi asemănate cu chemările fetei de împărat din „Luceafărul”, poemul fiind numit în mod simbolic „Luceafărul întors”.

This is custom heading element

În prima chemare sunt cuprinse referiri la bogățiile din lumea vegetală „uite fragi ție dragi”. Răspunsul fetei face referiri la continuarea drumului spre soare, simbol al absolutului și al cunoașterii „eu mă duc să culeg fragi fragezi mai la vale”. A doua chemare face referire la depășirea condiției, Riga Crypto dorind să fie cules ca simbol al nunții. Prin nuntă s-ar putea realiza depășirea condiției parcurgându-se drumul de inițiere de la vegetal la uman. Fata îl refuză și de această dată, considerându-l umed și plăpând „Stai așteaptă de te coace”. Prin ultima chemare, drumurile celor doi se despart definitiv, deoarece Riga Crypto vede în soare un coșmar existențial „visuri sute de măcel, mă despart e roșu mare”, „pete are fel de fel”, iar fata vede în soare cel mai de preț lucru pentru pământeni „mă-nchin la soarele înțelept ca sufletu-i fântâna-n piept și roate mare mi-e stăpână ce zace-n sufletul fântână”. Apar aici două simboluri încifrate ce acordă nuanța ermetică modernismului barbilian: roata, simbol al cercului, al ciclului înscris, fântâna – simbol al cunoașterii de sine în aspirația către absolut.

This is custom heading element

Finalul este trist, Riga Crypto se trasformă intr-o ciupercă otrăvitoare, obligat să nuntească cu ipostaze degradante ale propriului regn: „Cu Laurul-Balaurul / Să toarne-n lume aurul, / Să-l toace, gol la drum să iasă, / Cu măsălarița-mireasă, / Să-i ție de împărăteasă.” Încercarea ființei inferioare de a-și depăși limitele este pedepsită cu nebunia, simbolic devenind o ciupercă otrăvitoare. Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valori ficate în opera poetului: al soarelui (absolutul), al nunții și al oglinzăă. Drumul spre sud al laponei are semnificația unui drum inițiatic, iar popasul în ținutul rigăi este o probă, trecută prin respingerea nunții pe o treaptă inferioară. În Ritmuri pentru nunțile necesare este înfățișată înaintarea sufletului prin trei etape cosmice, trepte ale inițierii până la desăvârșirea spirituală, nuntirea în „Cămara Soarelui / Marelui”.

This is custom heading element

Sub raport stilistic, prezența inversiunilor („mult-îndărătnic”, „zice-l-aș”) și a vocativelor în prima parte a baladei evidențiază oralitatea textului. Menestrelul este portretizat prin intermediul unei comparații, „mai aburit ca vinul”, dublată de un epitet, „vinul vechi”, care sugerează starea de grație necesară rostirii poetice. Aceasta este însoțită de masca decorativă sugerată printr-o enumerație, „pungi, panglici, beteli cu fundă”, simbolizând și valoarea estetică a unui text poetic/cântec. În portretizarea celor două personaje ale baladei este utilizat epitetul: Crypto este „sterp și nărăvaș”, „rigă spân”; lapona e „mică”, „liniștită” și „prea cuminte”. Se observă superlativele absolute expresive realizate prin adverbele „mult” și „prea”.

This is custom heading element

Așadar, amestecul de regnuri din balada „Riga Crypto și lapona Enigel” aduce o perspectivă modernă și are rol de cunoaștere a unui alt univers. Accentul în această baladă cade pe antagonismul slab-puternic. Prin intermediul acestui poem, Barbu neagă o întreagă tradiție literară: înlocuind ideea impusă în literatură că dragostea este un miracol în sine, poetul prezintă drama incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii (supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat).

This is custom heading element

[uncode_share layout=”multiple” bigger=”yes”]

Jug

jug

Bun venit
Într-o lume imperfectă.

Bun venit
Pe-un caldarâm din jar.

Bun venit
Pentru ultima dată,
Într-un infernal areal de țipar.

Pavaje ipocrizice
Care se diluează
În sângeriu lacrimal căzut din cer
N-am vlagă să strig, să zbier

Mă doare psihicul.

Pentru ce
Doamne iartă-mă
trăiesc?
Cu lanț înfipt
În mâna dreaptă
Cu marcaj
De prizonier
4427 = carne crudă
OM
semi-întreg
Cu-n nume ce
Implor registric
VREAU
SĂ-L RENEG… !

This is custom heading element

[uncode_share layout=”multiple”]

Rezolvare Subiectul II – BAC Română

This is custom heading element

Poezia X scrisă de poetul/autorul Y se remarcă prin tema (ex trecerii timpului), cât și motive literare (dai exemplu cu ghilimele, strict cuvântul, astea sunt cuvintele cheie care apar în poezia, gen condeiul, codrul, lacul, ceva care creează contextul).
In primul rând, titlul poeziei este alcătuit (sintetic, dacă e dintr-un singur cuvânt, analitic, daca e din mai multe) și face trimitere la sentimentele de (enumeri ceva), simbolizând (o apatie profundă, sau o dragoste idilică etc).
In al doilea rand, expresivitatea limbajului este susținută în continuarea poeziei prin intermediul figurilor de stil precum enumerația (ghilimele) și repetiția (ghilimele), care creează imagini artistice și conturează viziunea artistului.
În concluzie, titlul reprezintă o cheie spre descifrarea mesajului liric.

This is custom heading element

AUTOCARACTERIZARE = monolog interior, ADICĂ GÂNDURI

– introspecție, mărturia directă, confesiunea, autoanaliza, sentimente, fapte, limbaj, referire la date biografice etc.

CARACTERIZARE DIRECTĂ = autorul numește trăsăturile definitorii ale personajului

– din spusele naratorului: fapte semnificative, atitudini, opoziție cu alte personaje, date biografice, portret fizic, gesturi…

CARACTERIZARE INDIRECTĂ = calitățile umane sunt deduse, interpretate

– prin acțiunile personajului, faptele sale, modul de a gândi sau manifesta față de celelalte personaje

– particularitățile de limbaj (de exemplu, dacă folosește multe arhaisme, dacă vorbește într-un anume dialect etc) și abilitățile sale de a comunica (dacă reușește să-și exprime nevoile, să apeleze la ajutorul celorlalți, să semnaleze atunci când simte că ceva nu este în regulă)

– numele, îmbrăcămintea, mediul de viață, ambianța în care trăiește și se desfășoară

– modul în care este perceput de către alte personaje

– prin sentimentele personajului

This is custom heading element

Textul dramatic citat se focalizează pe o ironizare a experienței personajelor X și Y, vizibilă inclusiv la nivelul indicațiilor scenice. Așa-numitele didascalii sunt utilizate cu rol descriptiv surprinzând (de ex poate să fie: mișcările agitate și emfatice ale personajelor/ reacțiile personajelor), care instituie comicul de situație (sau comicul de caracter, astea apar cel mai des. Practic, vorbim de teatralitate, iar aici să dai cu ghilimele intervențiile din paranteză)

This is custom heading element

Aici vorbim despre caracterizare directă și narator obiectiv. Asta înseamnă ca descrierea este scrisă la persoana a 3-a, naratorul este omniscient, omniprezent și știe ce gândesc personajele

This is custom heading element

Textul citat aparține genului dramatic deoarece respectă o structură specifică, fiind alcătuit din replici, acte și scene cu scopul de a fi interpretat în fața unui public, pe scenă. Spațiul și timpul sunt oarecum limitate, naratorul având o intervenție minoră semnalată prin intermediul didascaliilor.

This is custom heading element

Au rolul de a exprima o dorință, o rugăminte, un îndemn.

This is custom heading element

– prezența figurilor de stil, a mărcilor lexico-gramaticale (toate versurile in care apare persoana I sau persoana a II-a), sau prezența imaginilor artistice

This is custom heading element

– prezența acțiunii, a personajelor, a conflictului, prezența momentelor subiectului (precum expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant, deznodământul)

Rezolvare Subiectul I – BAC Română

This is custom heading element

Aparent, DA!

Fiind o echipă de tineri, majoritatea liceeni, trebuie să ne gândim tot mai des la ceea ce ne așteaptă, și anume, finalul anilor de școală. Examenul de bacalaureat se apropie tot mai repede iar eseurile la română pot fi uneori o sarcină dificilă.

Ne-am gândit că printre toate aceste secțiuni cu subiecte atât de variate, ar fi util să punem la dispoziția cititorilor cât mai multe materiale care ar putea ajuta un viitor absolvent de liceu la examenul de bacalaureat pentru limba și literatura română.

This is custom heading element

1. Secvența face referire la… / Secvența semnifică… / Sensul secvenței din text face referire la…
2. Menționează… (rescrii în cuvintele tale sau folosești strict cuvântul/ subiectul cerut).
3. Precizează (Explici + exemplu cu ghilimele din text).
4. Explicație de text/ Motivează de ce… (Fii foarte atent la sensul pe care ți-l cere în cerință. Dacă îți cere atribute, să cauți toate atributele, obiectele, trăsăturile care reies din text).
5. Explică… (explicație + exemplu din text cu ghilimele)..

This is custom heading element

Pasul 1: Observi dacă textul dat e PRO sau CONTRA tematicii din argumentativul pe care trebuie să-l scrii;
Pasul 2: Alegi dacă ești pro sau contra;
Pasul 3: Notezi pe ciornă ideile principale pe care le vei argumenta și eventual, niște cuvinte cheie pe baza cărora îți vei construi fiecare argument;

(vei folosi un argument din text și un argument ipotetic (din experiență personală sau cultură generală)

Pasul 4: Structura Argumentativului

—aliniat— În opinia mea, (notezi cerința argumentativului, pui VIRGULĂ), deoarece (definești un motiv/temei pentru care dezvolți această opinie, altfel spus, o cauză sau o consecință a situației descrise).

—aliniat— În primul rând, (cauți sinonime pentru a reda topicul, dezvolți). De exemplu, așa cum reiese și din textul dat… (dai ghilimele din text).

—aliniat— În al doilea rând, (menționezi un caz ipotetic). De exemplu, și vorbești cât se poate de exact despre situația abordată, astfel reușind să creezi o imagine de ansamblu.

—aliniat— În concluzie, (menționezi ce ai spus în opinie + cuvintele cheie din cele două argumente legate armonios, și practic, rezumi argumentativul, fără să depășești 3-4 rânduri).

[uncode_share layout=”multiple” bigger=”yes” no_back=”yes”]

Particularităţi de construcţie – roman realist-obiectiv de tip balzacian

enigma otiliei

This is custom heading element

George Călinescu este o personalitate culturală românească de tip enciclopedic, desfăşurându-şi activitatea la sfârşitul perioadei interbelice şi începutul perioadei comtemporane, fiind deopotrivă critic şi istoric literar, biograf, monografist, eseist, romancier, poet şi dramaturg. Opera de căpătâi rămâne ,,Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, o lucrare amplă, de referinţă a culturii româneşti, fiind supranumit ,,o plesnire de geniu”.

This is custom heading element

Realismul de tip balzacian se îmbină în mod original cu trăsături moderniste, fiind evidente în scrierea călinesciană, crearea de caractere clasice de o trăsătură dominantă, devenite tipologii de factură universală, adaptarea manierei balzaciene de factură universală, adaptarea manierei balzaciene de redare a subiectului, evidentă prin tehnica narativă, prin fixarea caracterelor în timp şi spaţiu, prin descrierea minuţioasă a cadrului, a arhitecturii clădirilor, dar şi pluriperspectivism.

This is custom heading element

,,Enigma Otiliei” este un roman realist-obiectiv de factură balzaciană, care înglobează elemente de modernitate, fiind apărut in 1938, la sfârşitul perioadei interbelice, prezentând în manieră realistă viaţa personajelor burgheze din Bucureşti de la începutul secolului al XX-lea, dezvoltând problematim moştenirii şi paternităţii.

This is custom heading element

Tema centrală a romanului este iubirea care la întemeierea cuplului Felix-Otilia se bazează pe o asemănare profundă dintre situaţiile familiale ale celor doi. Ambii sunt orfani şi au nevoie de afecţiune. Lupta pentru avere dar şi dorinţa lui Costache de a-i face casă Otiliei stau la baza temei moştenirii şi paternităţii, generând un conflict economic dar şi moral dintre Clanul Tulea şi familia lui Giurgiuveanu.

This is custom heading element

Titlul iniţial al romanului a fost ,,Părinţii Otiliei”, ilustrând motivul paternităţii, fiind schimbat ulterior pentru a accentua trăsătura de caracter definitorie a eroinei. Personalitatea Otiliei este ,,enigmatică”, fiind interpretată în mod direct de fiecare dintre personajele romanului, ceea e constituie o notă de modernitate a scrierii, anume pluriperspectivismul.

This is custom heading element

Creaţia epică este amplă, fiind alcătuită din douăzeci de capitole şi structurată în două planuri narative principale: istoria complicată a unei moşteniri şi destinul tânărului Felix Sima, ce observă degradarea umană cauzată de acumularea materială şi puterea banului. Secvenţele narative sunt construite pe baza înlănţuirii, naratorul respectând firul cronologic al întâmplărilor. Naraţiunea şi dialogul se îmbină cu descrierea amplă a spaţiului, personajelor şia vestimentaţiei.

This is custom heading element

O secvenţă semnificativă pentru particularităţile de construcţie a unui personaj într-un roman realist-obiectiv de tip balzacian este vizita Otiliei la moşia lui Pascalopol împreună cu Felix, unde cei doi petrec mult timp împreună, cunoscându-se şi începând să se îndrăgostească unul de celălalt. Felix îi mărturiseşte Otiliei sentimentele lui de dragoste, începând să fie gelos pe Pascalopol, crezând că acesta are alte intenţii faţă de Otilia. Se remarcă tehnica narativă a tipologiei individualizate ce ilustrează caracterul intelectualului tânăr, analizând minuţios personalitatea şi faptele celor din jur, contribuind la scoaterea în evidenţă a degradării umane. De asemenea autorul pune în centru motivul cuplului Felix-Otilia, prezentând povestea dragostei care începe printr-o vizită, ce conturează atenţia tânărului asupra lui Pascalopol, devenind invidios pe aceştia.

This is custom heading element

O altă secvenţă semnificativă este întâlnirea tânărului Felix cu Pascalopol într-o zi după mult timp în care îi arată o poză facută cu Otilia, Felix nemaiputând să o recunoască pe fata nebunatică din spatele femeii mature ce devenise ,,Ce deosebire! Unde era Otilia de altădată?”, remarcându-se principiul memoriei afective prin tehnica flash-back-ului şi a retrospecţiei ce ilustrează impactul fotografiei asupra protagonistului masculin, revăzând-o pe fata zburdalnică, cultă dar şi reflexivă de care s-a îndrăgostit, emanându-i o stare de meditaţie asupra destinului fetei şi de uimire faţă de frumuseţea şi maturitatea eroinei, ilustrând ambiguitatea stărilor sufleteşti.

This is custom heading element

Felix este unul dintre personajele principale ale romanului, îndeplinind rolul de observator al unui mediu social viciat, reprezentând tipul intelectualului lucid, în formare, prin intermediul căruia cititorul se familiarizează cu celelalte personaje.
Încă de la început, naratorul, prin intermediul caracterizării directe îi alcătuieşte un portret fizic sugestiv, care denotă perseverenţa caracterului, delicateţea şi superioritatea spirituală: el era ,,un aer bărbătesc şi elegant”, ,,faţa îi era juvenilă şi prelung, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă, dar culoarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie.” De asemenea se remarcă auto-caracterizarea personajului, ce ilustrează caracterul lucid şi hotărât prin remarca: ,,să-mi fac o educatie de om. Voi fi ambiţios, nu orgolios” ilustrând evoluţia ascendentă punând în antiteză caracterul degradat al societăţii burgheze din Bucureşti. Deşi Felix este un adolescent lucid şi hotărât, un fin observator al psihologiei umane, nu poate descifra taina personalităţii celei pe care o iubeşte, căci aceasta alternează stările de profundă afecţiune faţă de el cu cele de indiferenţă. Este totuşi capabil să înteleagă că, într-un mediu social viciat, în care puterea banului coordonează destine, căsătoria nu se poate baza pe sentimente pure, ci devine doar o afacere profitabilă de ambele părţi implicate.
În raport cu celelalte personaje ale romanului tânărul îşi dovedeşte superioritatea, fiind considerat un om inteligent şi ambiţios chiar si de membrii clanului Tulea, care însă îl jignesc şi-l detestă, considerându-l un posibil pretendent la moştenirea lui Costache.

This is custom heading element

Incipitul romanului fixează coordonate temporale şi spaţiale, aflate în strânsă legătură, prezentând un mediu social nou pentru tânărul care, în anul 1909 , păşeşte pentru prima oară pe strada Antim din Bucureşti: ,,Într-o seară de la inceputul lui iulie 1909 cu puţin înainte de orele zece, un tânăr de 18 ani, îmbrăcat în uniformă de licean intră în strada Antim.”

This is custom heading element

Finalul este în strânsă legătură cu incipitul, prin intermediul pricipiului simetriei, trăsătură specifică scrierilor realist-obiective. După trecerea anilor, Felix revine la locurile străbătute ca licean, pe strada Antim, care însă se schimbase şi ea, şi-şi aminteşte nostalgic de cuvintele cu care îl întâmpinase Costache: ,,Aici nu stă nimeni!”

This is custom heading element

În ceea ce priveşte stilul călinescian, se remarcă sobrietatea, precizia, nota interpersonală obiectivă, de factură tradiţională. Se observă descrierile minuţioase cum ar fi prezentarea detaliată a străzii Antim, a casei lui Costache Giurgiureanu, a vestimentaţiei şi fizionomiei personajelor, care sugerează întocmai felul de a fi a fiecăruia. Originală şi plină de farmec este zugrăvirea în cuvinte a peisajului de câmpie, observat detaliat cu ocazia vizitei la moşia din Bărăgana lui Pascalopol, descrierea ce conferă romanului, pe lângă trăsăturile clasice şi realiste, şi trăsături romanice. De asemenea, se remarcă tonul obiectiv, uniformizat al limbajului, naratorul ascunzându-se în spatele măsţilor prin intermediul amestecului de stiluri (juridic si colocvial) din discursul conic a lui Stănică Raţiu, conturând un stil indirect-liber cu ajutorul principiilor compoziţionale ale memoriei afective, a paralelismului epic şi discontinuităţii narative. Perspetiva narativă este heterodiegetică, naratorul fiind la persoana a III-a, subiectivă, cunoscând frământările personajelor, omniscientă, multiplă/poliedrică prin intermediul tehnicii narative flashback, dar şi extremă prin focalizarea zero, naratorul fiind observator, imparţial, prin descrierea detaliilor.

This is custom heading element

În concluzie, particularităţilor de construcţie a unui personaj din romanul realist-obiectiv de tip balzacian ,,Enigma Otiliei” de George Călinescu surprinzând filozofia de viaţă a personajului, remarcându-se o dată importantă în evoluţia literaturii române, ce rezolvă contradicţia dintre maniera tradiţională, balzaciană de o scrie şi cea modernă, de factura proustiană, autorul însuşi afirmând: ,,Trebuie să fim cât mai originali şi ceea ce conferă originalitate unui roman nu este metoda, ci realismul fundamental al creaţiei literare.”