„Casa din Marea Azurie” de TJ Klune – recenzia romanului
„Casa din Marea Azurie” de TJ Klune – recenzia romanului

„Casa din Marea Azurie” de TJ Klune – recenzia romanului

Titlu original: The House in The Cerulean Sea

Traducere din limba engleză de Irina Stoica.

Număr de pagini: 438

Editura: STORIA BOOKS

Format: carte broșată (paperback)

Linus știa că viața e ce facem noi din ea. E despre alegeri, mici sau mari.

TJ Klune

Protagonist

După cum autorul de cărți YA (young adult) David Levithan spune, „Casa din Marea Azurie” este mărturia unei imaginații de care – dacă te poți îndrăgosti de imaginația unui autor – indubital, te îndrăgostești.

Romanul, o poveste împărtășită prin buzele realismului magic, prezintă viața unui protagonist – Linus Baker – a cărui viață e la fel de monotonă precum cerul de noiembrie: e un asistent social în vârstă de 40 de ani, care lucrează de peste un deceniu la DERETIMA, Departamentul responsabil de tineretul magic.

Viața lui se desfășoară într-un cerc continuu al dedicării totale față de muncă, într-o încăpere unde birourile sunt înghesuite și liniștea domină, fapt de care se asigură o șefă susceptibilă (domnișoara Jenkins) și propriul ei acolit (Gunther), care consemnează cu minuțiozitate fiecare greșeală pe care un angajat o poate face.  Eventualele avertismente pe care Gunther le poate întocmi constituind scopul lui principal în viață.

Mica lui fericire

Linus încearcă să-și însenineze viața prin satisfacția personală pe care o obține de pe urma faptului că lucrează peste program și prin faptul că știe pe de rost tot almanahul de 847 de pagini numit „REGULI ȘI REGLEMENTĂRI” folosit de DERETIMA, dar bineînțeles că este imposibil să-ți luminezi calea cu o lanternă stricată, așa că, de fapt, singurele momente în care Linus vibrează de entuziasm sunt cele în care ascultă muzică la pick-up. E ritualul lui care-i permite să se dezmorțească după o zi în care este călcat pe nervi de șefa, vecina și pisica lui (pe care o iubește, chiar dacă ea nu toarce nici măcar o dată când e atinsă de el).

Vei întâlni în carte multe versuri din melodii pe care, crede-mă, merită să le asculți în timp ce citești cartea, pentru că îi mărește farmecul. Poți asculta melodiile aici.

Azi nu va fi la fel

Într-o zi pe care Linus o vede ca pe toate celelalte, lucrurile se schimbă: Conducerea extrem de superioară îl trimite într-o misiune secretă la un orfelinat de pe insula Marsyas, pentru a discerne dacă edificiul își urmează sau nu scopul principal – acela de a îngriji copiii pe care-i găzduiește.

Panicat precum un pește care e trimis să înoate pe uscat, Linus se supune cerințelor, își face bagajul, își închide pisica (Calliope) într-o cușcă transportabilă, își ia la revedere de la firele de floarea-soarelui din grădina lui și se îmbarcă în trenul către insula ce urmează să readucă toată culoarea pe care acesta și-a pierdut-o.

Personaje semnificative

În viața lui își fac loc șase copii atipici și doi adulți în a cărei grijă au căzut. Astfel, îi întâlnim pe:

  • Lucy, antihristul în vârstă de 6 ani, care iubește muzica și încearcă să-și depășească definiția pe care omenirea i-a atribuit-o
  • Chauncey, o creatură cu tentacule care-și dorește să devină valet
  • Thalia, o fetiță gnom cu barbă îndrăgostită de grădinărit
  • Sal, un metamorf care, atunci când e stimulat, se poate transforma în câine, tăcut, dar plin de cuvinte
  • Phee – o zână de pădure, ultima din specia ei
  • Theodore – un balaur care adună lucruri mici și neînsemnate, în care el a găsit fericirea
  • Arthur Parnassus – directorul orfelinatului, cel mai misterios personaj
  • Zoe – o zână a pădurii care s-a oferit să-l ajute pe Arthur în creșterea copiilor

Sunt doar o coală de hârtie. Fragil și subțire. Sunt ținut în soare și lumina strălucește prin mine. Se scrie pe mine și nu mai pot fi folosit niciodată. Mâzgăliturile sunt o istorie. Sunt o poveste. Le spun celorlalți ce să citească, dar ei văd doar cuvintele, nu și pe ce sunt scrise. Sunt doar o coală de hârtie și, deși mai sunt multe ca mine, niciuna nu e exact la fel. Sunt un pergament uscat. Am linii. Am găuri. Dacă mă uzi, mă topesc. Dacă îmi dai foc, ard. Dacă mă iei în mâinile tale bătătorite, mă mototolesc. Mă rup. Sunt doar o coală de hârtie. Fragil și subțire.

Sal

Care este scopul principal?

Scopul principal al lui Linus este să-și scrie raportul la înălțimea așteptărilor Conducerii extrem de supreme și să rămână obiectiv precum o statuie din piatră, pentru că, după cum a învățat, emoțiile, uneori, te pot face părtinitor. Însă, cu timpul, acesta va învăța că inima, care încet-încet începe să bată în ritmuri noi, nu este doar o pompă de sânge. Prin aventuri alături de copii în jungla insulei, mese luate împreună, discuții profunde, Linus iese din cochilia lui și descoperă că face parte din ceva ce și-a dorit mereu.

Schimbarea se naște din cele mai slabe șoapte. Oamenii care gândesc la fel ajung să-și transforme șoapta în urlet.

Arthur Parnassus

Și dacă ceilalți ne vor urî?

Cei șase copii se confruntă cu societatea care crede că aceștia sunt niște creaturi magice dintre cele mai rare și cele mai infame. Micul sat de lângă insulă este în alertă și șușotește despre monștrii, după cum îi numesc sătenii, pe care Arthur Parnassus îi ține în casa lui. Condamnați să rămână segregați pe insulă, copiii nu se bucură de ceea ce înseamnă apartenența, asta până când Linus intervine și ține piept unei mulțimi care organizează o grevă întru desființarea orfelinatului de pe Insula Marsyas. Alături de Arthur, care se dezvăluie în fața lui, Linus va realiza că, precum cei șase copii, a fost orfan până acum, pentru că și-a căutat neîncetat familia, persoanele care să-l facă să zâmbească, pe care să le numească cei dragi, dar a fost respins, tratat cu răceală.

Suntem prinși în micile noastre bule și, chiar dacă lumea este un loc mare și misterios, bulele ne protejează. În detrimentul nostru (…) Dar este așa de ușor pentru că rutina ne liniștește. În fiecare zi, totul e la fel. Când suntem scoși din asta, când bula se sparge, poate fi greu să înțelegem ce am ratat Poate chiar ne e frică. Unii dintre noi se luptă să-și refacă obiceiurile. Nu cred că eu aș face asta, dar și eu am trăit în bulă.

Helen, primarul satului de lângă insulă

Însă cele trei săptămâni de misiune trec, iar Linus e nevoit să se întoarcă acasă și să demonstreze lumii că orfelinatul de pe Insula Marsyas nu este un orfelinat, ci o casă, un acasă pentru cei mai minunați copii pe care bărbatul i-a întâlnit vreodată și cel mai delicat pseudo-tată de care aceștia pot să dispună.

Ce ne învață romanul?

„Casa din Marea Azurie” ne învață că, sub învelișul nostru, sălășluiesc ființe total diferite de cele pe care ceilalți le văd aparent în noi. Chintesențial, suntem o electricitate care caută să se răspândească și să-și creeze un circuit prin care să circule, să găsească becuri pe care să le facă să strălucească, să alimenteze ceva important.

Până și monștrii sunt copii și până și într-un monstru există iubire. Mai mult, cred că ceea ce îl face pe un monstru un monstru este eticheta pusă de ceilalți.

Doar pentru că suntem diferiți, asta nu înseamnă că suntem și greșiți. Dar, după cum spune Linus, oamenii se tem de ce nu înțeleg.

Lumii îi place să vadă lucrurile în alb și negru, în moral și imoral. Dar mai există și nuanțe de gri.

Arthur Parnassus

Impresie personală și recomandare

Cărțile fantastice m-au speriat mereu prin impozanța lor. Lumile imaginare, personajele supranaturale, evenimentele extreme din viața lor – o complexitate care m-a făcut să mă feresc de această nișă a literaturii.

Romanul de față a reprezentat ocazia perfectă de a-mi depăși limitele. Cartea poate fi citită de oricine – consider că orice om, indiferent de vârstă, are ceva de preluat din ea. Mesajul e puternic, o săgeată care are o țintă clară.

E lectura ideală atunci când te simți trist – scriitura lui Klune te face să ajungi la lacrimi atât prin râs, cât și printr-o vagă tristețe. Dacă e să fiu sincer, am lăcrimat nu mai mult de 10 ori, pentru că m-am găsit înotând în acest ocean al sincerității, al profunzimii cuvintelor. Deși scriitura nu e încărcată de complexitate, stilul simplu, accesibil oricui, nu dezamăgește.

… când ai coșmaruri trebuie să ții minte că asta e tot ce sunt: niște coșmaruri. O să te trezești mereu.

Lucy

Citește aici recenzia cărții ,,Acesta e numele meu – memoir”, scrisă de Chanel Miller.

Ne puteți găsi, de asemenea, pe Instagram și Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Privacy Preference Center