Categorie: Orientare în carieră

Profesiile artistice nu sunt printre cele mai căutate în ziua de azi, dar pentru oamenii cu adevărat pasionați acestea pot reprezenta fericirea de a merge la muncă. Continuă să citești articolul dacă te consideri o persoană cu abilități artistice, care pune suflet în tot ce creează.

Artiștii meșteșugari pot crea lucruri impresionante folosindu-se de propriile mâini. Iată care sunt câteva dintre domeniile în care ar putea lucra o persoană cu abilități manuale deosebite.

Pentru a crea cercei, brățări, lănțișoare sau inele este nevoie de abilități artistice excelente și de dexteritate. Este o muncă delicată care presupune lipirea metalelor și a pietricelelor.

Este nevoie de multă răbdare, concentrare și atenție la detalii pentru a modela sticla topită în obiecte precum vaze, ornamente, oglinzi, vitralii. Meseria de sticlar necesită atenție constantă, deoarece sticla este modelată la temperaturi foarte ridicate, iar arsurile sunt un pericol frecvent. În plus, pentru a produce creații noi, sticlarii repară uneori obiecte vechi din sticlă.

Tâmplarii se ocupă de diverse lucrări complexe de la articole produse în masă, cum ar fi mobilierul dormitorului sau dulapurile de bucătărie, până la creații personalizate cum ar fi rafturile pentru vin. Aceștia utilizează mașini speciale controlate de computer și o varietate de unelte electrice pentru a tăia lemnul și a-i da formă. Pentru a avea succes în acest domeniu este nevoie de abilități mecanice și matematice.

Fără sculptori nu am fi avut Statuia Libertății, Monumentul lui Lincoln, sau fețele de pe Muntele Rushmore. Sculpturile sunt realizate din materiale precum marmură, piatră, lemn sau gheață. Unii sculptori lucrează pentru muzee sau studio-uri de artă, dar majoritatea sunt liber-profesioniști care creează proiecte pentru colecționari, întreprinderi sau agenții guvernamentale.

Probabil ai văzut deja lucrarea unui restaurator, dar nu știai. Aceștia aduc vechi piese de artă înapoi la forma lor originală. Este o muncă destul de complicată care necesită multă concentrare.

Probabil cu toții cunoaștem fotografi amatori, dar nu uita, această pasiune poate deveni oricând o carieră care să îți asigure traiul. Dacă îți place să spui poveștile prin intermediul imaginilor această meserie ți se potrivește perfect.

Este nevoie de o atenție sporită și de o precizie deosebită când vine vorba de desenarea unei imagini permanente pe pielea cuiva. De asemenea, există unele proceduri de igienă care trebuie urmate pentru a evita infecțiile.

Acest job constă în determinarea aspectului vizual general al reclamelor, ambalajelor, jocurilor video sau filmelor. Un art director stabilește stilul artistic pentru fiecare proiect și supraveghează munca fotografilor, a artiștilor sau a designerilor.

Pentru a proiecta clădiri funcționale, dar și atractive este nevoie de abilități matematice și de înclinație artistică. Arhitecții trebuie să cunoască bine atât proprietățile materialelor de construcție, cât și aspectele structurale și mecanice legate de construcția clădirilor.

Îți place să dai startul unor noi trenduri? Designerii de modă creează orice fel de haine, accesorii sau încălțăminte. Ambiția și perseverența pot aduce un succes enorm în acest domeniu, dovada fiind creatorii marilor case de modă, cunoscute la nivel internațional.

Un designer de interior alege iluminatul, pardoseala, mobila și alte materiale ale unei camere, luând în considerare și dimensiunea și aspectul acesteia, precum și reglementările referitoare la construcție.

Pentru a alege combinația perfectă de flori și verdeață pentru diferite evenimente, este nevoie de creativitate și abilități artistice deosebite. În plus, o organizare cât mai bună este foarte importantă, știind că aceste aranjamente nu pot fi pregătite cu mult timp înainte.

Unele acțiuni sau personaje sunt prea scumpe sau prea periculoase pentru a fi filmate în viața reală, așa că artiștii de efecte speciale utilizează diferite programe pentru a aduce orice scenă pe ecran.

Știind că oamenii se bazează tot mai mult pe telefoane în viața de zi cu zi, dezvoltatorii sunt din ce în ce mai căutați, pentru a crea aplicații noi și inovative. Acest job presupune atât creativitate, cât și abilități de programare.

Dacă simți că ai înclinații artistice sperăm să găsești cât mai multă inspirație în oricare dintre domeniile enumerate mai sus. Arta este o formă cu totul specială de comunicare, iar talentul și orele întregi de muncă depusă cu pasiune pot duce la crearea unor capodopere.

Pasiunile se nasc în timp și se construiesc treptat. Motivele pentru care se nasc și impulsurile de a începe sunt numeroase și variate – de la dorința de a demonstra un lucru și încurajările altora până la nevoia de noi începuturi, de extindere a orizonturilor și pura curiozitate. Cert este că pasiunile, de orice fel ar fi ele, presupun învățare și creștere, implică efort, interes, dedicare, investiție și mult timp liber. Și, ca orice nou început, presupun curajul de a ieși din zona de confort, răbdarea însoțită de disponibilitatea de a greși pentru a învăța, perseverență și încrederea că ceea ce faci te ajută să te dezvolți. De aceea oamenii care au pasiuni sunt persoane care inspiră și emană energie pozitivă – deoarece fac ceea ce le place.

Ei bine, aici părerile sunt împărțite. Pentru unii ar fi tentant să își practice pasiunile zi de zi și, într-adevăr, pare visul oricui să facă ceva ce reprezintă atât o sursă de venit, cât și împlinire sufletească și distracție. În plus, când faci ceea ce îți place nu simți că muncești. Dar există și posibilitatea ca transformarea pasiunii în carieră să nu fie o idee prea inspirată, motivul fiind apariția unei eventuale presiuni financiare și, implicit, a unei obligații de a practica acea pasiune constant. Astfel, ceea ce la început părea un job de vis poate deveni o slujbă obositoare și îți poți pierde interesul.

Așadar, poți într-adevăr să îți urmezi pasiunea și, în același timp, să duci stilul de viață pe care ți-l dorești? Sunt toate pasiunile la fel de ușor de urmat? De ce ai nevoie ca să îți câștigi existența din pasiunea ta? Răspunsul depinde foarte mult de pasiunea pe care o ai, de răbdarea, ambiția, entuaziasmul pe care le întrunești și, uneori, de resursele financiare de care dispui.

Când vine vorba de discipline de profil real – matematică, informatică, fizică, biologie, chimie etc. – nu prea se pune problema de a nu-ți găsi cu ușurință cariera, pentru că trăim într-o societate în care știința este vitală, iar inteligența logico-matematică este intens promovată si extrem de apreciată.

După găsirea unei profesii înt-un domeniu de acest gen, tot ce trebuie să faci pentru a înainta în carieră ține de abilitățile tale de antreprenor și de promovarea de care dispui. Ce poți face în acest sens? Spre exemplu, ca medic este nevoie să fii excelent în ceea ce faci si să le asiguri toate condițiile pacienților tăi; astfel vei putea fi recunoscut și vei avansa în carieră.

Ca IT-ist, inginer în orice domeniu sau ca inventator este nevoie să fii inovator, este nevoie să privești lumea și să îți dai seama ce îi lipsește. Trebuie să fii deschis și creativ, ai nevoie de entuziasm, viziune și, cel mai important, trebuie să fii pregătit să cazi. În cazul vreunui eșec, pasiunea va fi prima care te va ajuta să te ridici și te va motiva să încerci din nou.

Dacă e să privim profilul uman, pare că se complică situația, deoarece, după cum am menționat anterior, lumea e în cautare de medici, IT-ști, ingineri, și puțini oameni au șansa de a-și face o carieră cu ușurință pornind de la o pasiune de profil uman.

Dacă ești pasionat de interacțiunea umană, de cunoașterea tainelor minții, de autocunoaștere, dacă te pasionează să ajuți și să vezi fericirea, împlinirea și ușurarea de pe chipul celui căruia i-ai făcut un bine, atunci cariera care ți se potrivește este cea de psiholog.

Aceasta necesită multă răbdare, calm, analiză profundă, dar mai ales capacitatea de a comunica eficient cu oamenii, capacitatea de a-i înțelege și de a-i ajuta să se înțeleagă pe ei înșiși, de a se descoperi și de a se ajuta singuri.

Dacă, alături de această formă de altruism, te pasionează adevărul, dreptatea, corectitudinea, locul tău este în domeniul juridic. Aici ai nevoie atât de comunicare eficientă, cât și de putere de convingere. Trebuie să devii un expert al cuvintelor și un bun cunoscător al legislației, un monstru al probelor si un maestru al obiectivității neclintite.

De asemenea, persoanele altruiste care își doresc să facă lumea un loc mai bun au șansa de a se realiza prin antreprenoriatul social, prin rezolvarea unor probleme de natură socială cu ajutorul metodelor specifice mediului de afaceri. Aici este nevoie de viziune și eficiență, o gândire strategică ce îți va aduce atât venit, cât și împlinire sufletească.

Dacă te pasionează arta de orice fel – desenul, pictura, teatrul, muzica, dansul, scrisul etc. – este esențial să te știi promova sau să ai un manager, un îndrumător, un impresar de încredere care îți va aduce succesul și cariera pe care le urmărești. Din fericire, în ziua de astăzi există Social media, unde poți să câștigi public și să te promovezi prin postări și reclame, cu condiția să știi cum.

Metodele sunt multe si diverse, dar cele eficiente au în comun creativitatea, noul, surprinzătorul, neașteptatul, acel lucru care atrage atenția. Poți face toate acestea, bineînțeles, dacă ești sufiecient de curajos să îți expui arta în calitate de artist. De ce nu ai fi? Pentru că în creția oricărui artist se regăsește puțin din sufletul său. Creatorul nu doar exprimă, ci se și exprimă pe sine, iar dacă ai disponibilitatea de a lăsa publicul să îți cunoască sufletul, tot ce îți rămâne de făcut este să îți faci reclamă.

O carieră care ți se potrivește cam indiferent de pasiunea pe care o ai este cea de profesor, însă cu o condiție de bază: să îți facă plăcere să lucrezi cu elevii, cu minți tinere pe care ești responsabil să le modelezi. Cariera de profesor nu este una ușoară exact din motivul influenței pe care o ai asupra tinerilor, iar pe lângă pasiunea pentru disciplina predată, este esențial să te pasioneze împărtășirea cunoașterii cu cei din jur.

Trebuie să te știi face ascultat de elevi, să îi faci curioși, să fii “magnetic” pentru a-i menține atenți și să îți practici meseria cu atât de mult patos încât să-i fascinezi și să-i faci însetați de cunoaștere.

Până aici pare că poți face o carieră din orice pasiune ai avea. Dar ce faci dacă ești pasionat de cultură și cunoaștere? Ce faci dacă ești pasionat de necunoscut? Ce faci dacă te pasionează autocunoașterea, copleșitorul, gânditul intens de la miezul nopții?

Din păcate, nu există meseria de gânditor sau de curios. În cazul pasiunilor abstracte ai putea începe să scrii. Fie că ești în căutarea adevărului, a sinelui sau a unei portițe de scăpare din realitate, scrisul te va ajuta să îți pui ordine în gânduri. Cu puțină îndemânare poți ajunge scriitor, iar înaintarea în această carieră ține și aici de cum te promovezi.

Așadar, răspunsul la întrebarea „Poți face carieră dintr-o pasiune?” este DA. Însă nu a zis nimeni că nu va necesita efort. Pentru construirea oricărei cariere este nevoie de multă muncă și curaj.

Pe lângă acestea, este de preferat să fii la curent cu noutățile care apar în jurul tău, să ții pasul mai ales cu tehnologia, a cărei dezvoltări în ultimul deceniu a cunoscut o creștere exponențială. Lumea în care trăim se mișcă deosebit de repede, în consecință este nevoie să fii deschis, creativ și optimist. Nu există o rețetă anume pentru construirea unei cariere, însă cu perseverență și entuziasm poți ajunge oriunde îți dorești.

Meseria de asistent medical generalist pe ambulanță este fascinantă și îți poate aduce satisfacții imense, dar presupune totodată asumarea unor riscuri. Cariera începe mereu cu multe emoții, timiditate, dar și curiozitate și ambiția de a învăța cât mai multe lucruri de la cei cu experiență în domeniu.

În cele ce urmează, voi prezenta un interviu luat unui actual asistent medical generalist care își petrece fiecare zi pe ambulanță, ajutând oamenii aflați, probabil, în cele mai dificile clipe din viața lor. Zi de zi, el și alți asistenți, medici și voluntari, depun eforturi mari pentru a salva viețile a sute de oameni. Procedurile efectuate în drum spre spital variază în funcție de echipamentul cu care e dotată ambulanța.

Să vedem ce etape a avut de parcurs acesta și ce impresie a avut, sau ce sfaturi ar putea oferi celor care își doresc această carieră.

„Am terminat un liceu vocațional și am făcut Școala Postliceală Sanitară Carol Davila.”

„Am mers la Serviciul de Ambulanță (SAJ), unde am avut trei probe: cea scrisă, cea practică și selecția dosarului. La ultima probă este vorba despre câtă experiență ai acumulat anterior.”

„Experiența se poate face în două moduri. Primul este să îți dai silința la școală și mergi în practică, dar din păcate asta nu e suficient. Practica se face cam două săptămâni pe an, deci mult prea puțin.

A doua modalitate este voluntariatul, care se consideră experiență de muncă conform noilor legi.”

„Pentru mine a fost destul de frustrant și uneori chiar traumatizant, deoarece fiind la început de drum nu prea știam ce se întâmplă. Am învățat mult înainte, dar teoria și practica sunt două lucruri relativ diferite.

Există momente în care trebuie să ne asumăm riscuri, iar dacă nu procedăm corect, orice zi în care ieși pe ușă poate fi ultima. Riscurile sunt mari atât pentru noi, cei de pe ambulanță, cât și pentru pacient. În cazul în care faci o greșeală, îi administrezi pacientului o substanță la care e alergic, acesta mai are câteva minute până să intre în șoc anafilactic, lucru care îi pune viața pacientului în pericol. Lipsa de experiență te face să nu poți reacționa suficient de rapid, iar genul ăsta de situație este ultimul lucru pe care ți-l dorești.”

„Ambulanța poate fi de tip B2, atunci când are un echipaj medical de urgență și un asistent medical, sau de tip B1,C2 când are echipaj medical de urgență și medic.”

„Au fost cazuri în care pacienții erau supraponderali și eram doar eu și colegul meu ambulanțier. Deși targa te ajută foarte mult, am avut momente când am chemat pompierii în ajutor. Targa în sine are o anume greutate, așa că situațiile de acest gen nu sunt tocmai plăcute.”

„Este foarte greu pentru că oriunde ar merge se cere o experiență de minim 6 luni. De exemplu, când m-am dus să mă angajez pe ambulanță nu primeam postul dacă nu făceam voluntariat înainte. În acei trei ani de voluntariat pe ambulanță am învățat foarte multe lucruri, iar faptul că am intrat în contact cu pacienții și procedurile a fost, pentru mine, un avantaj enorm.”

Înscrierile se fac până în fiecare miercuri între orele 10 și 14 până în data de 2 iunie 2021. După 4 iunie înscrierile vor avea loc, dar programul va fi modificat.

info AICI

Înscrierile se fac în perioada 1 August – 6 Septembrie intre orele 10-15 în incinta Colegiului Național Emil Racoviță, Str. M. Kogălniceanu nr. 9, Cluj-Napoca. Taxa de înscriere este de 100 de lei.

info AICI

Înscrierile au loc în perioada 2 iunie – 30 iulie 2021

info AICI

TEHNICA BOWEN prezintă unul dintre cele mai profunde concepte terapeutice existente în lume, în prezent. Se bazează pe teoria conform căreia, odată ce s-a realizat relaxarea totală a corpului, se activează abilitatea proprie organismului de a redresa orice problemă a corpului și a minții, prin readucerea acestora la echilibru și armonie.( https://www.bowtech.ro )

Meseria de terapeut prezintă diferite provocări și nu este întotdeauna atât de ușoară pe cât s-ar putea crede, cei care o practică fiind nevoiți să se confrunte cu prejudecățile pacienților și ale doctorilor, diagnostice confuze și mici provocari de zi cu zi. Dar când meseria este făcută din plăcere și cu iubire pentru oameni, aceasta devine job-ul de vis al unor persoane.

Alina Maria Purghe este terapeut bowen și conduce un cabinet din Bistrița împreună cu sora sa. Ne-a primit în cabinetul ei și ne-a răspuns sincer la orice întrebare am avut despre cum este să fii un terapeut bowen.

„Terapeut.”

„Oricine poate deveni terapeut. Nu trebuie să ai niciun studiu de specialitate ca să poți deveni terapeut bowen. Dacă ar trebui să dau eu o definiție a persoanelor care ar putea deveni terapeut, ar fi: oricine iubește oamenii.”

„Ca să devii terapeut cu acte în regulă, ai nevoie de cursuri, dar ca să ajungi la cursuri nu este nevoie de o pregătire prealabilă. Am avut colegi la cursuri care erau ingineri, am avut colegi bucătari, medici, asistenți, moașe medicale, din toate domeniile. Totul este să iubești oamenii, să fii orientat spre ei și să înveți cât mai corect tehnica. Trebuie să faci un curs de anatomie și prim ajutor, pentru că lucrezi într-un mediu cu oamenii în care e posibil să fie nevoie de o intervenție și anatomie pentru că lucrezi pe corp și trebuie să știi ce faci și cum.”

„Cursurile sunt structurate pe câte patru zile, o dată la trei sau la patru luni, depinde cum hotărăsc organizatorii, cu suport de curs, pe module. În momentul în care ai primele patru module făcute, ai un examen, îți primești diploma, după care poți să continui cu cursurile de perfecționare. Există un curs de profesioniști, unul de avansați și altul de master, care este cel mai mare. Pentru a ne menține calitatea de terapeuți într-o asociație a terapeuților, se solicită în fiecare an sau o dată la doi ani anumite cursuri, ca și cum ți-ai lua credite. Se mai fac și cursuri specializate pe anumite afecțiuni: pentru diabetici, probleme de structură, dureri de spate, pentru „Minte, corp și Bowen”.

„Nu. Mă consider mai degrabă un facilitator spre starea de bine a omului. Noi avem nevoie de doctori, adică ne vin pacienții de multe ori zicând „mă doare undeva” iar noi încercăm și lucrăm. Nu au un diagnostic foarte clar. Dacă după căteva ședințe nu reacționează și nu e favorabil, durerea persistă, îi rugăm să meargă la medic. Eu la prima ședințe îi întreb: și medicul ce a zis?”

„Unii sunt foarte deschiși, alții nu consideră deocamdată terapiile alternative benefice, dar nu e cu supărare. Sunt pacienți care zic „Ar trebui să cred în bowen?” Nu, nu trebuie să crezi dar trebuie să vrei să te vindeci.”

„Am descoperit că am o boală autoimună. După multe luni în care am făcut tratamente, în afară de efectele secundare pe care le-am observat nu mi s-a întâmplat nimic (așa am reacționat eu, nu e la toată lumea la fel). Familia mi-a recomandat terapia bowen. După prima ședință am descoperit că știu ce se întâmplă în corpul meu. Am început să mă simt mai bine, să zâmbesc mai mult.

Eu făceam total altceva, terminasem dreptul, lucram în logistică și aveam o firmă de organizat evenimente festive. Am mers la un curs de terapie și m-am regăsit de la primele cuvinte acolo, e ca și cum te-ai așeza într-un scaun de mărimea ta. Acolo este locul meu. Mi s-a așezat sufletul, mi s-a așezat mintea și abia așteptam următoarele cursuri. De la primul curs am început să practic. Și deși eu nu am împărțit niciun pliant, nu am făcut reclamă nicăieri, eu tot aveam oameni, tot mai mulți, încât după ce am absolvit cursul a trebuit să îmi deschid cabinet împreună cu sora mea. Am renunțat la celălat job, pentru că nu aș fi renunțat la asta pentru prima și am făcut alegerea cu sufletul.”

„Am mers cu familia în vacanță într-un loc unde se sărea cu parașuta.  Aterizând, fiecare cădea cum putea. M-am gândit ce nevoie ar avea ei de „un coccis”. Deci în momentul în care îți place atât de mult ceea ce faci încât te definește, atunci cumva gândești bowen. Și implicându-te, pentru că empatizezi cu pacienții, devine obositor și uneori este greu, dar aduce satisfacție.”

„Aș face până aș închide ochii. E ceea ce pe mine m-a salvat din multe. Am renăscut și după ședințele de bowen am simțit că orice o să vină spre mine pot să duc.”

„Nu pot zice ca nu îmi place, dar totdeauna mă rog să ajungă în cabinet oamenii pe care îi putem ajuta, oamenii care au voința sau dorința de a-și rezolva problema. Vin de multe ori persoane care nu cred și care spun că pentru ei nu este important. Este ca și cum mi-ai aduce mie un afront personal, mai ales atunci când nu știi despre ce e vorba.”

„Sunt doar apăsări peste anumite puncte, rolări peste anumite puncte, nu doare și pauză între ele ca să apuce creierul să proceseze informația pe care i-am dat-o, după care revenim și continuăm. E o terapie non dureroasă, nu e inviazivă, nu are contra indicații, nu se intercalează cu medicația.”

„Ce nu este permis atunci când facem bowen este masajul corporal, manipularile corporale, băile fierbinți ori foarte reci, deci tot ce ar putea anula efectele terapiei.”

„Sunt pacienți din toate grupele de vârstă, Bowen este recomandat chiar dinainte să te naști. Dacă mama primește Bowen, atunci și copilul beneficiază. Nouă ne zicea și la curs, cel mai frumos cadou pe are îl poți face unei femei însărcinate sunt ședințele de Bowen pentru că așa beneficiază și ea, și bebe. Până la cele mai înaintate vârste, nu ne oprește nimic. ”

„Terapia bowen are cumva la bază memoria celulară. Acționând pe anumite puncte și cu anumite impulsuri, trimitem corpul la stadiul său de normalitate, atunci când corpul este sănătos. Corpul alege ceea ce e mai important pentru el și vindecă. Dar da, ca și afecțiuni poate să vindece sau să ajute la vindecare oricărei boli.”

„Terapia bowen se face o dată pe săptămână, uneori și la două săptămâni. E important să respectăm un program și rupem șirul celor șapte zile, doar în anumite situații: la copilașii cu colici, la femeile însărcinate dacă au anumite probleme sau la asmatici, dacă au o criză de astm.”

„Ce aș recomada ar fi să nu aștepte să vină când apar probleme. Cu cât începem mai repede, cu atât se rezolva mai repede.”

„Oricărui om care iubește oamenii. Am avut o experiență în care cineva m-a rugat să îi explic și să îi arăt ce înseamnă, pentru că nu știe dacă i se potrivește. Am zis ok, ia un loc, avem de lucru.”

„Să fie deschiși. ”

„Ultimul copil care mi-a explicat ce înseamnă bowen a zis „Alina face te iubesc”. Cred că asta e cea mai bună definiție pe care am primit-o vreodată de la cineva.  Eu aș explica simplu: aduce fericire și sănătate și multă bucurie.”

De ce ai dat click pe acest articol? Sperai să găseşti pas cu pas o reţetă pentru a lua un puctaj mare la admitere? Sperai că o îţi spun, fă asta, asta şi asta, iar aşa vei intra la medicină cu punctaje inegalabile? Dacă asta căutai, îmi pare rău, dar nu există aşa ceva, iar dacă găseşti anunţă-mă şi pe mine, pentru că eu nu am găsit aşa ceva încă. Dar să nu ne mai lungim şi să trecem la subiect: Cum să intri la medicină cu punctaj mare?

Să o luăm cu începutul şi să vedem în ce constă examenul de admitere la medicină pentru secţia de medicină generală. La majoritatea centrelor acesta se dă din biologia de clasa a unsprezecea, adică anatomia omului, şi chimie organică. Examenul constă în 100 de grile la cele mai multe umf-uri, 60 de bio 40 de chimie sau fizică la alegere, la Cluj în schimb sunt 50 de grile, 25 de bio, 25 de chimie (nu există opţiunea de a da la fizică). Acestea fiind spuse să dăm şi câteva tips and tricks de la cei care au trecut pe aici deja şi au intra la buget cu punctaje destul de mari.

Atât când înveţi, cât şi atunci când eşti în timpul examenul trebuie să fii organizat, să iei totul pas cu pas şi să nu îţi scape nimic. Dintre cei pe care i-am întrebat, toți mi-au spus că organizarea stă la baza tuturor notelor mari. Admiterea este un examen greu, iar dacă nu ştii cum să îţi organizezi fiecare minut o să ai o surpriză neplăcută.

• Un exemplu practic: materialele de pe care înveţi să fie puse în ordine pentru a le putea găsi mai uşor; notiţele să fie scrise lizibil pentru tine, nu prea colorate, ci atât cât să poţi să găseşti informaţiile cheie de care ai nevoie.

De câte ori nu ai auzit replica “NU AM TIMP DE NIMIC”? E foarte întâlnită printre cei care dau admiterea, studeţii le medicină şi adulţii care niciodată nu termină ce au de făcut şi îşi doresc ca ziua să aibă mai mult de 24 de ore. Toţi care au dau admiterea ştiu cât de importată e fiecare oră petrecută învătând, iar astfel unii învaţă toata ziua sau cel puţin aşa au impresia. Specialiştii au demonstrat că oamenii nu se pot concentra 100% pe ceva mai mult de 5 ore, aşa că data viitoare când înveţi pentru admitere ia-ţi 3 sau 4 ore în care să fii concentrat la maxim şi vei vedea rezultate mai bune decât dacă vei sta o zi întreagă să înveţi, dar cu gândul în 10 părţi.

• Un exemplu practic: fă-ţi un program de studiu cu tot ce faci într-o zi. Notează-ţi task-urile importante şi orele la care vrei să le faci. Asta te va ajuta să rămâi organizat, motivat şi să vezi exact cât timp pierzi şi pe ce.

Fiecare om are modul lui specific de a învăţa, unii vizual, alţii auditiv, alţii kinestezic, însă cel mai bun mod de a face asta este activ. Materia trebuie înţeleasă nu tocită, asta e ceea ce spune toată lumea, însă cum să înţelegi ceva dacă nu eşti atent, dacă nu le înveţi logic. Sunt multe feluri de a învăţa, experimentează cât mai ai timp şi vezi care ți se potrivește cel mai bine.

• Un exemplu practic: pentru chimie fă multe exerciţiii şi probleme, pentru că aşa se învaţă şi teoria. La bio înaţă pe desene şi scheme, nu învăţa cuvânt cu cuvânt cartea, pentru că nu vei putea face legături între capitole când va fi nevoie, iar grilele nu se bazează pe abilitatea ta de memorare ci pe modul în care gândeşti.

Un alt subiect foarte abordat şi important este recapitularea. Ca orice alt lucru, dacă nu repeţi, informaţia se uită, iar tu sigur nu vrei asta. Nu degeaba se spune că “Repetiţia e mama învâţăturii”, pentru că repetând şi trecând prin materie de mai multe ori aceasta se sedimentează în creierul nostru astfel memorarea fiind pe o perioadă mai lungă de timp. De aceea studenţii recomandă repetarea materiei şi refacerea grilelor greşite, pentru a putea reţine pe o perioadă mai îndelungată.

• Un exemplu practic: la bio vei reţine schemele mai mult timp decât textul, de aceea mulţi profesori predau cu ajutorul desenelor, iar mulţi îşi fac propriile notiţe şi conexiuni între materiale. La chimie este foarte util să rescrii reacţiile şi să le scrii colorat poate pentru a reţine mai uşor.

Pentru cine nu ştie ce e borderoul, este o foaie plină cu buline aşezate în coloane, care trebuie completate de tine în timpul admiterii. Chiar dacă pare o muncă uşoară, ai fi surprins să ştii cât de mult timp ia să umpli acele buline şi cât de uşor se greşeşte când transcrii de pe subiect. E foarte uşor să intri în panică din cauza timpului şi a stresului şi nu vrei să mai fii presat şi de nişte bulinuţe.

• Un sfat de la cei mai mari ar fi să îţi descarci borderouri de pe internet şi să te obişnuieşti cu ele şi foarte important, in timpul examenului să îţi laşi o jumătate de oră la final pentru a-l completa.

Un subiect pe care actualii studenţi la medicină nu îl agrează extraordinar, pentru că nota lui nu îţi influenţează intrarea la facultate cu absolut nimic, însă profesorii te stresează cu el, părinţii te agasează cu notele mari pe care trebuie să le iei şi rudele tale care nu au habar că tu dai la medicină sunt şocate dacă le spui că nu îţi pasă aşa de mult cât iei. Dacă e să gândim logic, bacul este un examen de nivel mediu ca toţi elevii să ia 6 măcar, de ce te-ai stresa tu, care dai la o facultate nu tocmai uşoară cu un examen extrem de greu în comparaţie cu bacul. So don’t worry!

Sfat general: axează-te pe admitere chiar dacă eşti a 12-a, pentru că e mai importantă decât orice. Ia notă mare la bac doar pentru orgoliul tău, dar nu te stresa pentru el. Dacă eşti atent la ore, îţi faci temele la clasă şi ai profesori care se ocupă cât de cât, o să fii bine. Ultima lună înainte de bac las-o puţin mai moale cu admiterea şi repetă tot ce trebuie şi pentru bac.

Fiind o perioadă aglomerată, nu uita să te şi răsplăteşti. Poate fi uşor să cazi într-un burnout total şi să nu te poţi concentra, să fii trist şi stresat mereu, astfel că micile bucurii nu trebuie să fie lăsate pe ultimul loc pe lista ta. Distrează-te cât mai poţi, pentru că viaţa e adolescent e una frumoasă (cu măsură totuşi) şi valorifică fiecare clipă pe care o ai. Ia-ţi timp să te cunoşti, să te descoperi şi să te bucuri de compania ta. Totul va fi bine, crede-mă. Totul are un final şi când vei trece peste vei fi şocat să vezi că se poate şi mai rău:)).

Fiind un examen foarte greu şi care îţi va decide parcursul vieţii, până la urmă, e normal să ai emoţii şi să fii stresat. Cu toţii vom trece pe acolo, nu eşti singur. Nu te panica, ia-le pe rând, ai învăţat atâta timp, probabil ultimii doi ani doar asta ai facut, aşa că nu fii absurd şi gândeşte puţin. Pune în cumpănă totul, dacă totul va decurge bine, vei ajunge la facultatea la care ai tânjit atât de mult, dacă nu o să intri există mereu un la anul. Un mic pont, cei de a 12-a sunt speriaţi de cei care stau un an acasă, pentru că aceştia au un avantaj mare, acela de a nu merge la şcoală şi de a avea un program mult mai bine structurat. Aşa că orice ar fi vezi partea bună a lucrurilor şi nu te da bătut, dacă asta îţi doreşti, fă tot ce poţi să ajungi acolo.

Ca o concluzie la tot ce am scris aici, fii organizat, nu lăsa materia să te copleşească şi ia-o pas cu pas, învaţă logic şi ajută-te de toate materialele posibile, recapitulează cât de mult poţi, nu uita de borderou, ia-ţi timp şi pentru tine în toată povestea asta şi nu uita că nu eşti singur!

De-a lungul timpului, s-a crezut despre cercetășie că ar fi studiul care se ocupă cu cercetarea oricărui domeniu.

Fiecare persoană căreia îi povesteam despre această organizație și menționam propoziția “Sunt cercetaș!”, nu ezita să întrebe “Hm, dar ce cercetați voi atât de amănunțit?”.

Această întrebare a rămas până astăzi un subiect tabu, dar sper ca prin acest articol să pot înlocui versurile din Imnul Cercetașilor României “Oamenii ne întreabă “ce cercetăm?”/Noi nu cercetăm nimic, ne place să ajutăm” cu un răspuns concret.

Cel mai bun lucru pe care aș putea să-l fac ca să explic puțin cercetășia ar fi să încep cu propria experiență.

De mică țin minte cum am fost dusă la toate activitățile întreprinse de Centrul Local “Oscar Skrabel” Bistrița, acesta avându-și numele după bunicul meu. Vă dați seama, astfel, că “cercetășia” era oarecum o tradiție la noi în familie, iar părinții mei erau direct implicați, adică tata, președintele organizației, iar mama, mâna lui dreaptă. Oficial, fac parte dintre cercetașii-cercetași de aproape nouă ani, dar am luat parte la activități de când mă știu.

Începând de la excursii la Tihuța, până la excursii în Austria, proiecte de ecologizare, întâlnirile tot odată la două săptămâni cu patrula (adică echipa în care erai repartizat, în funcție de categoria de vârstă), taberele de vară etc.

Fără exagerare, nu știu să fi fost mai mult de cinci pe care să le fi ratat în cei unsprezece ani în care am mers împreună cu părinții mei, fie că am vrut, fie că nu am vrut.

Voi fi sinceră, cercetășia are extraordinar de multe bonusuri, pe care eu din păcate nu le-am înțeles din prima. Am să mint dacă nu voi recunoaște că m-am distrat, că am râs, că până la urmă acolo am cunoscut cea mai mare parte din persoanele pe care le știu astăzi și că în cadrul acestor activități am învățat cum să ies din carapacea mea mai ușor și să socializez.

Cu toate acestea însă, părinții mei făcând parte din staff, nu am putut să nu simt la un moment dat cum toate deveneau ca un soi de obligație și nimic din ce îmi plăcuse înainte nu mă mai amuza la fel. Singurul lucru care mă mai ținea legată era dorința de a primi o eșarfă.

Înainte să continuăm, haideți să vă povestesc puțin de treaba cu eșarfa. Puteți să o priviți ca pe o notă de zece pe care vă doriți să o primiți după ce ați învățat două săptămâni pentru o lucrare, sau o medalie pe care vă ambiționați să o câștigați după ce ați făcut un sport de performanță toată viața voastră și ați ajuns la momentul decisiv, puteți să v-o imaginați ca fiind un ideal al vostru pe care vă doriți să-l atingeți cu orice preț.

Așa era eșarfa pentru mine. De ce? Pentru că eșarfa era cea care te făcea cercetaș-cercetaș, sau cum îmi place mie să spun, cercetașul oficial.

Știai că ești cu adevărat un membru în această organizație dacă aveai eșarfa. Acestea erau și ele după categoriile de vârstă: galben pentru lupișori (cei mici), verde pentru temerari (cei nici mari, dar nici mici) și albastru pentru exploratori (cei mai mari dintre copii, dar tot copii), cumva echivalentul ciclului primar, gimnazial, respectiv liceal. Ideea este că după ce treceau doi-trei ani de la primirea unei eșarfe, te apropiai tot mai mult de următoarea și atunci te plictiseai de a ta și ți-o doreai pe cealaltă, cel puțin așa funcționa la mine.

Nu a durat foarte mult timp să mă conving că nu mi mai doresc să fiu cercetaș, socotind că taberele sunt un chin pentru mine și am luat o pauză.

Abia acum pot recunoaște că a fost într-adevăr cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată pentru că, nefiind în contact cu cercetașii o vreme, am simțit o senzație pe care nu cred că am mai simțit-o vreodată când m-am gândit la cercetași… am simțit… dor. Un dor, foarte interesant, un dor oarecum… de casă.

Ceea ce nu mi-am dat seama atunci și îmi dau seama acum este că cercetășia nu este absolut deloc definită de o eșarfă și o cămașă (despre care, apropo, nu am menționat pentru că nu e la fel de importantă ca eșarfa, fiindcă nu se primește), ci despre prietenie, despre deschidere, despre acceptare și cel mai important, despre tine însăți.

Nu vei știi niciodată de ce ești capabil, ce poți face, cum poți face și ce putere stă ascunsă în interiorul tău dacă nu încerci o asemenea experiență.

De exemplu, mie mi-a fost acordată o mică bucățică dintr-un răspuns al unei întrebări care va rămâne mereu în mintea mea pe tot parcursul vieții, și anume “Cine sunt eu?”.

Ceea ce am învățat odată cu timpul este că și un mic progres, cel mai mic chiar, este tot un progres. Așa că cercetășia se bazează în principal pe descoperirea propriei persoane.

Cu toate acestea, cea mai potrivită persoană care ne poate răspunde originilor cercetășiei și ceea ce presupune aceasta, cu subiect și predicat este însuși președintele ONG-ului, filiala Bistrița, Sidor Costinași:

“Mișcarea cercetășească a început în anul 1923 la Liceul de băieți Alexandru Odobescu, astăzi Liceul de Muzică Tudor Jarda, sub coordonarea domnului profesor de gimnastică Longin Bucur, iar primul grup de cercetași oficial pe vremea aceea avea numele Gherasim Domide.

Se poate spune că imediat urmează sărbătorirea centenarului înființării cercetașilor din Bistrița, deși în perioada 1937-1992 a existat o serioasă întrerupere.

În anul 1992 la insistențele domnului Flaviu Urs, fost cercetaș în perioada interbelică, și cu sprijinul cercetașilor din Salzburg, Austria, s-a încercat reînființarea mișcării cercetășești, lucru care a fost posibil abia după doi ani, în noiembrie 1994.

Cercetașii s-au format ca un grup de oameni în primul rând dornici să se bucure de viață și în al doilea rând să experimenteze lucruri noi.”

“Îmi aduc aminte că era un sfârșit de toamnă în anul ’94. Pe vremea aceea aveam doar 21 de ani și deși nu aveam habar de principiile cercetășiei, ideea era următoarea: “Hai să vedem cum ne putem bucura de viață și să experimentăm lucruri noi!”, deci aveam o dorință intensă de a descoperi altfel lumea.”

“Am avut perioade foarte frumoase, chiar dacă unele au fost dificile din punct de vedere organizatoric și administrativ. Am avut privilegiul să cresc lângă profesorii Oscar Skrabel și Gheorghe Țarcă, iar acest aspect m-a ajutat să îmi formez principii solide de construcție a unei echipe.

Pot să spun că perioada cea mai dificilă a fost 2007-2011, deoarece atunci am fost în situația de a regândi partea de organizare și de a ne deschide către exterior: oameni care nu erau cercetași și pe care ne doream să îi avem lângă noi, în familia cercetașilor: voluntarii. Vreau să știți că nu există cercetășie fără voluntari, dar nici fără copii și adolescenți.

Astăzi suntem aproximativ 150 de suflete ca rezultat al muncii și devotamentului întregii echipe de voluntari adulți.”

“În primul rând este o onoare și o bucurie să pot servi organizația din această poziție, apoi este o mare responsabilitate pentru tot ce înseamnă creștere și dezvoltare, care presupun oameni, activități și resurse. Întotdeauna să fii coordonatorul unui ONG este o provocare: situațiile neprevăzute și modul în care alegi să răspunzi la ele.”

“Sunt multe lucruri pe care copiii le pot simți într-un astfel de colectiv, dar cred că cel mai evident este faptul că prind curaj să se descopere, să-și conștientizeze potențialul, puterea interioară și să experimenteze bucuria lucrurilor mărunte.”

“Multă vreme m-am întrebat, oare ce cercetăm?

După un timp am ajuns la concluzia că noi, cercetașii, cercetăm propria persoană și răspundem la o mare întrebare: Cum pot contribui eu la o lume mai bună?”

Pentru o mai bună perspectivă asupra impactului pe care îl are cercetășia asupra adolescenților, Paula, cercetaș de aproape opt ani, a răspuns provocării și ne-a împărtășit opiniile asupra drumului ei în acest ONG.

“Am intrat în această organizație pentru că mi-am dorit să fac o schimbare și m-am gândit că cercetașii sunt elementul prin care aș putea face cea mai mare schimbare cu ajutorul mai multor oameni, susținută de adulți și de colegii din patrula mea, și împreună mi se pare că putem schimba lumea, într-o proporție mai mare sau mai mică.”

“Cred că principala lege pe care am învățat-o la cercetași a fost, sau e, de fapt, în continuare să am încredere în mine și dacă sunt drăguță și încerc să ajut pe cât de multă lume posibil, chiar pot să fac o schimbare.”

“La această întrebare am să răspund pur și simplu cu LUMEA. Persoanele, patrulele, în special patrula noastră, pentru că fie că suntem mai mulți sau mai puțini la întâlniri, suntem exact ca o familie.”

“Da, consider că voluntariatul nu este doar important, ci foarte important, pentru că te face oarecum să te schimbi și să ajuți lumea, iar pe mine schimbările mă fac foarte fericită și îmi place foarte mult să fiu de ajutor, oricând, pentru oricine, oricum.”

“Eu consider că am devenit o persoană diferită de când sunt cercetaș, fiindcă până să fac parte din această organizație nu îmi exprimam atât de mult părerea cum o fac acum și îmi era frică de consecințe, dacă îmi spun părerea, în special dacă era diferită de a altor persoane, iar acum mi se pare că am mai mult curaj.”

“Le-aș recomanda și altora să se înscrie în această organizație pentru că cercetașii sunt locul ideal unde poți cunoaște lume frumoasă și unde îți poți face foarte mulți prieteni. Deci, dacă idealul tău este să îți legi prietenii, la cercetași e super!”

“Îmi place enorm de mult această ultimă întrebare!

În opinia mea, cercetăm… lumea, presupun și natura, vrem să o protejăm… ce rimă! Dar, da, acesta ar fi răspunsul, lumea și natura.”

Trei oameni diferiți, cu perspective diferite, cu idei diferite, cu idealuri diferite, și cu toate acestea, pe un front comun la întrebarea “ce cercetăm?”

Oare să fi descoperit răspunsul?

Descoperirea propriei persoane, a potențialului și bucuriei lucrurilor mărunte, descoperirea lumii și a naturii… oare nu fac toate aceste elemente parte din noi? Din viața noastră?

Adevăratul răspuns la ce fac cercetașii ar fi acela că se descoperă, fac o schimbare, se ajută, protejează natura, socializează și cresc împreună. Se dezvoltă împreună pentru a crea o lume mai bună.

Așadar, “oamenii ne întreabă ce cercetăm?” iar
răspunsul nu ar putea fi mai evident: pe noi înșine.

Poate te-ai gândit într-o zi „Cum ar fi să devin medic? Cât de greu poate fi? “ Te anunţ că viaţa de medic nu e ceea ce pare în Grey’s anatomy sau în The good doctor. Aşa că, dacă nu ai avut nicio legătură cu domeniul medical şi nu ştii cu ce se mănâncă, acest articol este pentru tine. În următoarele rânduri îţi voi face munca mai uşoară şi îţi voi spune câteva avantaje şi dezavantaje ale acestei cariere.

1) Ce zice dex-ul că este un doctor?

a) Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane și animale; medic.

b) Titlu științific înalt acordat de o instituție academică sau de învățământ superior

2) Ce cred eu că este un medic?

Din perspectiva cuiva care vrea să dea la medicină şi care s-a documentat ceva până să ajungă să tragă concluzii, consider că a fi medic este mai mult decât a face o facultate sau un titlu dat de ştiu eu ce instituţie. Da, evident că fără facultate nu ajungi să fii medic cu acte şi competent sau să ai un anumit prestigiu, dar asta e doar cea mai infimă parte din cariera de medic. Un medic trebuie să empatizeze cu pacienţii săi, să fie un bun ascultător şi să aibă o răbdare extaordinară, pentru a face faţă tuturor obstacolelor care inevitabil apar, apoi ar fi şi talentul în cazul chirurgilor şi pozitivitatea şi sociabilitatea pentru psihiatri, pediatri şi o grămadă de astfel de calităţi.

Aşa că acesta ar fi primul punct de reper ca să îţi dai seama dacă ar merita sau nu să fii medic. Eşti dispus să cultivi aceste virtuţi şi să faci tot posibilul ca pacienţii tăi şi tu să fii satisfăcut de ceea ce oferi? Trebuie să înţelegi că modul în care îţi tratezi pacienţii poate fi un avantaj, iar pentru unii un dezavantaj.

Avantaje în a fi medic:

1. Prestigiul

Tuturor ne place, fie că recunoaştem sau nu, să fim integraţi şi priviţi bine de societate. E o nevoie psihologică pe care cu toţii o avem şi inconştient încercăm să o satisfacem. Dorim atenţia, vorbele de laudă şi opiniile pozitive ale oamenilor din jurul nostru, iar titlul de doctor este unul respectat şi foarte bine văzut.

2. Salariul

Nu, banii nu sunt un motiv pentru a da la medicină. Dacă vrei bani, du-te pe IT sau altceva care nu ţi-ar “irosi” 6 ani. Contrar tuturor aşteptărilor, medicii nu au un salariu mare, având în vedere cât lucrează. Mi se pare că ar merita mai mult, dar aici sunt subiectivă. Deşi banii nu sunt un motiv solid, avem nevoie de ei în viaţa de zi cu zi, iar cine zice că nu ia în considerare partea financiară când caută un job e ipocrit.

3. Satisfacţia personală

Printre puţinele lucruri care se mai caută în zilele noastre, dar gândeste-te puţin. Să faci 6 ani de facultate, între 3 şi 6 de rezidenţiat, iar apoi să vezi o parafă cu numele tău în faţa căruia scrie prefixul dr. În cazul meu această imagine îmi provoacă lacrimi, după atâţia ani de muncă şi cărţi întregi învăţate pe-de-rost, totul a meritat. Eu consider asta ceva mai mult decât satifăcător, e de-a dreptul fericire în ceea ce mă priveşte.

Ca în orice domeniu există însă dezavantaje

– Facultatea durează 6 ani, apoi rezidenţiatul ca mai apoi să nu ai un post asigurat. E un dezavantaj imens, e un risc de care fiecare ar trebui să fie conştient. Trebuie să fii pregătit de tot ce e mai rău mereu, aşa că pregăteşte-ţi un plan de rezervă în cazul în care se întâmplă ceva neprevăzut.

– Orele de muncă pot fi un adevărat calvar, mai ales în cazul chirurgilor care depind şi de programul celorlalţi. Energia de care aceştia au nevoie e nemaipomenită. Pentru cei care lucrează în cadrul specialităţilor clinice e puţin mai uşor, dar tot nu e totul roz ca în filme.

– Concediile sunt de departe partea preferată a tuturor medicilor. După ce au grijă de bolnavi zi de zi, puţină relaxare e bine-venită mereu. Însă uneori această reprezintă o problemă. În comparaţie cu alte domenii de muncă, medicii au puţine astfel de escapade şi foarte scurte. Fiecare meserie cu minusurile ei, iar în funcţie de stilul de viaţă al fiecăruia acest detaliu poate deranja.

În articolul următor vom vorbi despre admiterea la medicină. Despre câteva tips and tricks de la cei care au dat-o şi au luat-o cu brio.