Cercetășia și lucrurile importante din viață
Cercetășia și lucrurile importante din viață

Cercetășia și lucrurile importante din viață

Cine sunt cercetașii?

De-a lungul timpului, s-a crezut despre cercetășie că ar fi studiul care se ocupă cu cercetarea oricărui domeniu.

Fiecare persoană căreia îi povesteam despre această organizație și menționam propoziția “Sunt cercetaș!”, nu ezita să întrebe “Hm, dar ce cercetați voi atât de amănunțit?”.

Această întrebare a rămas până astăzi un subiect tabu, dar sper ca prin acest articol să pot înlocui versurile din Imnul Cercetașilor României “Oamenii ne întreabă “ce cercetăm?”/Noi nu cercetăm nimic, ne place să ajutăm” cu un răspuns concret.

Cel mai bun lucru pe care aș putea să-l fac ca să explic puțin cercetășia ar fi să încep cu propria experiență.

O tradiție de familie

De mică țin minte cum am fost dusă la toate activitățile întreprinse de Centrul Local “Oscar Skrabel” Bistrița, acesta avându-și numele după bunicul meu. Vă dați seama, astfel, că “cercetășia” era oarecum o tradiție la noi în familie, iar părinții mei erau direct implicați, adică tata, președintele organizației, iar mama, mâna lui dreaptă. Oficial, fac parte dintre cercetașii-cercetași de aproape nouă ani, dar am luat parte la activități de când mă știu.

Începând de la excursii la Tihuța, până la excursii în Austria, proiecte de ecologizare, întâlnirile tot odată la două săptămâni cu patrula (adică echipa în care erai repartizat, în funcție de categoria de vârstă), taberele de vară etc.

Fără exagerare, nu știu să fi fost mai mult de cinci pe care să le fi ratat în cei unsprezece ani în care am mers împreună cu părinții mei, fie că am vrut, fie că nu am vrut.

Voi fi sinceră, cercetășia are extraordinar de multe bonusuri, pe care eu din păcate nu le-am înțeles din prima. Am să mint dacă nu voi recunoaște că m-am distrat, că am râs, că până la urmă acolo am cunoscut cea mai mare parte din persoanele pe care le știu astăzi și că în cadrul acestor activități am învățat cum să ies din carapacea mea mai ușor și să socializez.

Cu toate acestea însă, părinții mei făcând parte din staff, nu am putut să nu simt la un moment dat cum toate deveneau ca un soi de obligație și nimic din ce îmi plăcuse înainte nu mă mai amuza la fel. Singurul lucru care mă mai ținea legată era dorința de a primi o eșarfă.

Eșarfa cercetașului cercetaș

Înainte să continuăm, haideți să vă povestesc puțin de treaba cu eșarfa. Puteți să o priviți ca pe o notă de zece pe care vă doriți să o primiți după ce ați învățat două săptămâni pentru o lucrare, sau o medalie pe care vă ambiționați să o câștigați după ce ați făcut un sport de performanță toată viața voastră și ați ajuns la momentul decisiv, puteți să v-o imaginați ca fiind un ideal al vostru pe care vă doriți să-l atingeți cu orice preț.

Așa era eșarfa pentru mine. De ce? Pentru că eșarfa era cea care te făcea cercetaș-cercetaș, sau cum îmi place mie să spun, cercetașul oficial.

Știai că ești cu adevărat un membru în această organizație dacă aveai eșarfa. Acestea erau și ele după categoriile de vârstă: galben pentru lupișori (cei mici), verde pentru temerari (cei nici mari, dar nici mici) și albastru pentru exploratori (cei mai mari dintre copii, dar tot copii), cumva echivalentul ciclului primar, gimnazial, respectiv liceal. Ideea este că după ce treceau doi-trei ani de la primirea unei eșarfe, te apropiai tot mai mult de următoarea și atunci te plictiseai de a ta și ți-o doreai pe cealaltă, cel puțin așa funcționa la mine.

Dorințe profunde și dorul de casă

Nu a durat foarte mult timp să mă conving că nu mi mai doresc să fiu cercetaș, socotind că taberele sunt un chin pentru mine și am luat o pauză.

Abia acum pot recunoaște că a fost într-adevăr cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată pentru că, nefiind în contact cu cercetașii o vreme, am simțit o senzație pe care nu cred că am mai simțit-o vreodată când m-am gândit la cercetași… am simțit… dor. Un dor, foarte interesant, un dor oarecum… de casă.

Ceea ce nu mi-am dat seama atunci și îmi dau seama acum este că cercetășia nu este absolut deloc definită de o eșarfă și o cămașă (despre care, apropo, nu am menționat pentru că nu e la fel de importantă ca eșarfa, fiindcă nu se primește), ci despre prietenie, despre deschidere, despre acceptare și cel mai important, despre tine însăți.

Nu vei știi niciodată de ce ești capabil, ce poți face, cum poți face și ce putere stă ascunsă în interiorul tău dacă nu încerci o asemenea experiență.

De exemplu, mie mi-a fost acordată o mică bucățică dintr-un răspuns al unei întrebări care va rămâne mereu în mintea mea pe tot parcursul vieții, și anume „Cine sunt eu?”.

Ceea ce am învățat odată cu timpul este că și un mic progres, cel mai mic chiar, este tot un progres. Așa că cercetășia se bazează în principal pe descoperirea propriei persoane.

Cu toate acestea, cea mai potrivită persoană care ne poate răspunde originilor cercetășiei și ceea ce presupune aceasta, cu subiect și predicat este însuși președintele ONG-ului, filiala Bistrița, Sidor Costinași:

Cum și când a apărut mișcarea cercetășească și cum s-a format acest ONG?

„Mișcarea cercetășească a început în anul 1923 la Liceul de băieți Alexandru Odobescu, astăzi Liceul de Muzică Tudor Jarda, sub coordonarea domnului profesor de gimnastică Longin Bucur, iar primul grup de cercetași oficial pe vremea aceea avea numele Gherasim Domide.

Se poate spune că imediat urmează sărbătorirea centenarului înființării cercetașilor din Bistrița, deși în perioada 1937-1992 a existat o serioasă întrerupere.

În anul 1992 la insistențele domnului Flaviu Urs, fost cercetaș în perioada interbelică, și cu sprijinul cercetașilor din Salzburg, Austria, s-a încercat reînființarea mișcării cercetășești, lucru care a fost posibil abia după doi ani, în noiembrie 1994.

Cercetașii s-au format ca un grup de oameni în primul rând dornici să se bucure de viață și în al doilea rând să experimenteze lucruri noi.”

Care a fost factorul determinant pentru intrarea în această organizație?

„Îmi aduc aminte că era un sfârșit de toamnă în anul ’94. Pe vremea aceea aveam doar 21 de ani și deși nu aveam habar de principiile cercetășiei, ideea era următoarea: “Hai să vedem cum ne putem bucura de viață și să experimentăm lucruri noi!”, deci aveam o dorință intensă de a descoperi altfel lumea.”

Care a fost cea mai grea perioadă în dezvoltarea ONG-ului?

„Am avut perioade foarte frumoase, chiar dacă unele au fost dificile din punct de vedere organizatoric și administrativ. Am avut privilegiul să cresc lângă profesorii Oscar Skrabel și Gheorghe Țarcă, iar acest aspect m-a ajutat să îmi formez principii solide de construcție a unei echipe.

Pot să spun că perioada cea mai dificilă a fost 2007-2011, deoarece atunci am fost în situația de a regândi partea de organizare și de a ne deschide către exterior: oameni care nu erau cercetași și pe care ne doream să îi avem lângă noi, în familia cercetașilor: voluntarii. Vreau să știți că nu există cercetășie fără voluntari, dar nici fără copii și adolescenți.

Astăzi suntem aproximativ 150 de suflete ca rezultat al muncii și devotamentului întregii echipe de voluntari adulți.”

Cum te simți să fii președintele acestei organizații?

„În primul rând este o onoare și o bucurie să pot servi organizația din această poziție, apoi este o mare responsabilitate pentru tot ce înseamnă creștere și dezvoltare, care presupun oameni, activități și resurse. Întotdeauna să fii coordonatorul unui ONG este o provocare: situațiile neprevăzute și modul în care alegi să răspunzi la ele.”

Ce pot câștiga adolescenții întrând în acest ONG?

„Sunt multe lucruri pe care copiii le pot simți într-un astfel de colectiv, dar cred că cel mai evident este faptul că prind curaj să se descopere, să-și conștientizeze potențialul, puterea interioară și să experimenteze bucuria lucrurilor mărunte.”

Care ar fi un răspuns la întrebarea „ce cercetăm”?

„Multă vreme m-am întrebat, oare ce cercetăm?

După un timp am ajuns la concluzia că noi, cercetașii, cercetăm propria persoană și răspundem la o mare întrebare: Cum pot contribui eu la o lume mai bună?”

Pentru o mai bună perspectivă asupra impactului pe care îl are cercetășia asupra adolescenților, Paula, cercetaș de aproape opt ani, a răspuns provocării și ne-a împărtășit opiniile asupra drumului ei în acest ONG.

Ce te-a determinat să intri în această organizație?

„Am intrat în această organizație pentru că mi-am dorit să fac o schimbare și m-am gândit că cercetașii sunt elementul prin care aș putea face cea mai mare schimbare cu ajutorul mai multor oameni, susținută de adulți și de colegii din patrula mea, și împreună mi se pare că putem schimba lumea, într-o proporție mai mare sau mai mică.”

Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ai învățat de la cercetași?

„Cred că principala lege pe care am învățat-o la cercetași a fost, sau e, de fapt, în continuare să am încredere în mine și dacă sunt drăguță și încerc să ajut pe cât de multă lume posibil, chiar pot să fac o schimbare.”

Ce îți place cel mai mult în cadrul acestui ONG?

„La această întrebare am să răspund pur și simplu cu LUMEA. Persoanele, patrulele, în special patrula noastră, pentru că fie că suntem mai mulți sau mai puțini la întâlniri, suntem exact ca o familie.”

Consideri că voluntariatul este important sau nu?

„Da, consider că voluntariatul nu este doar important, ci foarte important, pentru că te face oarecum să te schimbi și să ajuți lumea, iar pe mine schimbările mă fac foarte fericită și îmi place foarte mult să fiu de ajutor, oricând, pentru oricine, oricum.”

Ai devenit o persoană diferită după ce ai luat parte la activități și ai devenit oficial cercetaș? Cum?

„Eu consider că am devenit o persoană diferită de când sunt cercetaș, fiindcă până să fac parte din această organizație nu îmi exprimam atât de mult părerea cum o fac acum și îmi era frică de consecințe, dacă îmi spun părerea, în special dacă era diferită de a altor persoane, iar acum mi se pare că am mai mult curaj.”

De ce le-ai recomanda și altor adolescenți să se înscrie în organizație?

„Le-aș recomanda și altora să se înscrie în această organizație pentru că cercetașii sunt locul ideal unde poți cunoaște lume frumoasă și unde îți poți face foarte mulți prieteni. Deci, dacă idealul tău este să îți legi prietenii, la cercetași e super!”

În opinia ta, ce cercetăm?

„Îmi place enorm de mult această ultimă întrebare!

În opinia mea, cercetăm… lumea, presupun și natura, vrem să o protejăm… ce rimă! Dar, da, acesta ar fi răspunsul, lumea și natura.

„Trei oameni diferiți, cu perspective diferite, cu idei diferite, cu idealuri diferite, și cu toate acestea, pe un front comun la întrebarea „ce cercetăm?”

Oare să fi descoperit răspunsul?

Descoperirea propriei persoane, a potențialului și bucuriei lucrurilor mărunte, descoperirea lumii și a naturii… oare nu fac toate aceste elemente parte din noi? Din viața noastră?

Adevăratul răspuns la ce fac cercetașii ar fi acela că se descoperă, fac o schimbare, se ajută, protejează natura, socializează și cresc împreună. Se dezvoltă împreună pentru a crea o lume mai bună.

Așadar, „oamenii ne întreabă ce cercetăm?” iar
răspunsul nu ar putea fi mai evident: pe noi înșine.

Ne puteți găsi pe Instagram și Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Preference Center