Cum să fii lucid în vise
Cum să fii lucid în vise

Cum să fii lucid în vise

Controlul asupra viselor este un concept pe care mulți îl consideră atractiv. Fie că vrei să încerci experiențe dincolo de realitate, să scapi de coșmaruri sau să ai o sursă nouă de inspirație, merită să înveți niște tehnici simple de a visa lucid.

This is custom heading element

Dacă ai fost vreodată conștient că te afli într-un vis, ai atins deja o stare de luciditate în somn. Persoanele care au astfel de vise nu numai că realizează ce se întâmplă în timpul visului, ci au și posibilitatea să controleze elemente din vis, să fie regizorii acestuia. Aproximativ 55% dintre oameni au avut unul sau mai multe vise lucide în timpul vieții. Totuși, se întâmplă rar ca această experiență să devină un obicei, astfel că doar 23% dintre oameni visează lucid cel puțin o dată pe lună.

This is custom heading element

Un vis lucid se aseamănă cu realitatea virtuală. Este o trăire pe care o poți manipula după cum dorești, de la scenariu la decor. Poți călători oriunde și materializa pe oricine. Poți încălca legile fizicii și îți poți schimba complet identitatea. Toate aceste puteri se dezvoltă prin exercițiu și experimentare. Simțurile sunt mai ascuțite într-un vis lucid: vederea, sunetul, mirosul și atingerea sunt mai intense și mai bine definite decât în viața reală.

This is custom heading element

Un somn odihnitor. Mai mult somn înseamnă o perioadă de somn REM (rapid eye movement) extinsă. Cum visele se petrec în această fază a somnului, șansele de a visa lucid cresc semnificativ. Pentru a crește perioada REM respectă un program de somn, fă exerciții fizice, evită ecranele înainte de culcare și ferește-te de alcool sau cofeină.

Un jurnal pentru vise. Păstrarea unui caiet în care să-ți scrii visele imediat după ce te trezești este o practică des folosită de visătorii lucizi. Când îți notezi visele este mai ușor să-ți amintești elemente recurente în ele. Acest lucru te va face să le recunoști data viitoare când visezi și, prin urmare, să devii lucid.

Testarea realității. Pentru a testa realitatea trebuie să-ți faci un obicei din a verifica dacă visezi sau nu în timpul zilei. Poți face asta prin a încerca să-ți treci un deget prin palmă. Acest gest îți va intra în obișnuință și vei ajunge să îl faci în timpul visului. În vis, degetul va pătrunde prin piele, iar astfel îți vei da seama că nu ești treaz. De asemenea, poți încerca să verifici obiectele care se comportă anormal în vise, precum ceasuri, calendare, oglinzi sau orice tip de text. Acestea vor apărea încețoșate sau vor arăta informații greu de descifrat.

Inducția mnemonică a visului lucid. Pune-ți alarma pentru a te trezi după 5 ore de somn și repetă-ți de câteva ori că data viitoare când visezi, îți vei aminti că ești într-un vis. Această tehnică folosește memoria prospectivă pentru a induce un vis lucid.

This is custom heading element

Sporirea creativității. Indivizii care visează lucid regulat au observat că această practică ajută la descoperirea unor noi idei sau soluții la probleme și conflicte. Visele lucide au inspirat multe realizări artistice, precum picturi suprarealiste, filmele: „Inception”, „The Matrix”, „Waking Life”, „The Nightmare on Elm Street” și desenul animat „Paprika”. 

Reducerea coșmarurilor. În timpul unui vis lucid ai abilitatea de a realiza ficțiunea coșmarului. Odată ce realizezi că acesta nu este real, îl poți transforma într-un scenariu confortabil sau pozitiv.

Reducerea anxietății. Puterea de control pe care o deții într-un vis lucid îți poate oferi încredere în sine. Stăpânirea visului lucid poate avea un efect terapeutic pentru persoanele ce se confruntă cu nesiguranță, coșmaruri și stări de agitație. 

Îmbunătățirea abilităților motorii. Vizualizarea mișcărilor fizice poate crește capacitatea de a le face în realitate. Acest lucru se poate practica în timpul unui vis lucid, unde visătorul poate exersa mental abilitățile motorii. Astfel, visul lucid poate ajuta la reabilitarea persoanelor cu dizabilități fizice sau la creșterea performanțelor sportivilor.

This is custom heading element

Halucinații. Pentru oamenii cu anumite tulburări psihice precum schizofrenia, visele lucide pot crea probleme în a distinge faptele reale de cele imaginare.

Reducerea calității somnului. Deoarece tehnicile de visare lucidă întrerup somnul cu intenție, acestea sunt dificil de practicat în mod constant în contextul în care te privează de timpul necesar de odihnă. Riscul este mai ridicat dacă te confrunți cu tulburări ale somnului.

Derealizare și tulburări disociative. Visele lucide îmbină, atât fragmente din lumea reală, cât și din cea imaginară. Acest fapt poate crea confuzii în a determina ce este real în jurul nostru.

This is custom heading element

Uită-te într-o oglindă. Găsește o oglindă în vis și încearcă să-ți privești reflexia. Imaginea va fi distorsionată sau te vei vedea complet diferit. Poate vei descoperi unele detalii interesante sau dubioase în reflexie.

Vorbește cu personajele din vis. Găsește o persoană în visul tău și întreab-o orice dorești să știi, de la cum o cheamă la care e sensul vieții. De obicei, aceasta va da un răspuns foarte ciudat la care vei putea medita când te trezești.

Transformă-te într-un animal. Încearcă să iei forma unui animal. Perspectiva ta și modul în care ți se simte corpul se vor schimba complet. Poți încerca să iei orice formă de la păsări și câini la dragoni.

Treci prin obiecte solide. Îndreaptă-te spre un obiect solid, relaxează-te și ai încredere în faptul că poți să treci prin obiectul respectiv. După o tranziție atipică vei realiza că te afli pe cealaltă parte a obiectului. La început, este mai ușor să încerci să treci prin obiecte transparente, precum un geam de sticlă. 

Zboară. Zborul este una dintre cele mai populare activități printre visătorii lucizi și nu degeaba. Este una dintre cele mai intense și eliberatoare experiențe pe care le poți avea în timpul unui vis lucid. Fiecare visător lucid dezvoltă un stil de zbor propriu, de la un plutit relaxant la picioare cu propulsie nucleară.

Visele lucide sunt o experiență fascinantă ce merită explorată, dar ele trebuie tratate cu răbdare și consumate cu moderație. Pentru a visa lucid ca un profesionist e nevoie să cunoști tehnicile de bază, să încerci lucruri diverse și inedite în timpul viselor și, nu în ultimul rând, să nu uiți să adormi.

This is custom heading element

[uncode_share layout=”multiple”]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Preference Center