Eu, cea cu cămașa albă

Singur acasă cu miros de nurofen
Cămașa albă, o pată de vin,
Și o urmă lăsată de dor
,,Mi-e dor de nu mai pot de dor”
Scap de dor cu nurofen
Și vinul nu am apucat să-l beau
Că l-am vărsat pe tot pe covor
Pe pat mi-am pus cămașa albă
Cu pata de vin, e vin roșu
Geamul e deschis și intră frigul
Mi-e frig. Îmi ingheață pielea
Căci nu mai am cămașa albă pe mine.
Căutam pătura gri de pe pat, dar nu o găseam
Nu-mi găseam patul, nu găseam tabloul albastru de pe perete, nu găseam nimic.
Vinul nu era al meu
Geamul era oarecum străin și frigul intra intenționat pe pielea mea.
Nu era apartamentul meu, asta nu e casa mea și cămașa nu eu am dat-o jos.

Eram eu în casa ta
Mi-ai dat cămașa jos
Ai deschis geamul ca să ai mișcări mai tandre
Și vinul nu știu cum s-a vărsat
Căci memoria mea s-a diluat în alcool.

[uncode_share layout=”multiple” bigger=”yes” no_back=”yes”]

Citeşte AICI cea mai noua proză, ,,Iertare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *