Facultatea în Olanda
Facultatea în Olanda

Facultatea în Olanda

Sub un pod în Amsterdam stă scris ”Coming back is not the same as staying”.

Până în vara de dinaintea clasei a 12-a eu am știut că vreau la UNATC. Ani de zile la rând, am crezut sincer și pur până nu am mai crezut. La teatru se spune că trebuie să mergi doar dacă nu te vezi făcând altceva. Și așa e. S-a produs un declic fix înainte să încep ultimul an de liceu și mi-am urmat rațiunea, pe care de bună voie am îmbinat-o cu pasiunea. Un an mai târziu, am plecat din țară.

După un brainstorming sfios și mai multe conversații cu familia, mi-am propus să aplic la facultate în Olanda. Pe tot parcursul adolescenței mele am militat puternic împotriva plecatului din țară. Am susținut sus și tare că „eu vreau să rămân”, că „îmi place aici” și că „lucururile se pot schimba înspre bine”, acolo unde e nevoie. M-am surprins pe mine în momentul în care puteam să conștientizez cum pășesc încet în afara acestui cerc și cum tind să-mi dau voie să-mi schimb părerile despre lucruri.

Am aplicat în Olanda în decembrie clasa a 12-a la două facultăți, Leiden și Groningen, la două programe asemănătoare, variațiuni ale istoriei artelor combinată cu media. Am fost acceptată la ambele, iar tatăl meu m-a întrebat, mai în glumă, mai în serios – „Și acum ce faci?”

Am ales Leiden. Mi-a plăcut orașul, mi-a plăcut programul. Arts, Media and Society este o amestecătură de istoria artelor, combinată cu media și sociologie. E un program care oferă o diversitate pe care, spre surprinderea mea, mulți studenți o caută.  Așa că, după ultima mea vară de adolescență, mi-am făcut bagajele și am plecat.

Pentru mine toată experiența a fost un șoc cultural. Nu puteam să-mi dau seama de ce oamenii de la primărie, bancă, magazine sunt amabili și zâmbitori și de ce arată ca și cum ar fi chiar fericiți facându-și treaba. Mi-era greu să concep lipsa boschetarilor pe străzi și faptul că pachetele comandate online ajung în maxim patru zile. Mintea mea nu putea să proceseze firescul lucrurilor și ușurința cu care se întâmplau toate în jurul meu, trauma mea fiind clară și definită de sistemul țării mele de origine.

În primele luni m-am simțit legată la ochi și mă mișcam încet, pe pipăite. Am luat-o, dacă nu de la zero, de undeva foarte aproape de zero, și mi-a luat timp să-mi dau credit pentru asta. Facultatea și întregul sistem erau de o organizare clară, cu care eu nu eram obisnuită. Profesorii predau cu drag și pasiune, iar universitatea și-a primit miile de noi studenți cu brațele deschise.

Mai apoi mi-am găsit un nivel de stabilitate al programului care mi-a permis să-mi canalizez energia și în direcții sociale. Am înotat, am alergat, am dat audiții la o trupă de teatru, am cunoscut oameni care mi-au devenit prieteni, am mâncat local.

O scurtă listă de lucruri cărora le-am dus dorul:

  • mama
  • sarmale
  • vremea bună

După un an la facultate în Olanda, am învățat să fiu mai pozitivă și să cred în efortul pe care îl investesc în lucruri. Am învățat să-mi dau timp și să-mi iau timp, dar și să mă opresc să respir și să-mi aduc forțele. Am învățat că durerea doare altfel când ești singur și că lumea e un loc așa de mic. Am învățat să-mi gătesc ciorbă și ciulama.

Citeşte AICI artiolul despre profesii artistice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Preference Center