George Bacovia – Plumb. Tema și viziunea despre lume

This is custom heading element

Simbolismul este un curent literar de circulație universală, a apărut în Franța, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacție împotriva retorismului romantic și a formalismului parnasian, promovând emoția și muzicalitatea interioară a ideii. Și-a creat o individualitate proprie prin percepția sinestezică asupra universului, considerată ca fiind arta de a simți, fundamentată pe imagini artistice ca mijloc de exprimare a corespondențelor între elementele universului, prin sugestie, de asemenea remarcându-se folosirea simbolului care admite o multitudine de sensuri, specific fiind cel plurivoc, la descoperirea cărora cititorul colaborează cu poetul. Se remarcă și alte particularități ale simbolisticii simboliste, cum ar fi crearea stării de spleen, muzicalitatea interioară a versurilor, sinesteziile.

This is custom heading element

George Bacovia este considerat de critica literară cel mai însemnat reprezentant al acestui curent literar din literatura română. Poet interbelic, apreciat pentru originalitatea sa care derivă dintr-un pesimism exacerbat cu care trăiește, claustrarea într-un mediu ostil și spaima de moarte, creează o lirică a tristeții ireparabile sugerate de simboluri specifice. Poezia „Plumb” apare în volumul omonim de debut, în 1916. Creație de factură simbolistă, această operă lirică este o artă poetică în care se dezvăluie principalele concepții ale artistului despre lume și viață, despre menirea lui în univers, într-un limbaj literar distinct.

This is custom heading element

Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate lipsită de aspirații și artificială, condiție determinată de două coordonate esențiale, iubirea și moartea. Viziunea despre lume este redată la nivelul textului prin folosirea procedeelor specifice simbolismului: simbolul plurivoc, tehnica repetițiilor, cromatica, muzicalitatea și tehnica sugestiei. Textul este structurat în două catrene construite pe baza cuvântului „plumb”, care este prezent și în titlu și sugerează atmosfera generală a textului fiind reluat în șase din cele opt versuri ale poeziei. Cele două secvențe poetice corespund celor două planuri ale realității: realitatea obiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare, fiind și el condiționat de natura mediului. Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin mărcile subiectivității: persoana I a verbelor – „stam”, „am început”; persoana I a adjectivului posesiv „meu”. Simetria celor două secvențe poetice este dată, atât de prezența eului liric și de lipsa oricărei forme ale existenței, cât și de prezența elementelor de versificație prin punctele de suspensie alături de simbolul recurtent „plumb”, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă și închiderea definitivă a spațiului existențial.

This is custom heading element

Titlul reprezintă simbolul central al poeziei, „plumbul” care sugerează cenușiul existențial, universul monoton, închiderea definitivă în spațiul existențial fără soluții de ieșire. Din punct de vedere chimic și fizic, plumbul este un metal foarte greu ce izolează radiația, de culoare gri închis, acesta sugerând o stare de apăsare, disconfort și înghesuială. De asemenea, titlul reprezintă două accepțiuni, respectiv planul real cu sens denotativ, „plumbul” fiind un metal moale, greu, de culoare cenușiu-albăstrui sau gri închis ce sugerează continuitatea vicioasă a suferinței și planul imaginar cu sensul conotativ derivat din cel propriu prin care sugerează dezorientarea, monotonia, claustrarea, vidul și iminența morții.

This is custom heading element

Un element de compoziție care ordonează imaginile artistice este structura poeziei în două catrene aflate în relație de opoziție. Cele două strofe corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir și de cavou, și realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii („amorul meu de plumb”). Prima secvență poetică își bazează semnificația pe metafora-simbol „cavou” legată indestructibil de cadrul fenebru imaginat imaginat de poet în confesiunea lirică. Acesta poate avea două accepțiuni: universul închis al târgului de provincie, incapabil de a discerne valoarea de nonvaloare, sau propriul trup perisabil, o temniță pentru sufletul dornic de înălțare spirituală și sufletească.

This is custom heading element

O secvență semnificativă privind tema și viziunea despre lume într-un text poetic aparținând simbolismului, respectiv „Plumb” de George Bacovia descrie un cadru spațial închis, apăsător, sufocant, în care eul liric se simte claustrat: „Stam singur în cavou…”. Cavoul este un simbol pentru universul exterior care provoacă o stare de angoasă din cauza sugestiei grutății plumbului. Acest cadru este descris cu ajutorul epitetelor metaforice: „sicriele de plumb”, „funerar vestmânt”, „flori de plumb”, „coroanele de plumb” și este un spațiu claustrofobic, un spațiu limitat. Repetarea epitetului „de plumb” subliniază existența mohorâtă, lipsită de transcendență sau de posibilitatea înălțării, deoarece, la Bacovia, moartea înseamnă întotdeauna anihilare totală, atât a trupului, cât și a sufletului, iar „plumbul” este un simbol al apăsării și al strivirii ființei. Verbele la imperfect desemnează trecutul nedeterminat și sugerează permanența unei stări de angoasă și a unei neîncetate aspirații spre un final dorit, așteptat și simțit ca o eliberatoare încheiere a unui ciclu existențial: „dormeau”, „stam”, „era” și „scârțâiau”.

This is custom heading element

A doua secvență semnificativă privind tema și viziunea despre lume în textul poetic propus mută accentul pe interioritate, dar aceasta nu este o posibilitate de salvare, deoarece se află sub semnul tragicului. Optimismul este anulat total, iubirea, afectivitatea sunt surprinse în momentul dispariției: „Dormea întors amorul meu de plumb”. Încercarea de salvare este iluzorie, strigătul eului liric fiind unul zadarnic: „și-am început să-l strig”. Eul solitar aude, vede, înregistrază tot ce îl înconjoară ca pe un eveniment important, dar comunicarea propriu-zisă este exclusă. Dorința de evadare și de înălțare produsă de sentimentul de iubire este și ea contaminată de atmosfera generală, „aripile de plumb” sugerând, de fapt, o cădere surdă și grea, adică moartea. Apropierea morții este anticipată de sentimentul de singurătate: „Stam singur lângă mort…”. La Bacovia iubirea și moartea sunt strâns legate și nu se anulează una pe cealaltă. Moartea este sugerează pe parcursul întregii poezii cu ajutorul cuvintelor care fac parte din câmpul semantic al morții: „scriu”, „cavou”, „funerar”, „coroană” și „mort”.

This is custom heading element

La nivel fonetic, cuvântul „plumb” cuprinde o vocală închisă de către două consoane grele și sugerează închidere a spațiului, această construcție riguroasă sugerând prezența morții prin închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată și măsură fixă de zece silabe. De asemenea, verbele la timpul imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanența unei stări de liniște iar cele două verbe la perfect compus „am început”, respectiv la conjunctiv „să strig”, sugerează disperarea poetului după conștientizarea că universul este cuprins de atmosfera sumbră a morții. Versul al doilea se remarcă prin elipsa verbului, conturând imaginea statică de încremenire.

This is custom heading element

Prezența tehnicilor simboliste care apar în poezia „Plumb” și sunt specifice liricii simboliste cu rolul de a crea o viziune inedită îmbinând cromatica și muzicalitatea, tehnica repetițiilor cu prezentarea stărilor eului liric și sugestia. La nivelul textului, acestea sunt puse în evidență cu ajutorul elementelor de compoziție și de limbaj, precum structurarea poeziei în două catrene aflate în relație de opoziție, acesta fiind un element de compoziție care ordonează imaginile artistice. Un alt procedeu utilizat de simboliști pentru a pune în evidență anumite elemente de imaginar poetic este tehnica repetițiilor. Repetarea de șase ori a simbolului „plumb” subliniază monotonia universului exterior conturând stările de spirit ale eului.

This is custom heading element

La nivel stilistic, se remarcă prezența simbolului central, plumbul, asociat metaforelor, cum ar fi: „flori de plumb”, „aripi de plumb”, „coroanele de plumb”, expresivitatea epitetului din versul „Dormea întins amorul meu de plumb” și repetițiile care conferă muzicalitate întregii poezii, sugerând starea de inefabil și un sentiment de sfârșire, apăsare, sau chiar plictis, încremenire și moarte. Metafora aripilor de plumb nu duce la salvare, ci dimpotrivă, dovedește faptul că aripile sunt frânte. De asemenea, „sicriele de plumb” care „dorm” sunt personificate, rezultatul fiind un coșmar prins și transpus în realitatea în care moartea domnește etern și păstrează de-a pururi prin continuitate sentimentele de tristețe.

This is custom heading element

Așadar, viziunea despre lume exprimată în poezia „Plumb”, de George Bacovia este dominată de sentimente de tristețe, angoasă, dezgust, spleen, elemente specifice imaginarului poetic simbolist. Aceste stări ale eului liric bacovian sunt provocate de sentimentul descompunerii universului, dar și de apropierea sentimentului morții. Dar viziunea poetică nu se reduce la nivelul ideilor, ci cuprinde și procedeele prin care acestea sunt puse în valoare, precum sugestie, decor, cromatică tehnica repetiției care oferă muzicalitate, teme și motive literare și, mai ales, cultivarea simbolismului.

This is custom heading element

[uncode_share layout=”multiple” bigger=”yes”]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *