În căutarea timpului pierdut
În căutarea timpului pierdut

În căutarea timpului pierdut

Cursa în care ne angajăm cu toții în viețile noastre pasagere este cea a căutării timpului pierdut. Înaintăm cu privirea mereu aruncată peste umăr, cu trecutul legat ca un lanț de picioarele noastre. Suntem plini de regrete pentru acest așa-numit timp irosit, pe care nu-l mai putem primi înapoi, pentru că viața nu este o clepsidră pe care o poți întoarce de fiecare dată când nisipul se scurge cu totul, astfel încât să primești timp în plus. Îngreunați de aceste regrete, ne poticnim pe drumul către viitor, prin prezent. Începem să ne plimbăm pe arcul unui cerc vicios: ne întrebăm constant dacă am pierdut timpul făcând una sau făcând alta, măcinați de faptul că avem un număr limitat de minute pe care îl trăim și pe care nu știm să le valorificăm la maxim.

Exercițiu de imaginație

De pildă, poate doar ce ai ieșit dintr-o relație toxică în care fiecare zi era însoțită de întrebarea „Cum să-l/s-o părăsesc fără să-l/s-o rănesc?” și de sentimentul clar că această legătură și comportamentele din cadrul ei îți dăunează. Pe de-o parte, ești recunoscător că ai reușit să te eliberezi de aceste constrângeri, iar pe de altă parte, regreți că ai petrecut atât de mult timp în nefericire și îndoieli. Ți-e atât de greu să te ierți pentru asta, pentru că nu ai făcut acest lucru mai devreme și ajungi să te întrebi „Cum pot să recuperez timpul ăsta?”

Depinzând de situație, s-ar putea să te învinovățești continuu sau să arunci vina asupra altora, cerând acest timp pierdut înapoi.

Sau, să zicem, un examen important se apropie, iar tu ai ales să-ți petreci weekendul relaxându-ți mintea prin lectură, ieșiri cu prietenii, vizionatul filmelor – pe scurt: ai făcut total alte lucruri decât învățatul pentru acest examen. E sfârșitul zilei de duminică și te speli pe dinți. Brusc, realizezi că mai ai x zile până la examen. Inima îți tresaltă la gândul acesta. Te privești în oglindă. Panica începe să-ți curgă prin vene și începi să te învinovățești și să-ți spui că ai pierdut timpul. Exemplele sunt infinite.

Esența tuturor acestor situații este, însă, aceiași: de ce am pierdut acest timp și cum fac să-l recuperez?

Timpul pierdut există doar prin scop

Imaginează-ți că ești profesor și că în 3 ore pe săptămână trebuie să comprimi materia astfel încât, până la sfârșitul anului, să fie gata. Dar lecția pe care o predai azi nu e lecția la care voiai tu să fii azi. Elevii au fost gălăgioși și s-au mișcat lent la tablă. Acum, după calculele tale, ești în urmă cu vreo 6 ore. Adică 2 săptămâni. Îți spui: am pierdut timp datorită lentorii elevilor. Acum cum voi fi sigur că voi termina materia până la sfârșitul anului? Va fi nevoie să mă grăbesc. Doar că graba pune tensiune pe tine și, la finalul orelor-fulger, elevii îți spun că n-au înțeles ce s-a predat. Ai vrea s-o iei mai încet, dar ai pierdut timpul, nu-i așa? Cum-necum, trebuie să te grăbești…

Deci, atâta timp cât scopul tău ca profesor este să predai lecția x în ziua y și realitatea nu se potrivește cu idealul din mintea ta, există timp pierdut. Dar dacă scopul tău se schimbă, la fel se va schimba și situația timpului pierdut. Cu cât stai mai mult în tensiunea grabei, cu atât mai greu te vei mișca. Când nu mai ești împovărat de această „pierdere de timp”, găsești soluții pentru ceea ce faci.

Ce-ar fi să-ți spun, însă, că, dacă ai privi dintr-un alt unghi, ai realiza că nu există timp pierdut, ci doar timp petrecut? Că acesta este rezultatul unor idealuri întipărite în minte?

De ce ai impresia că pierzi timp?

1. Te compari

Dacă am fi singuri pe lume și ar trebui să facem felurite lucruri, nu ar exista timp pierdut. De fapt, acesta este efectul societății în care trăim.

Comparația este o tendință des întâlnită în rândul oamenilor – unii spun chiar că e în natura noastră să facem asta –, iar aceasta creează idealuri în mințile noastre.

De pildă, în ultimii ani, societatea pune din ce în ce mai mult accentul pe productivitate și tot mai mulți oameni încep să lucreze frenetic, iar atunci când iau o pauză și-și petrec timpul făcând orice altceva decât muncă, se simt vinovați.

De aici pornește și ideea de timp pierdut și regret. Este o mentalitate de tipul Ar trebui să fac aia și nu asta, care ne duce la epuizare, burnout, și care ne face să ne pierdem în sentimentul de vinovăție. Prin simplul fapt că vedem tot mai multă lume adoptând acest stil de viață, ne simțim împinși să facem la fel, pentru că, altfel, ajungem să credem noi, n-am putea atinge succesul. De ce nu pot face ca el?

Astfel, uităm de individualitatea noastră. Uităm că suntem făcuți să fim noi înșine, nu altcineva. Uităm faptul că o persoană este diferențiată de altă persoană nu numai prin viață, dar și prin gânduri, circumstanțe, sănătate, resurse, dinamică familială. Ne dorim să fim ceilalți, chiar dacă linia de start de la care pornim nu este aceeași. Viața devine o competiție. Lucrul pe care oamenii care se pierd în comparație nu îl mai înțeleg este faptul că nu toți pășim pe același drum. Avem destule cărări pe care putem apuca.

Mai mult, funcționăm diferit. Nu putem fi identici.

E un motiv pentru care noi, ca populație a Terrei, nu suntem obligați să purtăm uniforme identice, să avem averi identice, case identice ș.a.m.d. Suntem meniți să fim diferiți și să ne urmăm propria cale, la care să ajungem prin propriile idei. Cât despre timp: fiecare om îl petrece diferit. Acesta are o valoare unică pentru fiecare om. Lucrul care este cel mai dăunător la ideea timpului pierdut este că îl transformăm într-un lucru obiectiv, când acesta, de fapt, este pur subiectiv.

2. Nu îți înțelegi nevoile sau circumstanțele

Să luăm exemplul în care ți-ai petrecut weekendul relaxându-te și nu învățând pentru examen. Există un motiv pentru care ai ales relaxarea în locul muncii – corpul tău a cerut odihnă pentru că ai avut nevoie de ea. Vinovăția presupune să nu-ți asumi responsabilitatea, precum și regretul.

Un mod de a combate aceste regrete este schimbarea semnificației. Adică, atunci când ești în fața oglinzii și începi să te panichezi, în loc să pui paie pe foc prin învinovățire, găsește un nou sens, un nou motiv pentru ai făcut ceea ce ai făcut, astfel încât să ajungi la o concluzie diferită.

În acest caz, ți-ai putea spune că te-ai odihnit înainte ca trupul tău să te oblige să o face, că ți-ai reîncărcat bateriile pentru o nouă săptămână și că învățatul va fi mult mai ușor dacă mintea ta va fi liniștită. Caută un aspect pozitiv al lucrului pe care ai ales conștient să-l faci. În loc să zici Of! Am pierdut timpul în weekendul ăsta, pentru că n-am învățat, spune-ți E în regulă că m-am odihnit în weekendul acesta. Pot începe munca chiar acum.

E nevoie să înțelegi că atunci când nu faci un lucru, faci altul. De asta nu există timp pierdut, ci doar PETRECUT. Fiecare activitate te implică pe tine, deci, dacă, să zicem, nu înveți, de fapt asculți muzică sau te uiți la un film sau ieși în oraș. Și până să faci nimic – zgâitul pe pereți, lenevitul în pat – înseamnă să faci ceva. Dacă nu faci ceva, asta e pentru că faci altceva. Tu ai de câștigat indiferent de situație. Dacă nu câștigi lucrul pe care îl ai minte – în cazul acesta: nota mare la examen, care presupune să înveți –, cel puțin câștigi relaxare, odihnă, stare bună. Deci acesta e un timp cu un folos, deși nu cu acel folos pe care tu îl vezi ideal.

Ascultă-ți nevoile și prioritățile.

3. Crezi că lucrurile care ți se întâmplă sunt pur ghinion și te întrebi: De ce mi se întâmplă mie asta?

Gândește-te la exemplul în care abia ce ai ieșit dintr-o relație toxică. Crezi că tot timpul petrecut în această relație e timp pierdut. De fapt, aceasta e o experiență. O experiență din care ai învățat lucruri. Dacă nu ai fi trecut acum printr-o relație toxică și nu ai fi învățat ce înseamnă, atunci când s-ar putea să se întâmple din nou, n-ai vedea semnele. Tot ce se întâmplă, se întâmplă cu un scop, cu un motiv. Poți să-i spui destin, dacă vrei. Tot ce se întâmplă, se întâmplă ca lecție. Până și cele mai oribile lucruri au ceva de te învățat.

4. Te grăbești și crezi că e prea târziu

Unii oameni au impresia că pierd timp pentru că sunt convinși că nu au suficient timp. Se grăbesc să întreprindă cât mai multe oportunități, își pun în spate mai mult decât pot duce și se hrănesc din simțământul că sunt productivi. Iar atunci când vine vorba de odihnă, aceasta e respinsă încă din capul locului. Pentru că nu e timp de odihnă. E timp doar de a face și de a drege. Ajungi să crezi că s-ar putea să fie prea târziu să te odihnești acum sau, mai mult, că mereu este prea târziu.

Acești oameni încearcă să recupereze ceea ce ei cred că au pierdut, că au irosit. Cred că viața lor înainte de a face atâtea lucruri a fost o pierdere de vreme și că ar fi trebui să se trezească mai devreme.În alte cuvinte, descriu aici dependența de muncă. Oamenii care sunt dependenți de muncă au impresia că nu sunt suficient, că nu sunt destul, că au goluri care trebuie să fie umplute, iar singura metodă de a o face e de a fi perfecți, ideali, de a face ceva mereu, de a fi productivi.

Uneori, târziu poate să însemne devreme. De pildă, este ora 22:00 și nu ți-ai făcut tema la matematică pentru ziua de mâine. Ca scuză să n-o faci, îți vei spune că e prea târziu. Dar, de fapt, acest prea târziu poate să însemne devreme în viață pentru a-ți face tema la mate. Devreme în noapte. Devreme în anul nou. Dacă stai să numeri, vei vedea că sunt mai multe cazuri de „devreme” decât de „târziu”.

5. Amâni mereu treburile

Am înțeles că nu îmi face bine ideea de timp pierdut, că mă panichează degeaba, dar cum pot să fac să mă apuc de treburile mele? Cum pot să mă pun pe învățat pentru examenul ce urmează? Cum să încetez să mai amân?

Ai nevoie de un echilibru între odihnă și muncă. Poți face un compromis cu tine: Mă voi relaxa x ore și voi învăța y ore. Apoi, mă voi răsplăti pentru munca mea prin…  Există varii motive pentru care un om amână rezolvarea unui lucru, de la credința că nu este capabil până la cea că îi este imposibil să execute perfect sarcina, după cum sunt prezentate și într-un alt articol din revista noastră, scris de Hârjoabă Sofia, unde procrastinarea – tendința de amânare – este descrisă concis, de la „diagnosticare” până la „soluționare”. Poți accesa articolul apăsând aici. Vei găsi și metode care te vor ajuta să ieși din obiceiul de a amâna.

Concluzie

Așadar, dacă vei mai fi presat vreodată de gândul că ai pierdut timp și nu vei putea să ieși din această tensiune, adu-ți aminte că totul se poate schimba atâta vreme cât îi permiți să se schimbe și cât îi schimbi sensul. Timpul e petrecut, nu irosit.

Apasă aici pentru a citi un alt articol de Bontaș Andrei.

Ne puteți găsi, de asemenea, pe Instagram și Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Privacy Preference Center