Întrebarea este: A fi sau a nu fi medic?
Întrebarea este: A fi sau a nu fi medic?

Întrebarea este: A fi sau a nu fi medic?

Poate te-ai gândit într-o zi „Cum ar fi să devin medic? Cât de greu poate fi? “ Te anunţ că viaţa de medic nu e ceea ce pare în „Grey’s anatomy” sau în „The good doctor”. Aşa că, dacă nu ai avut nicio legătură cu domeniul medical şi nu ştii cu ce se mănâncă, acest articol este pentru tine. În următoarele rânduri îţi voi face munca mai uşoară şi îţi voi spune câteva avantaje şi dezavantaje ale acestei cariere.

1) Ce zice dex-ul că este un doctor?

a) Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane și animale; medic.

b) Titlu științific înalt acordat de o instituție academică sau de învățământ superior

2) Ce cred eu că este un medic?

Din perspectiva cuiva care vrea să dea la medicină şi care s-a documentat ceva până să ajungă să tragă concluzii, consider că a fi medic este mai mult decât a face o facultate sau un titlu dat de ştiu eu ce instituţie. Da, evident că fără facultate nu ajungi să fii medic cu acte şi competent sau să ai un anumit prestigiu, dar asta e doar cea mai infimă parte din cariera de medic. Un medic trebuie să empatizeze cu pacienţii săi, să fie un bun ascultător şi să aibă o răbdare extaordinară, pentru a face faţă tuturor obstacolelor care inevitabil apar, apoi ar fi şi talentul în cazul chirurgilor şi pozitivitatea şi sociabilitatea pentru psihiatri, pediatri şi o grămadă de astfel de calităţi.

Aşa că acesta ar fi primul punct de reper ca să îţi dai seama dacă ar merita sau nu să fii medic. Eşti dispus să cultivi aceste virtuţi şi să faci tot posibilul ca pacienţii tăi şi tu să fii satisfăcut de ceea ce oferi? Trebuie să înţelegi că modul în care îţi tratezi pacienţii poate fi un avantaj, iar pentru unii un dezavantaj.

Avantaje în a fi medic:

  • 1. Prestigiul

Tuturor ne place, fie că recunoaştem sau nu, să fim integraţi şi priviţi bine de societate. E o nevoie psihologică pe care cu toţii o avem şi inconştient încercăm să o satisfacem. Dorim atenţia, vorbele de laudă şi opiniile pozitive ale oamenilor din jurul nostru, iar titlul de doctor este unul respectat şi foarte bine văzut.

  • 2. Salariul

Nu, banii nu sunt un motiv pentru a da la medicină. Dacă vrei bani, du-te pe IT sau altceva care nu ţi-ar “irosi” 6 ani. Contrar tuturor aşteptărilor, medicii nu au un salariu mare, având în vedere cât lucrează. Mi se pare că ar merita mai mult, dar aici sunt subiectivă. Deşi banii nu sunt un motiv solid, avem nevoie de ei în viaţa de zi cu zi, iar cine zice că nu ia în considerare partea financiară când caută un job e ipocrit.

  • 3. Satisfacţia personală

Printre puţinele lucruri care se mai caută în zilele noastre, dar gândeste-te puţin. Să faci 6 ani de facultate, între 3 şi 6 de rezidenţiat, iar apoi să vezi o parafă cu numele tău în faţa căruia scrie prefixul dr. În cazul meu această imagine îmi provoacă lacrimi, după atâţia ani de muncă şi cărţi întregi învăţate pe-de-rost, totul a meritat. Eu consider asta ceva mai mult decât satifăcător, e de-a dreptul fericire în ceea ce mă priveşte.

Ca în orice domeniu există însă dezavantaje

– Facultatea durează 6 ani, apoi rezidenţiatul ca mai apoi să nu ai un post asigurat. E un dezavantaj imens, e un risc de care fiecare ar trebui să fie conştient. Trebuie să fii pregătit de tot ce e mai rău mereu, aşa că pregăteşte-ţi un plan de rezervă în cazul în care se întâmplă ceva neprevăzut.

– Orele de muncă pot fi un adevărat calvar, mai ales în cazul chirurgilor care depind şi de programul celorlalţi. Energia de care aceştia au nevoie e nemaipomenită. Pentru cei care lucrează în cadrul specialităţilor clinice e puţin mai uşor, dar tot nu e totul roz ca în filme.

– Concediile sunt de departe partea preferată a tuturor medicilor. După ce au grijă de bolnavi zi de zi, puţină relaxare e bine-venită mereu. Însă uneori această reprezintă o problemă. În comparaţie cu alte domenii de muncă, medicii au puţine astfel de escapade şi foarte scurte. Fiecare meserie cu minusurile ei, iar în funcţie de stilul de viaţă al fiecăruia acest detaliu poate deranja.

În articolul următor vom vorbi despre admiterea la medicină. Despre câteva tips and tricks de la cei care au dat-o şi au luat-o cu brio.

Ne puteți găsi pe Instagram și Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Preference Center