Iubirea toxică expusă de scriitorii români
Iubirea toxică expusă de scriitorii români

Iubirea toxică expusă de scriitorii români

Iubirea în viziunea literară

Iubirea este una din cele mai vechi teme ale literaturii lumii, ea fiind generată de sentimentul specific omenesc. Aceasta diferă de la om la om în funcție de vârstă, sex, credință, epoca istorică sau apartenența culturală.

Tema iubirii a fost baza a numeroase opere literare faimoase, unde autorii români nu se fereau să stârnească controverse în creațiile lor.

Ca și idee

Consider că mulți autori români transpuneau o iubire toxică, destinată eșecului în scrierile lor, unde se regăseau adesea adulterul, violența domestică și omorul. Scriitorii români au privit și au tratat tema iubirii din diferite unghiuri, creând astfel o operă vastă.

Printre cei care au studiat, descris și analizat sentimentul iubirii se numără: Mihai Eminescu, George Călinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, Gala Galaction, Garabet Ibrăileanu, Ioan Slavici, Ion Heliade Rădulescu, Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Nichita Stănescu, Mircea Cărtarescu, Camil Petrescu, Radu Petrescu și mulți alții.

Adulterul este regăsit în multe opere, fiind de cele mai multe ori și cauza conflictului. De exemplu, în opera literară „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, între Zoe Trahanache și Ștefan Tipătescu există o relație extraconjugală. O scrisoare de dragoste a celor doi este pierdută, creându-se o adevărată zarvă în jurul acelei scrisori.

Într-o relație asemănătoare se aflau și Ela si domnul Grigoriade, două personaje ale cărții „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu. E simplu aici, personajul feminin dorea mai mulți bani, iar Grigoriade să se distreze. În cele din urmă, „victima” fiind soțul lui Ela, Ștefan Gheorghidiu.

Ciclul toxic al lui Eminescu

Mihai Eminescu trăia chiar el o relație toxică cu Veronica Micle, o femeie măritată cu doi copii. Aceștia au avut o relație secretă până la moartea domnului Micle. După aceea au urmat numeroase despărțiri și împăcări care îl distrugeau puțin câte puțin pe Eminescu.

Mihai era mult prea visător, din asta rezultând cea mai lungă poezie de dragoste din istorie, având 98 de strofe. Tema iubiri era aproape mereu prezentă în poeziile lui. Avea o fascinație de neînchipuit față de acest sentiment. Resimțind melancolie în fiecare moment și fiind prea visător ajunge să aibă un stil de viață destul de nociv.

„Viaţa lui era neregulată; adesea se hrănea cu narcotice şi excitante: abuz de tutun şi de cafea, nopți petrecute în citire și scriere, zile întregi petrecute fără mâncare, și apoi deodată, la vreme neobișnuită, după miezul nopţii, mâncări și băuturi fără alegere și fără măsură; aşa era viaţa lui Eminescu”, scria Titu Maiorescu în ”Eminescu şi poeziile lui”.

În ultima parte a vieții lui, ajungând în starea de psihoză maniaco-depresivă, doctorii i-au administrat clor, morfină și cocaină printre altele pentru a-l mai scoate din starea de visare.

Se speculează că Eminescu a ajuns în acest stadiu din cauza eșecurilor vieții lui amoroase, ajungând să derileze în timp ce scria despre iubirea mult visată. Veronica a fost acuzată de întreaga lume că incompetența ei l-a adus pe scriitor în acest stadiu.

Avuția în relații, expuse de Liviu Rebreanu

În opinia mea, adulterul și violența domestică nu sunt caracteristici ale unei relații sănătoase, unde există sentimentul de iubire pură. Acestea ajungând să distrugă orice legătură de atașament dintre doi oameni. În operele românești își face prezența și iubirea față de avere, unde nu este nicio îndoială că reprezintă un simbol puternic al egoismului și al perfidiei.

Consider că cel mai reprezentativ personaj în ipostaza androginului este Ion. Acesta este protagonistul romanului care-i poartă și numele, scris de Liviu Rebreanu.

Ion iubea atât de mult averea, încât nu l-a deranjat să se joace cu viața oamenilor, distrugându-i fără nicio remușcare:

„Adică numai în sufletul copilului ține averea lui, numai cât ține sufletul copilului ține și moșia. Petrișor scâncea, iar el îl ogoia ca o doică iscusită, gândindu-se mereu că duce în brațe tot pământul câștigat cu stăruință…”.

Era obsedat de statutul social pe care îl aduceau banii și pământurile. Acesta fiind doar un perfid care visa pământ în fiecare minut din viața lui.

Ion ieșea deseori în hotar să-și desfete sufletul în priveliștea pământurilor sale”. Această iubire față de avere l-a intoxicat cu venin aducându-i, în cele din urmă, moartea; atunci a primit cât pământ a vrut.

Moravurile, expuse de Mihail Sadoveanu

Pe lângă infidelitatea pe care o avea Lipan față de Vitoria, Mihail Sadoveanu expunea și violența domestică în romanul Baltagul:

„Fiind ea așa de aprigă și îndârjită, Lipan socotea numaidecât că a venit vremea să-i scoată unii din demonii care o stăpâneau. Pentru asta întrebuința doua măistrii puțin deosebite una de alta. Cea întâi se chema bătaie, iar a doua o bătaie ca aceea ori o mamă de bătaie”, după două fraze Sadoveanu ne spune că e normal sa fie așa „după rânduiala lui Dumnezeu din povestea baciului care fusese jidov”.

Această atitudine, misoginatate și mentalitate era acceptată, făcând parte din normalitatea vremii respective. Nu era un lucru străin imaginea unui bărbat „puternic” și a unei femei bătute.

Ce concluzie putem trage de din aceste situații?

Prin urmare, mulți autori au expus iubirea toxică prin creațiile lor sau chiar prin propria lor viață. Expuneau normalitatea zilelor acelea evitând să mascheze într-un anumit fel realitatea.

Nu întotdeauna există final fericit, iubirea ar trebui să fie cel mai pur și inocent sentiment, dar nu este. De multe ori, aceasta ne intoxică, punându-ne în situația de a face cele mai nebunesti lucruri. Dragostea se regăsește în numeroase forme, mărimi și culori; nici una nu va fi la fel ca și cealaltă.

„Ce e amorul? E un lung prilej pentru durere” – Mihai Eminescu

Citește AICI noul articol despre Michelle Poler!

Ne puteți găsi pe Instagram și Facebook

Privacy Preference Center