Jurnalul unei călătorii spre cunoașterea de sine
Jurnalul unei călătorii spre cunoașterea de sine

Jurnalul unei călătorii spre cunoașterea de sine

Articol redactat de către Butta Clara în cadrul Revistei Keep Focus

„Îmi amintesc cum mă uitam în oglindă și nu voiam să văd o fată care este nefericită cu propriul ei corp, cu acneea acoperită cu tone de fond de ten și cu ochii triști care se uitau înapoi la mine.

Va sta cu mine pentru totdeauna? De ce nu pot găsi calea prin care să o fac fericită cum a fost odată?

Îmi amintesc noaptea unui concert în care a încercat din răsputeri să fie perfectă cu ajutorul machiajului și a hainelor, totul era în zadar, nimic nu o putea face să se simtă frumoasă.

Îmi amintesc drumurile pline de vinovăție și dezamăgire la McDonald’s care erau scăparea ei, dar și prăpastia în care se adâncea cu fiecare vizită.

Îmi amintesc nopțile albe în care se întreba de ce nu este acceptată la facultatea dorită sau de ce nu se putea opri din a se îngropa în acest cerc vicios și toxic pentru ea.

Viața o să te pună la pământ și o să te rănească prin cele mai oribile moduri, dar durerea va pleca, va sta cu tine numai dacă permiți asta. Acum ai două alegeri: dă-te bătut sau ridică-te și încearcă din nou.

Eu am ales să mă ridic pentru că vreau să descopăr potențialul și toate lucrurile extraordinare care stau ascunse în adâncul ființei mele.

Nimeni nu o să vină să te salveze.”- Alivia D’Andrea

La vârsta de 16 ani Alivia a realizat că trebuia să se schimbe, trebuia neapărat să scape în acel moment de viciul care o ținea captivă, dependența de mâncare fast-food. Aceasta și-a început călătoria în schimbarea stilului de viață, propunându-și un scop inofensiv: de a fi mai sănătoasă și de a se simți mai bine.

Alivia a ales să împărtășească impresiile întregii sale călătorii cu oricine ar fi fost interesat de experiența ei, prin intermediul unui canal de youtube. Încă din prima zi și-a format câteva obiceiuri sănătoase și a pus la dispoziția publicului câțiva pași folositori:

Pasul 1: Informații. Citește o carte care cuprinde subiectul dorit. Vizionează un documentar. Găsește acea informație care te va motiva să-ți schimbi obiceiurile care pe urmă te vor schimba ca persoană. Alivia a recomandat urmăritorilor ei documentarul „What the health” care a ajutat-o să conștientizeze cât de mult rău îi poate face mâncarea după care era înnebunită.

Pasul 2: Igiena. Folosește mijloace de igienă pentru a te detoxifia și de scăpa de energiile negative din viața ta. De asemenea, fă-ți curat în camera ta pentru că o cameră ordonată înseamnă o minte limpede.

Pasul 3: Cumpără un jurnal. Cu ajutorul lui îți vei organiza timpul și programul de mâncat și de somn care sunt cele mai importante. Totodată s-a demonstrat științific că este cu 42% mai probabil să-ți îndeplinești obiectivele dacă le scrii.

Pasul 4: Mănâncă sănătos. Este unul dintre cei mai dificili pași, pentru că în ziua de azi avem la dispoziție atât de multe tentații care sunt delicioase, dar care pot avea efecte dăunătoare asupra corpului tău. Începe doar cu o masă sănătoasă pe zi, iar apoi continuă cu mai multe și nu uita că poți slăbi și dacă mănânci ceva dulce, dar cu măsură. Hidratarea este cheia.

Pasul 5: Sport. Fără exerciții fizice nu o să reușești să obții corpul dorit și nu numai pentru că acest lucru ține și de disciplină. Prima serie de exerciții o să se simtă groaznic, dar dă-i timp corpului să se obișnuiască și, după o vreme, o să vrea singur să facă mișcare. Exersează-ți mobilitatea pentru un metabolism mai bun și pentru a preveni riscul accidentelor.

Pasul 6: Schimbă-ți stilul. Încearcă lucruri noi, frizuri noi, materiale noi, culori noi. Îmbracă-te ca să te simți bine, îmbracă-te elegant și fashion pentru a-ți crește încrederea de sine. Folosește machiajul, poate și parfumul. Accesorizează-ți ținutele.

Pasul 7: Vei greși, dar totul o să fie bine dacă înveți să te ierți, să te iubești și să te accepți pentru fiecare alegere bună sau rea, pe care o faci în viața ta. În cazul Aliviei, situația era destul de gravă deoarece, pentru ea, orice altă mâncare în afară de cea nesănătoasă nu avea gust, ceea ce i-a afectat organismul din multe puncte de vedere, de la acnee, la creșterea în greutate, la tensiunea arterială crescută în corp și probleme de sănătate, degradarea gusturilor. Însă aceasta și-a spus că are un avantaj pentru că oamenii puternici nu sunt construiți din situații simple. „Trebuie să ai parte de lucruri dificile și să suferi pentru a deveni puternic din toate punctele de vedere.” (Alivia)

Prima săptămână, Martie 2018

Prima săptămână a fost cea mai grea pentru că a fost începutul unei lungi călătorii de schimbare și de dezvăluire a puterii ei interioare. În prima zi, s-a trezit urmând rutina impusă de ea care era bazată pe alegeri. Astfel, la micul dejun și-a văzut sora mâncând niște prăjituri, făcându-i-se și ei poftă, însă Alivia a avut puterea de a deschide frigiderul de unde a scos un smoothie de fructe. Înainte de a-și lua micul dejun, aceasta a amestecat într-un pahar apă oțet de mere și miere și a băut amestecul pentru un metabolism mai bun. După aceea, a pornit către liceu.

Revenind acasă, și-a amintit că, înainte de a-și propune această schimbare, când venea de la școală se transforma într-un monstru devorator de mâncare, iar după aceea se punea în pat și urmărea seriale. Dar nu și de data aceasta. Ea a înlocuit această parte a zilei în care mânca excesiv cu sportul. „Lasă exercițiile fizice să-ți inducă starea de relaxare, nu mâncarea.”(Alivia). După sport, în loc să stea în pat și să nu facă nimic, s-a apucat să-și facă temele, mai apoi preparându-și o cină cu tematică nutritivă.

A doua zi, în ciuda eforturilor ei, la miezul nopții, aceasta nu a mai rezistat tentațiilor din casă, ducându-se în bucătărie unde a mâncat fursecuri, cipsuri și o felie de pâine cu unt de arahide și gem. Se simțea vinovată și plină de frică neștiind dacă o să poată vreodată să slăbească în cazul în care această experiență se va repeta. Alivia a încercat să se încurajeze singură spunându-și: „Nimeni nu o să vină în viața ta ca să te oprească să mănânci acel fursec. Tu trebuie să o faci. Dacă ai făcut o greșeală astăzi, mâine te vei trezi și ai să încerci din nou să faci alegerile potrivite pentru tine.

Următoarea zi i-a fost greu să se trezească, voia atât de mult să mai doarmă, iar vocea pozitivă din capul ei i-a spus să folosească regula celor 5 secunde a lui Mel Robbins, care constă în numărarea de la 1 până la 5, iar când ajungi la 5, trebuie imediat să te apuci să faci ceea ce ți-ai propus. Astfel, când Alivia a terminat de numărat, s-a ridicat din pat și a făcut câteva exerciții fizice, apoi și-a preparat același amestec înainte de micul dejun format din apă, oțet de mere și miere. A luat micul dejun constând într-un smoothie de mere făcut de ea, iar apoi a plecat la liceu.

În drum spre liceu s-a oprit la un restaurant fast-food pentru a-i cumpăra surorii ei mai mici un meniu, abținându-se din nou să nu-și comande și ea. Pentru prânz, își pregătise o salată din varză roșie, quinoa, morcovi, fasole roșie boabe, avocado, edamame, salată verde și miso dressing. Ajunsă acasă de la liceu, s-a apucat imediat de teme pentru a nu sta până târziu, când știa că îi vor veni tot felul de pofte pentru mâncare nesănătoasă. De-a lungul zilei Alivia a avut grijă să se hidrateze bine pentru că deshidratarea este, de cele mai multe ori, cauza poftei de dulciuri.

Zilele se scurgeau încet, dar eficient, aceasta reușind să-și atingă micile ținte pe care și le propunea. Pe zi ce trecea, încrederea de a reuși să se schimbe îi creștea, până când într-o după-amiază, a primit un e-mail care a anunțat-o că nu a fost acceptată la facultatea unde toată viața a visat să meargă. Lacrimi uriașe au început să-i curgă pe obraji, sfâșiată de vești, însă și-a șters lacrimile și s-a apucat de doza de mișcare zilnică pe care și-a impus-o, limpezindu-și mintea. Totul a luat o întorsătură nefericită pentru Alivia când a primit și mai multe email-uri de la diferite facultăți la care a aplicat, care îi spuneau că nu a fost acceptată la niciuna. Cu toate aceste necazuri, ea a reușit să se ridice și să continue să lupte, reamintindu-și visul său de a deveni cea mai bună versiune a sa.

Acnee, suferință și vindecare

A doua săptămână s-a scurs și ea încet, acneea fetei nu era încă vindecată, iar noul stil de viață sănătos nu îi ajuta prea mult pielea, astfel a recurs la alte mijloace care includeau tratamentele faciale și curățarea tenului precum:

a) Gheața peste coșuri pentru a reduce inflamarea feței

b) A folosit o mască de față numită „Indian Aztec Clay Mask” timp de 30 de zile, care îi curăța în profunzime tenul

c) Mixul de 70% oțet de mere și 30% apă a fost folosit ca și toner pentru piele

d) A combinat suc de lămâie cu apă și a aplicat amestecul doar pe punctele negre pentru a le reduce

S-a mai scurs o lună în care Alivia a încercat să-și vindece tenul cu un antibiotic prescris de medic, dar care provoca efecte adverse ca și buze și piele uscată, sensibilitate mare la razele UV, albiciunea pielii și multe altele. Iar pe lângă asta, a încercat să se reinventeze, găsindu-și un nou stil care să o caracterizeze și care să o facă să se simtă bine în pielea ei.

După o lună și jumatate de la prescripția medicamentului pentru acnee, Alivia a observat că pielea ei arăta din ce în ce mai bine, tratamentul și eforturile ei dând roade. Aceasta nu era încă fericită cu ceea ce vedea în oglindă deoarece încă nu era în forma fizică dorită. „Prin orice treci te pregătește pentru ceea ce ai vrut mereu să devii. Vorbitul pozitiv cu tine însuți este cheia către succes.” (Alivia)

Las Vegas și mâncarea interzisă

După ceva timp, Alivia și familia ei au plecat într-o vacanță în Las Vegas, unde fata s-a sabotat pe ea însăși mâncând o grămadă de lucruri interzise precum înghețată, pâine, paste și tot felul de deserturi, însă nu se mai simțea vinovată spunându-și: „Poți să te bucuri de mâncărurile tale preferate, dar să o faci moderat. Trebuie să menții o balanță, adică să mănânci salată atunci când corpul tău are nevoie și ciocolată atunci când inima ta vrea.”

După vacanța bine meritată, întoarsă acasă, Alivia a trebuit să-și facă din nou bagajele pentru a pleca la ultima facultate la care a aplicat, unde a fost admisă. Aceasta a trecut printr-un moment greu din punct de vedere emoțional deoarece părăsea casa și camera unde și-a trăit întreaga viață și care erau pline de amintiri cu încărcătură emoțională mare.

Prima săptămână la facultate, Septembrie 2018

Acea țintă inofensivă pe care Alivia o avea în plan la începutul schimbării sale s-a transformat într-un fel de gândire toxică, pe principiul totul sau nimic. Ea credea că mâncarea sănătoasă era bună pentru ea, iar orice fel de mâncare care nu intra în categoria aceasta era rea pentru ea, ceea ce era fals pentru că ea avea nevoie de un echilibru. „Refuzam complet să mănânc dulciuri chiar dacă organismul meu simțea nevoia de a le mânca deoarece credeam că dacă mănânc chiar și un singur fursec o să-mi pierd tot progresul pe care îl făcusem până atunci.”(Alivia). Acest tip de gândire a învățat-o câteva lecții importante precum:

Dacă refuzi ceva, ajungi să devii obsedat de acel lucru, iar rezistența înseamnă persistență, așa că dacă organismul tău îți cere ceva care nu este tocmai sănătos, poți să mănânci puțin din acel lucru

Este dovedit științific că, dacă îi permiți corpului tău să aibă ce își dorește și nu vor exista mâncăruri „rele” sau „bune” , creierul tău va acționa invers: acum că are orice și-a dorit vreodată, nu o să le mai vrea atât de mult

Nu spune „nu pot să mănânc acel lucru”/„nu ar trebui să mănânc acel lucru”, pentru că atunci când spui „nu pot” îi transmiți creierului informația că renunți la ceva, numai 10% din oameni care se confruntă cu astfel de probleme reușesc să scape de acestea folosind acest tip de gândire. Spune „Nu mănânc acel lucru”, pentru că această propoziție îi transmite creierului o senzație de control și putere, iar 80% din oameni reușesc să slăbească folosind acest tip de gândire

Fă sport pentru a vedea de ce este în stare corpul tău, pentru a-ți îmbunătăți starea de spirit și pentru a fi mai puternic(ă) și a atinge țintele dorite; nu pentru a slăbi și pentru a arde caloriile consumate de-a lungul zilei

O zi nu te face să slăbești sau să te îngrași, totul este despre consecvență

Nu este despre a fi perfect(ă), este despre efortul pe care îl faci pentru a deveni cine vrei. Pune efort în fiecare zi și nu te da bătut!

„Nu poți rezolva o problemă cu același tip de gândire ca atunci când ai creat-o.”- Albert Einstein. Drumurile vechi nu vor duce la deschiderea unor noi uși, trebuie să te miști diferit, dacă vrei o schimbare.

„Vinovăția și rușinea de sine activează centrul recompensei, ceea ce o să te facă mai apoi să mănânci și mai mult.”- Liz Josefsberg. Eșecul nu ți se întâmplă decât atunci când te dai bătut. Motivația e ca un duș, trebuie să-l faci zilnic. Umple-te de motivație în fiecare zi prin podcast-uri și cărți motivaționale, pinterest sau chiar printr-un jurnal

De câte ori întrezărești în tine persoana la care aspiri să devii, prinde-te de acel gând, ține-te de el și continuă să depui eforturi pentru a-l realiza. Nimic nu este imposibil de îndeplinit.

Trebuie să devii obsedat de lucrurile pe care ți le dorești, altfel o să-ți petreci viața întreagă căutând scuze pentru faptul că nu ai reușit să le obții.

E perfect normal ca greutatea corpului tău să fluctueze de-a lungul zilei din cauza nivelului de lichide din corp, așa că nu te baza pe ce zice cântarul, măsoară-ți progresul prin haine.

Încrederea de sine nu este despre a arăta bine din punct de vedere fizic, ci despre cum te comporți, despre ce crezi tu referitor la persoana ta, dar și despre efortul pe care îl faci doar înspre binele tău.

Sfaturi

Pentru a avea o eficacitate sporită la colegiu, Alivia a oferit abonaților ei și la acest capitol niște sfaturi:

  • Oprește notificările telefonului tău
  • Fă-ți o listă cu toate sarcinile pe care trebuie să le îndeplinești pe care să le împarți în „urgente” și „mai puțin urgente”
  • Apucă-te prima dată de sarcinile mai grele pentru că trebuie să depui mai mult efort pentru a le îndeplini

După multe săptămâni în care Alivia a tras de ființa ei cât de mult a putut și a încercat din răsputeri să-și continue călătoria, a realizat într-o seară că facultatea la care studia atunci nu era un loc potrivit pentru ea, fiindcă universitatea nu îi punea în valoare aptitudinile dorite. Și-a sunat părinții pentru a-i informa despre decizia sa, respectiv de a părăsi acel colegiu și de a pleca într-o călătorie în Shanghai, China, împreună cu o prietenă de-a ei.

După călătoria din China, Alivia a aplicat la National Taiwan University unde a fost acceptată, acest lucru dându-i un sentiment de împlinire chiar dacă îi era puțin frică de ce va urma pentru că trebuia să învețe o limbă străină și să depășească unele bariere sociale pe care le avea de mică, fiind introvertită.

S-a acomodat foarte repede la noua universitate, spre surprinderea ei, devenind o versiune a sa pe care nu a mai întâlnit-o până atunci, cea care ieșea în fiecare weekend în club și se distra cu droaia de prieteni noi pe care și-i făcuse încă din primele zile. Iată câteva sfaturi referitoare la îmbunătățirea aptitudinilor sociale:

  • Imaginează-ți că persoana cu care vorbești este un prieten apropiat, cineva pe care îl știi de o viață
  • Conexiunea adevărată este despre empatie. Ascultă-i pe ceilalți cu sinceritate
  • Încrederea de sine este cheia. Realizează că nu ești ciudat(ă), ci ai avut doar experiențe urâte în trecut care te-au făcut să fii așa.

Renunțarea

Avea un sentiment de ușurință în suflet pentru că ieșise în sfârșit din zona ei de comfort, dar din păcate relația ei cu mâncarea se înrăutățea tot mai mult. Poftele de dulciuri și mâncare fast-food au devinit imposibil de controlat, iar Alivia a ajuns să urască sportul, mâncarea sănătoasă și întreaga călătorie de transformare a sa. Zilele treceau, iar fata cădea în amăgirea ei tot mai mult până într-o zi când și-a spus: „Alivia, o să fii bine și ești frumoasă exact așa cum ești. Nu te da bătută, chiar dacă 99% din tine spune să o faci, ai acel 1% strop de speranță încă rămas, iar dacă încă mai respiri asta înseamnă că încă poți să lupți. Niciodată să nu te predai obstacolelor tale… niciodată!”

Pe 25 februarie 2020, aceasta s-a mutat într-un apartament în Los Angeles, aici fiind locul unde își va atinge potențialul maxim, însă după alte obstacole de doborât. Astfel, după ce s-a stabilit în Los Angeles, Alivia avea același tip de gândire toxic ca înainte, dar acum devenise și mai grav, creând o adevărată obsesie pentru mâncare, neputând sta fără ea nici măcar câteva ore.

4 stagii ale obsesiei (din experiența Aliviei)

Stagiul 1:

Execuți un comportament atât de des, până devine automat și devine noua ta noțiune de normal. Cu cât petreci mai mult timp practicându-l, cu atât devine mai impulsiv.

Am început să mănânc mereu, câteodată mâncam atât de mult încât simțeam că nu mă mai pot opri, câteodată era doar un snack. Mâncam când stăteam acasă, mâncam când mă plimbam, mâncam când mergeam la cumpărături, mâncam când lucram. Cu cât treceau mai multe zile în stilul aceasta, cu atât mai automat devenea.”(Alivia)

Stagiul 2:

Devii dependent de acel obicei sau acțiune. Creierul tău percepe acel lucru ca o necesitate de a supraviețui.

Mâncarea a început să ia controlul vieții mele. Mă simțeam invizibilă în orice aspect al vieții mele, mai puțin când venea vorba de mâncare. Mâncarea și-a pus amprenta adâncă asupra conștientului și subconștientului meu, ajungând în punctul în care aveam coșmaruri că pierdeam controlul și mâncam cantități uriașe de mâncare fast-food.” (Alivia)

Stagiul 3:

Încerci să te schimbi, dar eșuezi de atât de multe ori încât îți pierzi încrederea în propria persoană. Te simți speriat(ă) și fără putere.

Cred că motivul pentru care mi-am pierdut încrederea în mine este faptul că mă chinui de atât de mult timp să slăbesc și m-am lăsat de atât de multe ori biruită față de acea voce rea din capul meu care îmi spune că nu o să reușesc niciodată să-mi îndeplinesc visul. Creierul meu este plin de imagini cu mine eșuând.” (Alivia)

Suferim mai mult în imaginația noastră decât în realitate”- Seneca

Stagiul 4:

Devii indiferent de coșmarul pe care îl trăiești și pierzi gândul de a te schimba. Te izolezi de lumea exterioară pentru că ți-e rușine cu tine.

Mergeam în restaurante și în timp ce mâncam vedeam în jurul meu cupluri care erau atât de fericite, iar eu eram acolo singură, captivă în coșmarul meu. Era atât de trist.”(Alivia)

Cea mai fricoasă și lașă versiune a fetei își făcu apariția sub forma gândurilor sinucigașe: „Ascultam de acea voce slabă și îndoielnică din mintea mea, dar știam că am puterea să o fac să tacă numai că nu știam cum să activez acea putere.” (Alivia)

Într-o dimineață, Alivia s-a trezit cu o nevoie de inspirație, așa că a mers într-unul dintre locurile care o linișteau, librăria. „Mă uitam printre sutele de cărți până când am dat peste o carte care m-a atras instant, se numea „Can’t hurt me” de David Goggins.”(Alivia) Cartea a avut un impact imens asupra fetei, i-a schimbat direcția și a făcut-o mult mai conștientă de misiunea ei. „După ce am citit acea carte inspirațională, într-o seară când cinam cu familia mea, pentru prima dată în viața mea, mâncarea fast-food mi se părea fără gust și simțeam că nu mă mai satisface. Am realizat în acel moment că singurul lucru care mă făcea nefericită și care mă ținea captivă în acea situație eram eu. Mă uram pe mine. Am început să mă cunosc și să mă înțeleg pe mine doar după ce m-am distrus”

Specialist în nutriție

În 20 noiembrie 2020, Alivia apelează la un specialist în nutriție care era foarte popular pentru că a schimbat stilul de viață a multor vedete, pe nume Steve Zim. Steve a luat-o sub aripa lui și a învățat-o o grămadă de lucruri esențiale care au dus la împlinirea visului fetei, precum:

Cum funcționează insulina?

Insulina trebuie să aibă valori joase pentru a se putea arde grăsimea din corp. De fiecare dată când mănânci, valorile ei cresc, iar atunci când nu mănânci, are valori joase. Cu cât îți crești mai mult valoarea insulinei cu atât îți va fi mai greu să o aduci la valorile normale.

Nu toate caloriile sunt la fel. De exemplu:

un fursec = 100 de calorii

un măr = 100 de calorii

Dar un fursec îți ridică insulina la valori aproape maxime, pe când un măr ți-o ridică mult mai puțin.

Trebuie să renunți la consumul de zahăr, pentru că el creează sindromul rollercoaster-ului unde ajungi să simți că mereu îți este foame, deoarece zahărul îți crește dintr-o dată valoarea insulinei, iar apoi o coboară brusc.

Există trei părți prin care trebuie să îți măsori progresul:

1. Cântarul: acesta se folosește pentru a vedea de unde începi călătoria ta de transformare, dar mai apoi nu o să-ți mai trebuiască deoarece: 1kg de grăsime corporală este egal cu 1 kg de mușchi, dar grăsimea ocupă de două ori mai mult spațiu în corpul tău decât o face mușchiul. Astfel, poți avea aceeași greutate și să arăți mult mai slab(ă) față de cum erai la început.

2. Procentul de grăsime din corp: se folosește pentru a vedea de fapt ce cantitate din corpul tău este doar grăsime, cât este mușchi și cât este apă și alte substanțe

3. Măsurători: se folosesc pentru a crea simetrie cu ajutorul lor, deoarece ochiul uman iubește simetria

Cum să intri într-o formă fizică bună:

1. Antrenamente cu greutăți: se fac antrenamente cu greutăți pentru a antrena mușchiul, care arde grăsime, iar cu cât mai lucrați îți vor fi mușchii cu atât corpul tău o să ardă mai multe calorii fără ca tu să faci ceva

2. Nutriția corespunzătoare: trebuie să fim siguri că înfometăm grăsimea dăunătoare corpului și hrănim mușchiul prin cele două etape zilnice:

  • când mănânci = înfometează grăsimea
  • ce mănânci = hrănește mușchiul

3. Exerciții cardio: ideea acestei etape este pentru a arde cea mai multă grăsime din corp în cel mai rapid mod

Nu este nicio problemă dacă în primele luni de schimbare nu poți să ții pasul cu cele trei părți deodată: nutriția, antrenamentele cu greutăți și exercițiile cardio. Poți să le faci pe rând, până într-o zi când vei realiza că acești trei pași se îmbină armonios în viața ta.

Cum să arăți precum o vedetă pe covorul roșu?

Pasul 1: găsește echilibrul în corpul tău pentru a crea simetrie.

Pasul 2: Trebuie să creezi linii, pentru că liniile sunt de fapt mușchi: linia abdomenului, liniile brațelor, etc.

Pasul 3: Puneți postura la punct. Oricine care stă drept și încrezător arată ca și cum ar valora milioane de dolari

Somnul: Este printre cei mai importanți factori când vine vorba de a slăbi. Dacă nu dormi suficient, corpul tău nu va fi dispus să ardă grăsimea. Cu toate aceste lucruri învățate din cărți, podcasturi și de la instructorul ei care a ajutat-o să-și îndeplinească visul pe care a încercat atât de mulți ani să-l facă real de una singură, Alivia a reușit să treacă peste fricile proprii, să-și înfrunte coșmarurile și să devină ceea ce și-a dorit: o persoană puternică. S-a pus singură în situații pline de disconfort pentru a evolua și a obține fericire și împlinire.

Nu este numai despre a slăbi și de a arăta bine, ci este despre a te simți împlinit(ă) și cu adevărat fericit(ă) cu cine ești și cu ce vezi în oglindă în fiecare zi. Este despre a pune din nou acea încredere în tine pentru a învinge toate dezamăgirile de care ai avut parte și care te-au făcut să cazi într-o prăpastie fără speranță, ambiție sau încântare față de viața pe care o trăiești. Este despre a te depăși ca persoană, despre a da tot numai pentru o schimbare care să-ți vindece corpul, sufletul și mintea. A fi readus la viață din nou este un sentiment ce nu se compară cu nimic, dar cu satisfacție și magie pură.

Am învățat că frumusețea se simte și nu este ceva standard, ci este o față a cuiva care a vărsat mii de lacrimi, iar acum zâmbește și râde cu poftă; ești tu în zilele tale proaste în timp ce-ți șoptești că o să reușești să ai tot ce ți-ai dorit cu ardoare. Frumusețea este o persoană puternică, dar nu o să poți să fii o persoană puternică dacă alegi scurtătura. Ai nevoie de călătorie, pentru că ea nu numai că te va schimba pe interior, dar călătoria o să-ți creeze niște principii puternice pe care o să le poți folosi și în alte aspecte ale vieții. Nu poți doar să te trezești în rolul fluturelui, trebuie să începi de jos.” (Alivia)

Pentru a citi articolul nostru cu Top 9 lucruri pe care să le știi înainte să mergi la sală apasă apasă AICI.

Ne puteți găsi, de asemenea, pe Instagram și Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Privacy Preference Center