Manual de utilizare
Manual de utilizare

Manual de utilizare

În copilărie aflasem despre povestea lui Humpty-Dumpty
Iar mai târziu în viață am trăit-o
Căzusem, la fel ca el, de la suficientă înălțime
Cât să mă sparg în țăndări 
Rămășițele lui n-au mai putut fi puse la loc
Dar ale mele da
De cineva care a vrut să mă facă om la loc
Pentru că doar așa mi-ar fi putut frânge inima
Adusă înapoi în recensământ

Cum am reușit să cad?
M-am lăsat ținut în lingura unui om
Care făcea echilibristică pe un zid de beton
Voia să vadă cât mă va ține destinul lângă el

Așa că destinul l-a făcut să se împiedice.

Am scris un manual de utilizare
pentru că m-am săturat să mă tot dezmembrez
orice formă aș lua 
(Mai e o poveste cu mine drept un turn Jenga,
cu piesele trase fără pic de prudență
lăsat împrăștiat pe o podea)
și pentru că se pare că oamenii habar nu au 
cum să se comporte cu mine


Cum aș vrea să fie?
Mințile celorlalți – niște porți de securitate
ca cele de la aeroport
de fiecare dată când trec
de fiecare dată când lumina se înroșește suspicios
de fiecare dată când mintea bipăie 
aș vrea să fiu percheziționat
de-a fir a păr
crescător și descrescător 
extra și intra și inter
aș vrea pentru început să mă întrebi
unde mă doare cel mai tare
unde înăuntrul meu clocotește magma
ce fir de la ceafă ar trebui să tai
astfel încât să nu mă detonezi
pe cel roșu? sau pe cel albastru?
din ce unghiuri mă simt cel mai confortabil
de privit
ce cuvinte mă străpung cel mai ușor
ce mă frământă
ce coșmaruri mă încearcă noapte de noapte
ce alergii și intoleranțe port
ce vânturi bat prin minte
cum mă poți încălzi în zilele
când vijeliile depresive smulg din rădăcini
oamenii din jur

pe urmă, cunoaște-mă

pune-mă sub un microscop
sau sub o lupă 
sau sub ce lentilă vrei
învață cum celulele mele se joacă de v-ați ascunselea
și cum rănile îmi sunt cusute de globule albe
intră în teatrul din capul meu 
și încearcă fiecare păpușă de ventriloc 
și marionetă

fă-mă să vorbesc în crize de muțenie 
și să te văd când orbesc de furie, spleen sau tristețe

ca pe un zmeu, 
apucă-mă când mă avânt spre ceruri mult prea înalte
dar nu mă țintui la pământ
condu-mă spre tine de mână
pe culoarul dintre două persoane care stau lipite 
ca niște soldați răniți venind spre casă 
în adăpostul căldurii celuilalt

suflă, suflă arsurile, să treacă durerea
suflă-mi, suflă-mi în ceai, să nu-mi opăresc buzele
suflă, suflă în ceața care ne tulbură pe amândoi, s-o risipești
suflă, suflă cu mine

fii cu mine când trupul mi se șterge ca o frescă estompată
și încearcă să dispară 
pentru că se vede nefolositor

dă-mi timp să înfloresc prin mărăcinii ce m-acoperă
dă-mi timp să-ți cânt toate notele mele
cântecele reușite, dar și cele nereușite
dă-mi timp să-mi pictez toate pânzele
înainte să-mi judeci abilitățile 

presară zahăr pe rană
pune mai mult dulce în propriul amar
fă din doi unul 
fă unul din doi

promite-mi că
ne vom deschide împreună, 
precum petalele unei regine a nopții

promite-mi că nu vei trage cortinele prea devreme
și că nu-i vei lăsa pe alții în culisele noastre

promite-mi că-mi vei scrie scenarii pe care nu 
ți le-a mai jucat nimeni  

promite-mi că, dacă mă voi dezmembra
îmi vei fi citit instrucțiunile anexate câteva pagini mai încolo
și că mă vei asambla la loc
folosește pe mine arta Kitsungi
repară-mă că pe acele porțelanuri chinezești
cu aur
care arată de zece ori mai frumoase rănite
pentru că cicatricile le-au fost sărutate

promite-mi că îmi vei trata pielea delicată
ca pe o coajă de ou pe care n-ai voie s-o spargi
ca pe un turn pe care tornadele nu-l pot lua
și muta din viața ta în viața altuia 

promite-mi că mă vei ține de mână 
atât de mult încât ni se vor lipi
și vom deveni doi siamezi care comunică
prin palme
ca mama și fătul
prin placentă

de fapt, tot ce îndrug aici e nu mă răni
nu mă răni. 
fie și dac-ar fi doar pentru că vrei
să intre lumina-n mine.
fie și dac-ar fi doar pentru că vrei să scoți 
veninul din mine. 
fie și dac-ar fi doar pentru că mi s-a infectat vreun membru.
fie și dac-ar fi doar pentru că aș avea nevoie de transfuzii.   

nu mai pot și nu mai vreau răni
fie și ele spre vindecare.

ultima cerință e să mă lași
morții dacă ea va veni după mine
nu vreau să ne ia pe amândoi

Citește aici poemul „În cimitir”, semnat de Similache Anemona.

Ne puteți găsi, de asemenea, pe Instagram și Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Privacy Preference Center