Michelle Poler împotriva propriilor temeri
Michelle Poler împotriva propriilor temeri

Michelle Poler împotriva propriilor temeri

Articol redactat de către Laura Marcoie în cadrul Revistei Keep Focus

Cine este Michelle Poler?

Michelle Poler este o tânără creativă și pasionată, branding strategist și antreprenor social care a inspirat milioane de oameni prin povestea sa și prin proiectul pe care l-a creat, “100 de zile fără frică”. Michelle este fondatorul mișcării sociale “Hello Fears” care a încurajat peste 70 de milioane de persoane din întreaga lume să pășească în afara zonei lor de confort și să își folosească potențialul la cote maxime. Cartea sa cu același nume a câștigat premiul Best Self-Transformation Book în cadrul Latino Book Awards, în septembrie 2020.

Nevoia de schimbare

Născută în Caracas, Venezuela, Michelle a crescut și trăit în frică, de mică evitând contactul cu orice experiență nouă. Răspunsul său pentru orice provocare era întotdeauna “Nu, mulțumesc” – se temea să preia controlul asupra vieții sale. Michelle recunoaște în prezent că în acele vremuri acționa astfel sau, mai bine spus, nu acționa, deoarece era mereu paralizată de frică și anxietate și îi era mult mai comod să nu încerce nimic, niciodată. Povestea lui Michelle a început când aceasta își pregătea Lucrarea de Masterat în Branding/Marketing la Școala de Arte Vizuale din New York. Directorul și fondatorul programului, Debbie Millman, le-a propus studenților să privească adânc în sufletele lor, să-și analizeze atent dorințele și să își imagineze cea mai bună viață pe care ar putea să o aibă fiecare peste 10 ani. Conform lui Michelle, acest exercițiu fusese atât înfricoșător, cât și eliberator. Când toți aveau în minte viitorul perfect, directoarea le-a cerut să se gândească la toate obstacolele care le-ar putea sta în cale și, ulterior, să găsească unul singur, crucial, cel mai important. În acel moment, Michelle a realizat că întreaga sa viață era afectată de frică și rata fiecare oportunitate și experiență nouă din cauza ei.

Partea a treia a cerinței directoarei era următoarea: tuturor li s-a dat sarcina să înceapă un proiect de 100 de zile, la alegere – moment în care Michelle a decis să își înfrunte fricile, una câte una, deoarece văzuse în acest proiect oportunitatea de a-și înfrunta temerile, de a deveni mai curajoasă, de a se dezvolta și a evolua.

Parcurs

Cunoscându-se drept o persoană temătoare, Michelle era convinsă că avea cel puțin 100 de frici, iar cea cu care și-a început proiectul a fost chiar acceptarea acestei provocări.

Timp de 39 de zile a înfruntat diverse temeri de-ale sale, care constau preponderent în experiențe noi (precum noi mâncăruri, vizionarea unui film horror, schimbarea culorii părului, ridicatul în brațe al unei pisici etc.) și activități realizate de una singură (mersul la teatru, condusul mașinii noaptea, călătoritul de una singură). În cea de a 39-a zi, proiectul său era destul de cunoscut în mass-media, când Michelle a realizat că cele aproape 40 de frici pe care le înfruntase nu erau, de fapt, în număr de 40, ci erau aceleași temeri care se repetau. Astfel, a găsit aspecte pe care fricile ei le aveau în comun, ce i-au permis să le facă o clasificare:

  1. Durere
  2. Pericol
  3. Dezgust/Greață
  4. Jenă/Sfială
  5. Respingere
  6. Singurătate
  7. Control

Pentru a-și înțelege mai bine fricile, diferențele dintre ele și originile lor, Michelle le-a clasificat după un set de valori universale, cu care ne naștem, la care se adaugă pe parcurs valorile culturii din care facem parte și cele în plan personal.

Astfel, antreprenoarea numește frica de durere, dezgust și de pericol frici “universale” deoarece, într-adevăr, sunt naturale și majoritatea oamenilor le întrunesc. Apoi, a regăsit frica de a se face de râs și frica de respingere în categoria fricilor induse de societate. „Societatea ne modelează și ne oferă instrucțiuni astfel încât, într-o zi, vom deveni adulți manierați și raționali”, spune Michelle. Fricile sale personale erau cea de singurătate și cea de control căci, spune ea, provine dintr-o familie a căror mulți membri și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial. Bunicii săi au fost puținii supraviețuitori care au reușit să scape și să își refacă viața. Însă, frica nu i-a părăsit niciodată, fiind transmisă genetic, de la bunici la mamă și de la mamă la eroina noastră. Totodată, fricii sale moștenite urma să i se adauge mediul de viață în care a crescut, Venezuela fiind printre cele mai periculoase țări din lume, unde se înregistrează crime, răpiri și furturi zilnic – Michelle a fost crescută cu teama în sânge.

„A da vina pe propriul trecut nu te va ajuta să îți construiești un viitor.”

Ceea ce putem face în legătură cu temerile noastre este să le înfruntăm și să încercăm să schimbăm relația pe care o avem cu ele – un proces ce constă, conform lui Michelle, în 6 stadii:

  1. Descoperirea fricilor – când frica este identificată.
  2. Negarea – ignorarea faptului că frica într-adevăr există, moment în care nu este recunoscută. „Majoritatea oamenilor rămân în acest stadiu, făcându-le viețile ușoare și confortabile.”
  3. Determinarea – crearea condițiilor pentru înfruntarea fricii și stabilirea unui termen.
  4. Confuzia – stadiu pe care Michelle îl numește „WTF am I doing?„, inevitabil și consumator de energie, când apare overthinking-ul și tentația de a da înapoi.
  5. Înfruntarea fricii.
  6. Sărbătorirea – împărtășirea cu ei din jur a reușitelor și a sentimentelor copleșitoare de mândrie și satisfacție.

Pentru a trece de la confuzie la următorul stadiu, înfruntarea propriu-zisă a temerilor, Michelle și-a consturit o serie de “instrumente” care au ajutat-o să își continue drumul: gânduri prin care se încuraja, precum “se va termina în 10 secunde” sau “care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla?”, gesturi care o forțau să continue, cum ar fi număratul până la 3, și inducerea unei stări cât mai bune posibil, astfel încât să emane energie pozitivă în jurul ei ulterior. Eroina spune că aceste 3 instrumente, de natură cognitivă, comportamentală și emoțională nu vor conduce în mod sigur la depășirea fricilor, însă vor ajuta la cunoașterea lor mai profundă și la înțelegerea lor.

Ce ne învață povestea lui Michelle?

Ce concluzie putem trage din povestea unei tinere care de la o simplă cetățeană temătoare a ajuns o figură recunoscută pentru evoluția ei și pentru curajul pe care l-a dobândit? – Să nu lăsăm niciodată frica să ne copleșească, să o înțelegem, să o acceptăm și să o înfruntăm.

Michelle ne spune despre cum, în urma celor 100 de provocări acceptate, niciuna dintre ele nu a fost atât de dificilă precum își imaginase. De aici conchidem că nimic nu este imposibil și, totodată, că anxietatea și frica pe care le simțim sunt în mare parte generate de propriile noastre gânduri – totul (sau aproape totul) este în mintea noastră, asupra căreia nu trebuie să uităm că deținem control absolut.

Avantajele înfruntării fricilor?

Când înfruntăm ceea ce ne sperie, interacționăm cu alte sentimente și stări diverse, precum entuziasmul, vulnerabilitatea, surpriza și curiozitatea care, alături de presiune și adrenalină, ne conduc spre stimularea forțată a gândirii, spre autocunoaștere și, ulterior, spre o creștere considerabilă a stimei de sine.

“In realitate, nu vrem să eliminăm frica. Ea este un aliat al nostru și există pentru a ne menține în viață.”

Frica este o stare absolut naturală și necesară în viața fiecăruia dintre noi, iar ținută sub control poate avea numai efecte benefice. Este nevoie de multă voință și curaj pentru a te apropia și a te acomoda cu propriile temeri, însă, odată înțelese, ele vor fi cheia spre cunoașterea de sine, spre depășirea zonei de confort și atingerea chiar și a celor mai îndrăznețe scopuri.

Surse:

Ne puteți găsi de asemenea pe Instagram și Facebook

Privacy Preference Center