Recenzia romanului „Aleea cu licurici”, semnat de Kristin Hannah
Recenzia romanului „Aleea cu licurici”, semnat de Kristin Hannah

Recenzia romanului „Aleea cu licurici”, semnat de Kristin Hannah

Editura: Litera, colecția Blue Moon.

Traducere din limba engleză de Valentina Georgescu.

Romanul a fost ecranizat de compania Netflix, cu Katherine Heigl și Sarah Chalke în rolurile principale. Poți viziona serialul aici.

Stai sub cupola timpului și ești condamnat la recidive ale unui trecut amorțitor, propulsat ca un glonț  într-un corp. Greșelile tale sunt arma, iar trăgaciul e, numaidecât, tributul pe care nu l-ai plătit, consecința pe care ai împrumutat-o pe ascuns. De câte ori ai rămas dator dorinței de a scăpă de viața care și-a construit zidurile în jurul tău? În jurul tău sunt doar ruine, suflete ruginite și măști – o tragedie bine jucată. Peste tot vidul extins răsare o stea căzătoare de care te anini numaidecât, căreia îi consumi lumina pentru că e a doua ta șansă să-ți reîncepi viața. Să trăiești în și prin steaua ce te-a salvat. Toate acestea sunt comprimate în romanul scris de Kristin Hannah, o poveste ce se scufundă în sinceritatea despre zilele decadente de ieri și prietenia ce e considerată a fi un salvator, toate înfășurate de firul unei realități tragice.

Insignifiant de dureroasă, plină de moralistică, cu note optimiste și cu pete de întunecime sufletească, „Aleea cu licurici” este o explozie de zguduiri interioare, zâmbete meditative ce pun la îndoială poveștile care invită fericirea în traficul lor, gustul fericirii și al tristeții — un roman care trece de granițele închipuirii.

Personajele-erou

            Țesătura literară puternică este conturată de prezența a două personaje-erou ce poartă cititorul într-o aventură către esența vieții umane. Kate își cataloghează viața a fi una plictisitoare, o celulă pentru o fată de 14 ani care se ascunde după umbrele oamenilor populari. Oglinda ei reflecta zilnic același trup învăluit în haine second hand, ochelari ieftini și ciudați, un aparat dentar și o listă cu lucruri interzise vădită pe chip, însă, în spatele acestora, se ascundea Kate – fata cu zâmbetul până la urechi care și-a construit realitatea în spatele propriilor dorințe.

            Construită în opozițe, Tully era în capul chestionarului de persoane speciale: dulce, genul copilului supus lăsat în grija bunicilor de o mamă înecată și amețită de drogurile ingerate, împărțind viața între momentele petrecute în brațele bunicii sale și cele în care aștepta ca mama ei să își aducă aminte de ea. În anul în care Tully împlinise 14 ani, cadoul ei a constat într-o mamă și o casă de pe strada Firefly Flane –  simbolul care intersectează viețile celor două personaje.

Două jumătăți diferite care alcătuiesc un întreg pecetluit prin promisiunea: „Prietene pentru totdeauna”.

            Kate începe să se bazeze pe Tully pentru orice și devine mai supusă, încât se hrănește cu pofta de viață a lui Tully și nu doresște să renunțe la această supapă de supraviețuire socială. Povestea se desfășoară de-a lungul vieții lor, treizeci de ani de prietenie cu momente tensionate și îmbrățișări calde, cu renunțări și cu zilele în care împreună puteau trece peste orice obstacol.

            În timp ce Tully devenea din ce în ce mai ambițioasă, Kate devenea mai incertă. Poate acesta este exact lucrul care le-a ținut împreună atâta timp – tiparele diferite. Erau capabile să își anticipeze nevoile, să renunțe la orgolii, să fie puternice pe rând, să tacă, să asculte și să trăiască la infinit. Nu asta e prietenia? O bază a unității sufletești? Viitorul acestora se bazează pe un șir de întâmplări clădite clișeic: Tully ajunge în televiziune, Kate fiind târâtă de dorința aprigă a prietenei ei.

            Tully are o relație. Kate suferă în tăcere după șeful lor, însă șeful lor o place pe Tully. Totul este un șir de astfel de evenimente. Tully ajunge să prezinte la TV, iar viitorul lui Kate se destramă, rămânând însărcinată și dedicându-se familiei. Deși romanul prezintă treptat și uniform colajul de evenimente din viața celor două fete, finalul ia o întorsătură bruscă și dă un sens întregii povești, imprimând durerea autentic.

Temele principale ale romanului

            Temele principale ale romanului interferează, moartea, iubirea și călătoria sunt substratul pe care se tratează problematica bolii ce degradează ființa umană, Kristin Hannah exploatând subiectul într-un mod dramatic, însă ținut în frâiele realității. „Aleea cu licurici” nu prezintă povestea de prietenie a două persoane ce își împart universul de cunoaștere, ci prietenia în forma ei naturală și necodificată.

            Durerea pe care o lasă în urmă romanul este acută și ireversibilă, atât de stupefiantă încât îți sparge sufletul în mii de bucățele doar ca să te învețe cât de important e să cumperi din trecut bandaje care să acopere rănile prezentului. Deși sfârșitul romanului m-a aruncat după cortina unei piese tragice, restul cărții a reușit să îmi fure ceva zâmbete, să mă învețe că sfârșiturile nu sunt opționale, ci obligatorii. Nu am luat bilet către o astfel de poveste, am pășit – inițial legat la ochi – către o alee cu licurici ce m-a condus spre un aparent sens al vieții: să trăiesc fiecare secundă de parcă ar fi ultima.

            „Aleea cu licurici” comprimă două vieți și 40 de ani de contraste între fericire și durere în 500 de pagini care te învață să escaladezi fiecare frică și s-o modelezi și retușezi până când se va potrivi în puzzle-ul din viața ta. Odată răpit de lumea cărții, nu am putut să trădez personajele, însoțindu-le către misiunile lor de hârtie, către primele zile de școală, primele săruturi, primele cursuri, primele familii și ultimele răsuflări. Am fost acolo, ascuns printre rânduri, protejând inocența celor două fete, Tully și Kate.

Traumă, durere, zâmbete, compătimiri și lacrimi

            Capitolele ce au condus spre finele romanului au fost atât de profunde, încât șocul ce s-a infiltrat printre comicul filelor mi-a smuls lacrimile, lăsându-mă să le vărs constant. Autoarea se joacă cu niște artificii căroră le dă foc doar spre sfârșit, explodând în traumă, durere, zâmbete, compătimiri și lacrimi. De-a lungul romanului, se acumulează o tensiune inițial plictisitoare, dar care își merită răbdarea, pentru că deschide orizontul unei povești care îți va tăia răsuflarea. Pentru mine, să parcurg primele 200 de pagini a fost cel mai greu, pentru că nu am putut să întrevăd direcția în care o lua romanul.

            Am înțeles că este o poveste „în tranzit”, care spune povestea unor personaje care cresc odată cu numărul de pagini, dar ritmul constant al relatării nu mi s-a părut îndeajuns de însuflețit, deoarece nu există un alt element de curiozitate decât întrebarea „Ce naiba se va întâmpla cu fetele astea cu minți dezordonate?” Însă, toate momentele în care mi-am dat ochii peste cap citind despre clișeele creșterii și trecerii prin viață au meritat – a doua parte a cărții este faptul care îți va demonstra că ai nevoie de răbdare ca să ajungi la esența  unui lucru.

Nedespărțitele Tully și Kate vor exista, negreșit, veșnic.

Citește aici recenzia cărții ,,Acesta e numele meu – memoir” scrisă de Chanel Miller.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Privacy Preference Center