Refreshers (9 – 12 august 2021)
Refreshers (9 – 12 august 2021)

Refreshers (9 – 12 august 2021)

Lucrurile noi se învață cel mai ușor prin activități distractive. În această săptămână (9-12 august), fie că e vorba despre botanică, prăjituri sau tir cu arcul, există un atelier cu lecții utile pentru cei curioși.

This is custom heading element

Liceul Tehnologic Agricol Bistrița organizează un târg pentru a celebra natura și munca tinerilor participanți la tabăra PLANTE, OAMENI și POVEȘTI VINDECĂTOARE. Diversele plante vor putea fi atât admirate, cât și cumpărate. Elevii sau adulții ce doresc să afle mai multe despre biologie, plante medicinale și sustenabilitate sunt așteptați la târg.

Târgul invită toți bistrițenii fascinați de natură marți, 10 august 2021 începând cu ora 17:00 la Complexul Muzeal Bistrița Năsăud. Porțile vor fi deschise până la ora 21:00.

This is custom heading element

Dulciurile sănătoase sună a ceva preparat în Rai, dar ele pot exista și într-o bucătărie comună. La atelierul Dulce vegan pentru vară organizat de Bucătăria Thermomix participanții vor învăța să facă trei deserturi hrănitoare fără pic de zahăr sau gluten. Teodora Czentye, Chef Raw Vegan va dezvălui rețeta și modul de preparare pentru aceste delicii doar săptămâna aceasta.

Evenimentul va avea loc marți, 10 august, la ora 18:00, în sediul Thermomix Cluj. Participarea digitală este și ea posibilă, prin urmărirea live-ului de pe pagina Atelierul de gătit vegan cu Teodora.

Participarea fizică permite maxim 12 persoane adulte. Pentru copii Thermomix promite un atelier similar în viitorul apropiat.

Prețul unui bilet pentru participare fizică este de 70 de lei. Biletele se pot rezerva prin mesaj pe pagina Bucataria Thermomix sau la numarul de telefon 0747447752.

This is custom heading element

Nu există loc mai bun pentru a forma amintiri călduroase decât un concert folk. De aceea, trupa PICURI DE FOLK va concerta la evenimentul No, hai și le va oferi ascultătorilor o seară însuflețită în apropiere de malul Someșului.

Concertul se va ține miercuri, 11 august 2021, de la ora 20:30. Locația este Cotton Club Cluj, pe Strada 1 Decembrie 1918, Nr. 35-37, în Cluj-Napoca.

Prețul unui bilet este de 30 de lei. Rezervările se pot face la numărul de telefon 0747268866.

This is custom heading element

Tirul cu arcul este un sport faimos pentru modul în care dezvoltă concentrarea, răbdarea și încrederea în sine. Până la urmă, cine nu și-ar dori să se simtă ca și Robin Hood sau Katniss Everdeen pentru un moment? Mulți visează să încerce acest sport, dar nu au un mediu sigur pentru începători unde pot învăța lucrurile de bază. Datorită clubului sportiv Paradox Archery, acesta nu mai este un obstacol. Cea mai modernă sală de tir sportiv cu arcul își deschide porțile pentru începători, iar tot echipamentul necesar va fi asigurat.

Săptămâna aceasta, cursul se va ține joi, 12 august 2021 de la ora 18:00 până la ora 20:00. Antrenamentele outdoor și indoor se vor desfășura pe Strada Nădășel Nr. 60 din Cluj-Napoca.

Participarea la un curs costă 50 de lei. Pentru înscrierea la acest curs sau la cele viitoare se va accesa acest formular de înscriere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Privacy Preference Center