Seara de poezie
Seara de poezie

Seara de poezie

Articol redactat de către Bosioc Darius în cadrul revistei Keep Focus.

Cuvinte strălucitoare, cu un ritm și o muzică – iată poezia! Poezia te cutremură, îți dă lacrimi și zâmbete, îți dă tot ceea ce ai nevoie.

În data de 9 martie, echipa Keep Focus a organizat prima ediție a serii de poezii, invitatul special fiind Dan Coman. Evenimentul avut loc la BodoGallery în zona pietonalului, o locație potrivită ocaziei, cu un aranjament interbelic, care a stârnit atenția tuturor cât si spiritul de observație.

Evenimentulul la care au luat parte și un grup de spectatori, care, la rândul lor au fost puși in situația de a-și depăși frica de a scrie, golindu-și sufletele de sentimentele care îi apăsau, pe o foaie de hârtie, mai apoi fiind împărtașite cu restul participanților la eveniment. Ei au trăit senimente de iubire, mânie, tristețe dar și bucurie. Putem spune că această activitate a adus membrii echipei dar și spectatorii mult mai aproape unul de altul.

Pentru această primă ediție a serii de poezii, au fost desemnați 3 membrii ai echipei, care ne-au încântat ziua, recitând poezii scrise chiar de ei înșiși: Mocanu Ariana, Ciociu Miruna și Bontaș Andrei. Astfel, publicul a retrăit emoțiile autorilor din momentul în care aceștia au redactat versurile pe hârtie. Poeziile erau scrise pe diferite teme, astfel că au declanșat toate sentimentele pe care le poate trăi un om, participanții evenimentului astfel trăind momentul la maximă intensitate.

Câteva din versurile scrise de către cei prezenți sunt următoarele:
,,Fericirea plecată spre mare…
A ieșit din propria-i singurătate
Din cei patru pereți ai minții,
Negri de atâta răutate
„În sfârșit sunt liberă!” – Mureșan Diana

,,Un nor de praf trădează
cerul albastru și-l acoperă
cu întuneric. Se evaporă
și spune : Ți-am luat toată
strălucirea și te-am transformat în mine
Și-au stat și și-au vorbit profund,
și au rămas fără nimic.” – Codrea Roxana

mă căznesc să ies de sub giulgiu
eu nu sunt mort, deși ei cred
pășesc tiptil pe gresie
mă văd în oglindă
îl văd pe eul meu cum rupe oasele ființei mele trecute
ca pe niște bețe din bambus
face o grămăjoară
lovește cremenea de nerepetate ori
până ies scântei

osemintele celui ce-am fost odată
iau foc
combustie bruscă
focul se umflă cu oxigen
se umflă pân’ la cer
focul – atât de mare
încât însuși Dumnezeu poate vedea fumul

eul meu sărută pieptul ființei mele refăcute
n-am vrut să lupt, dar bătăliile-s multe – Andrei Bontaș

A venit ca un Bag Bang
Aducând dezamăgire
lăsându-mă în void
în negru
în nimic.

„Oricum, la ea mă-ntorc.”
Si s-a întors
dar nu la ea.
La mine. – Maria Șuvei

ziua de februarie
îmi mănâncă umbrele
bucățică cu bucățică
îi plâng de milă
când ia o gură din clavicule
iubește-mă și spune-mi
cat sunt de iubită!
ziua de februarie se lasă
ca pătura bunicii
cea cu tigrii și flori
pe un copil
pe jumătate adormit
iubește-mă și spune-mi
cât sunt de iubită!
– Miruna Ciociu

Răzătoarea arde gânduri
Și brânza topita la difuzul veiozei
Se sfarmă-n mine de creion
Și răzătoarea râde de subțiere
Râde de praf și mototoale
Le strigă pe nume
Ranchiună dulce și răbdare
Răzătoarea arde vene
Dar e răcoare
Deci ne-am pus la somn
– Ariana Mocanu

Echipa Keep Focus cât si spectatorii au avut parte de o surpriză placută, fiind asteptați cu diferite gustări, cât si diferite băuturi. Toți participanții serii, au putut beneficia de poze artistice în cadrul locației, realizate de către fotograful echipei ,,SNAPS”, Labiș Florin Bogdan.

Finalul serii a provocat o discuție cu diferite păreri despre poezie, cât și despre poeți, fiecare participant aflând lucruri noi si interesante despre ceilalți. Membrii echipei care au participat la seara de poezie sunt: Șuvei Maria, Codrea Roxana, Bosioc Darius, Mureșan Diana, coordonatoarea evenimentului fiind Seren Altintop. Din spusele echipei, seara de poezii a fost o reușită.

Ne puteți găsi, de asemenea, pe Instagram și Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Privacy Preference Center