DOAR UN TIP NORMAL
DOAR UN TIP NORMAL

DOAR UN TIP NORMAL

Mă numesc Ted Bundy. N-am mai vorbit cu nimeni despre asta, dar vreau să am ocazia să spun povestea cum pot mai bine. Nu sunt un animal și nu sunt nici nebun, nu am personalitate multiplă. Sunt doar un tip normal.

Povestea lui Ted Bundy începe în anii ’70, când fenomenul criminalilor în serie era nou și de-a dreptul înfricoșător. La momentul acela, termenul de „criminal în serie” nu exista. Faptul că cineva ar putea ucide la nesfârșit și ar scăpa nepedepsit atât de multă vreme i-a tulburat pe oameni, dar nimeni nu i-a indignat mai tare decât Ted, misteriosul și fermecătorul fost student la Drept. Ted a ieșit în evidență pentru că a fost o enigmă… îngrijit, arătos, elocvent, educat și foarte inteligent. Nu arăta deloc ca o persoană care ar face femeile bucăți.

This is custom heading element

În dimineața zilei de 5 ianuarie, o tânără pe nume Karen Sparks a fost găsită într-o baltă de sânge, fiind victima unui atac violent în timp ce dormea. Nu fusese ucisă, dar a rămas în comă și a suferit leziuni la nivelul creierului. Poliția nu a reușit să găsească nicio pistă în identificarea atacatorului. Câteva săptămâni mai târziu, autoritățile au fost sesizate de dispariția unei femei pe data de 31 ianuarie. A fost găsită un an mai târziu decapitată. Din nou, autorul nu a putut fi identificat la acel moment.

This is custom heading element

Împrejurul orașului Seattle, poliția investighează dispariția unei tinere, Lynda Ann Healy, studentă și prezentatoare meteo în vârstă de 21 de ani, care studia la Universitatea Washington, dispărută din apartamentul ei din Seattle.

Lynda locuia într-o casă din zona Universității, împreună cu alți cinci studenți, ultima dată fiind văzută acolo într-o zi de joi, seara, în jurul orei 00:00. Conform colegei de cameră, alarma i-a sunat vineri dimineață la ora 5:30, dar aceasta spune că Lynda nu era în cameră și nu era nici la serviciu. Când Lynda nu a venit la serviciu în acea zi, unii dintre colegii de la radio au presupus că era posibil ca aceasta să fie bolnavă, deși era destul de neobișnuit, fiindcă era o persoană pe care te puteai baza, o persoană responsabilă. Când Lynda nu a apărut nici a doua zi, ziarele au declarat că aceasta dispăruse, iar casa în care locuia a devenit scena crimei. Camera sa era foarte curată, nu erau semne de luptă, cu excepția unor pete de sânge de pe pernă și de pe cearceafuri din zona capului, singurul lucru curios fiind faptul că patul Lyndei era aranjat.

Poliția avea probe aproape inexistente așa că erau foarte puține piste în dispariția acestei fete, ajungând să interogheze doar 65 de persoane. La momentul acela, dispariția Lyndei Healy era unică pentru Seattle, nimeni nu știa unde se dusese sau dacă cineva știa, poliția nu putea decât să aștepte lângă telefon. Era o situație destul de gravă.

This is custom heading element

O altă femeie a dispărut din Seattle, Washington, care locuia în zona Universității Washington, foarte aproape de locul de unde a fost răpită Lynda. Numele ei era Georgann Hawkins. Aceasta a fost văzută ultima oară într-o zi de luni, după miezul nopții, când fusese în vizită la clubul Beta și se întorcea la locuința ei, dispărând undeva pe drum. Când s-a aflat de dispariția celei de-a doua fete, tinerii din zona Universității Washington au început să se neliniștescă.

Era ireal, era un coșmar și nimic nu te putea pregăti pentru ceva de genul acesta. Cele mai multe tinere erau înspăimântate și foarte furioase pe oricine se credea îndreptățit să intre în viața unei fete și să o perturbe în acest fel.

Nu existau dovezi concrete, doar faptul că fetele dispărute se asemănau, erau serioase, spunându-le celorlalți unde se duc și când se întorc, nu făceau lucruri de felul acesta și locuiau la doua cvartale una de alta.

Poliția a început să ia măsuri, recomandându-le tuturor fetelor să circule în grupuri de două sau trei și să folosească doar ușile din față.

Dispariția lui Georgann Hawkins era un caz interesant pentru că nu existau niciun fel de dovezi, astfel cazul rămânând neelucidat.

Din cauza dispariției celor două fete, zona Districtului King a fost copleșită de frică. Inițial, au fost considerate dispărute, nu ucise, pentru că pur și simplu dispăruseră. Nu s-a răspândit panica până când s-a aflat că mai dispăruseră încă patru femei din alte districte, din vestul Washington-ului, până în nordul Oregonului, ajungându-se ca aproape lunar, din jurul Seattle-ului să dispară o tânără. Cele patru tinere erau Donna Gail Manson, care a dispărut din campusul Colegiului „The Evergreen” din Olympia, Susan Elaine Rancourt, dispărută din campusul Colegiului Washington State din Ellensburg, Roberta Kathleen Parks, dispărută din campusul Universității Oregon din Corvallis și Brenda Carol Ball, din Seattle, ultima dată fiind văzută în Burien.

Erau șase dispariții neelucidate în mai puțin de șase luni, iar când fetele au fost raportate dispărute, Seattle a fost cuprins de panică. Și autoritățile au început să se îngrijoreze, bănuind că nu s-a terminat, fiind o posibilitate ca acest lucru să se repete. Faptul că nu aveau niciun suspect contribuia la această frică nemărginită. Comportamentul oamenilor a început să se schimbe, înainte tineri și tinere stăteau la ocazie la fiecare colț de stradă, dar acum acest lucru nu se mai întâmpla.

Primul caz instrumentat de polițisti a fost cel al Brendei Carol Ball, aceștia investigând cazul ca fiind opera unuia sau a doi criminali. Unul dintre detectivii cazului a descoperit o regulă a criminalului foarte importantă și anume numărul de zile dintre dispariții respectiv: 23, 23, 36, 36. Tot acest detectiv a început să studieze diferite culte religioase încercând să le conecteze cu numărul de zile aflat.

This is custom heading element

Era o după-amiază frumoasă de duminică, în parc se aflau mii de oameni, în special tineri. Aveau loc tot felul de evenimente. Deși cu toții se simțeau în siguranță în acel loc, la un moment dat în acea zi, două femei, Denise Naslund și Janice Ott, au dispărut din Parcul Lacul Sammamish.

Era prima dată când autoritățile aveau ceva clar, câteva piste bune, mai ales cu privire la Janice Ott, cât despre Denise Naslund erau încă puțini nesiguri.

La momentul acela, opt femei erau dispărute din și în jurul Seattle-ului, așa că a fost organizată o echipă de investigatori. Din audierile martorilor a rezultat că unii dintre ei văzuseră un suspect apropiindu-se de ambele femei dispărute, acesta fiind declarat a fi un bărbat tânăr atrăgător, cu mâna în ghips, care le-a rugat pe fete să-l ajute să urce o barcă pe mașina sa, aflată în parcarea din spate. Detectivii au descoperit că Denise Naslund se afla la plajă cu încă trei prietene, iar când s-a dus la toaletă, la vreo 20 de metri distanță, bărbatul cu mâna în ghips stătea lângă toaletă și a abordat-o cu o poveste asemănătoare, aceasta ducându-se cu el de bună voie ca să-l ajute și de atunci nu a mai fost văzută. Polițiștii au constatat mai multe similitudini între cele două cazuri de dispariție: ambele fete se aflau în acea zi la plajă, ambele au fost abordate în același mod de un bărbat tânăr, atrăgător, cu mâna în ghips, care le-a cerut ajutorul. Prin urmare aveau un suspect cu un mod de operare clar. În plus un martor a auzit că suspectul s-a prezentat lui Janice cu numele de Ted.

Poliția din districtul King a lansat o investigație după ce fetele au dispărut, echipa specială fiind asaltată de apeluri telefonice de la martori care spuneau că văzuseră suspectul și că acesta conducea un Volkswagen „broscuță” de culoare maro închis sau crem.

Detectivii au găsit mai târziu o asemănare între toate cele opt fete dispărute și anume faptul că aveau vârste cuprinse între 18-22 de ani, patru dintre ele fiind studente, aveau aceeași tunsoare, toate semănau mult, iar când au dispărut au lăsat în urmă bunurile. Poliția a început să fie asaltată de diverși locuitori care le furnizau piste false, pe care erau obligați să le investigheze. De asemenea, polițiștii au început să caute în baze de date permise de conducere, dosare penale pentru un potențial Ted sau Theodore ca nume, prenume sau poreclă, dar căutau și pe cineva care conducea un Volkswagen „broscuță” bej, însă nu le-a fost deloc ușor pentru că pe atunci în Washington existau 42.000 de astfel de mașini. Au început cu 1000 de nume, apoi s-au uitat la suspecți care poate erau numiți Ted și care conduceau acel tip de mașină, care fuseseră raportați ca fiind ciudați, reducând numărul la 100 de suspecți.

După o lună nu mai aveau nimic nou, însă au fost norocoși când într-o seară au primit un telefon de la o femeie care a spus că-și face griji pentru iubitul ei, pe nume Ted Bundy și că ar trebui ca poliția să-l analizeze. Această femeie se numea Elizabeth Kloepfer.

Elizabeth a declarat: „Ted a menționat un incident în care a urmărit o studentă care ieșise târziu, el mi-a mai spus că urmărește oameni, că el încerca să nu o facă, dar o făcea oricum. În mașina lui, sub scaunul pasagerului, am găsit un cuțit, iar în apartamentul lui, am găsit o geantă cu lenjerie de damă, iar în noaptea în care Brenda Ball a dispărut, fusese cu mine și cu familia mea. A plecat foarte devreme, iar a doua zi a întârziat la botezul fiicei mele. După părerea mea, sunt coincidențe, dar când mă gândesc la relația noastră, nu era nimic care să mă facă să cred că el este un om violent și capabil de așa ceva.”

Mai apoi, multe femei au început să sune și au zis că erau îngrijorate că iubitul lor ar putea fi infractorul chiar dacă îl chema Ted sau nu. Însă acel Ted Bundy avea vârsta potrivită, se potrivea cu descrierea fizică, știa Universitatea din Washington, fiindcă locuia în zona facultății, avea până și același tip de mașină pe care ei îl căutau, deci erau multe aspecte care se potriveau. Poliția a aflat chiar și că acel Ted fusese la Parcul Sammamish cu un weekend înainte de evenimentul tragic. La momentul acela poliția avea o poză cu Ted pe care a arătat-o la cel puțin 8 martori, 7 dintre ei spunând că Ted Bundy nu este misteriosul Ted, așa că aceștia nu aveau o identificare clară că el ar fi fost persoana care comisese acele infracțiuni. Cum nu exista posibilitatea identificării în baza amprentelor la acea vreme, iar martorii nu erau de prea mare ajutor și nimic nu-l lega pe Ted de acele crime, investigația a ajuns într-un punct mort, poliția recunoscând că nu-l putea prinde pe Ted decât dacă mai comitea o infracțiune și era prins în flagrant.

This is custom heading element

În vara anului 1974, în statul Utah au mai avut loc încă trei dispariții: Melissa Smith, cadavrul ei fiind găsit după nouă zile în districtul Summit; Nancy Wilcox, a dispărut după ce a plecat de acasă, cadavrul ei nefiind găsit și Laura Aime a dispărut și a fost apoi găsită în Munții Wasatch. Numărul de fete dispărute și moarte era neobișnuit, iar poliția nu a făcut legătura dintre aceste cazuri și cele din Seattle. Cu toate acestea, într-o zi de vineri o tânără s-a prezentat la poliție pentru a sesiza că a fost victima unei răpiri, numele ei era Carol Daronch.

Carol Daronch a declarat: „Nu aveam planuri atunci așa că am decis să mă urc în mașină și să mă duc la mall, am condus până în parcare, am parcat sub un felinar și am intrat în mall. Mă uitam în vitrina unei librării și, în timp ce priveam, un bărbat m-a abordat, spunând că este polițist și că a găsit pe cineva care încerca să-mi spargă mașina. Era politicos, m-a întrebat dacă vreau să vin la mașină ca să vedem dacă lipsește ceva, așa că am mers la mașină, am privit înăuntru, dar nimic nu dispăruse. El se apleca înainte, parcă voia să mă aplec și eu în mașină, dar nu am făcut-o, eu doar îi repetam încontinuu că nimic nu lipsește, iar atunci el a zis că au reținut pe cineva la secție, întrebându-mă dacă am timp să merg până acolo și să depun plângere. Eu l-am întrebat dacă are vreun act de identitate, fiindcă începeam să fiu neliniștită și mi se părea că bărbatul mirosea a alcool, atunci a fost momentul în care și-a scos portofelul, mi-a arătat o insignă și mi-am spus că totul e bine.

Conducea un Volkswagen, și mi-am apus că poate e sub acoperire, de moment ce mi-a spus că este polițist. M-am urcat. A luat-o pe o stradă lăturalnică și apoi a tras brusc pe dreapta într-o curbă de lângă școală, atunci m-am speriat. M-a luat de braț și mi-a pus o cătușă la o mână, dar cealaltă cătușă atârna. Nu mai fusesem așa de speriată niciodată, știu că e un clișeu, dar mi-a zburat viața prin fața ochilor. M-am gândit că părinții mei, nu vor ști niciodată ce am pățit. Apoi individul a scos o armă și mi-a zis că-mi zboară creierii și m-am gândit că mă omoară chiar în acea secundă, dar am căutat cu mâna mânerul mașinii și am sărit din mașină. El a venit după mine și ne-am luptat afară. Avea o rangă și încerca să mă lovească în cap, aveam mâna în creștet, simțeam. M-am luptat din răsputeri, încăierându-mă cu el, aveam toate unghiile rupte. Îmi amintesc ochii lui mici și goi, fără viață. Atunci a venit o mașină din cealaltă parte și a fost momentul în care am scăpat și am sărit pe ei, spunându-le să mă ducă la poliție. Eram isterică.”

Patru ore mai târziu, o altă tânără, pe nume Debra Kent era la o piesă de teatru la liceul View Mont și plecase devreme ca să-și ia fratele, însă aceasta nu a mai ajuns la mașină, fiind răpită într-o parcare, la nord de Salt Lake. În aceeași parcare s-a găsit o cheie de cătușe care se potrivea perfect la cătușa de la mâna lui Carol, așadar era același individ. Acum poliția avea martor, probe și începea să facă conexiuni.

This is custom heading element

Cu toate acestea, pe 5 martie 1975 polițiștii care se ocupau de cazul femeilor dispărute din statul Washington nu mai aveau piste de urmărit.

Câțiva detectivi de la omucideri au spus poliției că au găsit mai multe cadrave. Erau un grup de studenți la Silvicultură care marcau copaci pe Muntele Taylor și au găsit astfel craniul Brendei Ball care zăcea în pădure. Aceaștia au apelat la ofițeri și au început și ei o căutare cu propriii voluntari, descoperind, la 30 de metri depărtare, rămășițele altor femei. Era un coșmar. Rămășițele a șase fete dispărute au fost găsite acolo dintre care scheletul Lyndei Ann Healy, în vârstă de 21 de ani, Brenda Ball din Seattle, în vâstă de 22 de ani, Susan Elaine Rancourt din Anchorage, Alaska, în vârstă de 18 ani și Roberta Kathleen Parks, din Lahayette, California, în vârstă de 20 de ani. La câțiva kilometri depărtare, poliția a găsit alte două fete ucise, respectiv Janice Ott, în vârstă de 23 de ani și Denise Naslund, în vârstă de 18 ani.

Femeile fuseseră răpite din locații diferite, dar au fost găsite toate pe Muntele Taylor, iar în acel moment, polițiștii erau siguri că femeile dispărute și femeile care fuseseră găsite, au fost ucise de aceeași persoană. Poliția a început să raporteze că acest om este un criminal în serie, însă neavând aceeași tehnologie pe care o au acum, tot nu aveau un nume pentru criminal și totul era din nou un mister.

This is custom heading element

Pe 12 ianuarie 1975 Caryn Campbell, o tânără aflată în vacanță cu logodnicul ei și copiii lui, a dispărut din hotelul Wildwood Inn, aflat în Aspen. Aceasta stătea cu logodnicul ei, Dr. Raymond Gadowski în fața unui șemineu în holul din Wildwood Inn. Tocmai luaseră cina la un restaurant, The Stew Pot. În jurul orei 20:00, doamna Campbell a urcat cu liftul la etajul doi pentru a lua ceva din camera ei, aceea fiind ultima dată când Gadwoski a văzut-o în viață. După 36 de zile, cadavrul era parțial distrus de animale, legistul putând stabili că aceasta murise la două ore după cina de la The Stew Pot de pe 12 ianuarie. Era important pentru că nu auzeai de crime în Aspen.

Mai erau cel puțin două crime neelucidate în statul Colorado, respectiv Julie Cunningham, o tânără de 26 de ani din Vail și Denise Oliverson, o tânără de 24 de ani din Grand Junction. Ambele dispăruseră fără un semn sau martori, fără nimic. Raportul legistului arată că era posibil ca ele să fi fost ucise de aceeași persoană.

This is custom heading element

După aproape un an, poliția nu mai avea niciun suspect responsabil de răpirea lui Carol, deși aceștia îi supravegheau casa non-stop.

Într-o seară însă totul s-a schimbat, când un polițist, pe nume Bob Haywand, care era într-o zonă rezidențială de lângă Salt Lake City, a văzut o mașină Volkswagen, mergând cu farurile stinse. Polițistul a devenit suspicios și a încercat să oprească mașina, fugind și urmărindu-l, în final individul a tras pe dreapta. Șoferul a fost arestat pentru ignorarea ordinului unui polițist, fiind identificat drept Ted Bundy. Acesta având nevoie de un avocat l-a sunat pe Bruce Lubeck pentru a-l ajuta. Avocatul a spus că inițial era vorba de ceva minor, delicte minore, părea o mare greșeală într-o serie de coincidențe, dar la scurt timp, procurorii au luat legătura cu el și au spus că vor să-i vorbească despre acest tip, fiindcă ei credeau că lucrurile nu erau chiar așa de simple cum păreau.

Astfel, poliția a găsit în mașina lui o geantă maro care conținea o mască de schi, un piolet, niște fâșii de cearșaf, elemente foarte suspicioase pentru că pe lângă acestea mai erau cătușe, o rangă, un dres de damă. El se potrivea și descrierii individului care a încercat să o răpească pe Carol Daronch, începând astfel investigarea lui Ted Bundy. Poliția a sunat-o pe aceasta să-i spună că au un suspect și au rugat-o să vină să-l recunoască dintr-o aliniere de mai mulți indivizi. Următoarea zi, la aliniere Ted și-a ras barba și și-a mutat cărarea pe partea cealaltă pentru a arăta diferit, în acest fel poliția a trebuit să caute alți suspecți pentru semăna cu el, însă în ciuda eforturilor lui de a trișa, fata l-a recunoscut imediat.

Lui Ted nu i-a convenit acest lucru acuzând poliția că a construit un caz în jurul unui martor inexistent, însă după identificare acesta a fost condamnat repede pentru răpire. Următorul pas a fost pregătirea cazului pentru a-l aduce la tribunal. Toate cunoștiințele și prietenii i-au susținut nevinovăția, crezându-l întrutotul, oamenii începând să se îndoiască de Carol doar pentru faptul că Ted era student la facultate, era șarmant, chipeș, deștept și frustrat.

This is custom heading element

Procesul a început în februarie 1976. Ted s-a prezentat drept un om obișnuit, îngrijit și avea susținători în tribunal care-i dădeau multă încredere. Carol Daronch nu era însă sigură pe ea, deoarece foarte mulți oameni încercau să o inducă în eroare și să o facă să se răzgândească, dar nu i-a păsat, ea indicându-l pe el drept bărbatul care a încercat să o răpească. Însă Ted credea în continuare că va scăpa basma curată. La finalul procesului, Ted a fost declarat vinovat pentru răpire.

This is custom heading element

Detectivii au găsit în apartamentul lui Ted din Salt Lake, o broșură pentru Wildwood Inn, unde fusese cazată Caryn Campbell, iar pe facturile de la benzină scria că el a fost doar la câțiva kilometri de aceasta, în ziua dispariției ei. În ajutorul poliției a sărit și un martor, care a declarat că l-a văzut în lift pe Ted în ziua în care aceasta a dispărut, astfel Ted fiind acuzat de crimă cu premeditare, care, pe atunci, însemna pedeapsa capitală. El a fost pus într-o închisoare din Aspen, unde a așteptat procesul, iar când a plecat din Colorado a fost extrădat.

This is custom heading element

La tribunal era progamată o audiere preliminară, Bundy fiind singur pe ordinea de zi a cazurilor penale. Acesta se afla în bibliotecă, se informa, nimeni nu stătea cu ochii pe el. Paznicii așteptau la ușă, dar Bundy era singur înăuntru când a decis să sară de la 8 metri înălțime. De aici, Bundy a decis să o ia spre dealuri. Nu era încătușat sau legat, nu-l supraveghea nimeni și era inadmisibil ca cineva care era acuzat de crimă cu premeditare și suspect la o serie de crime din oraș să aibă un nivel de pază atât de redus.

După șase zile de dispariție, străzile din Aspen erau din nou sigure. Suspectul în multiple cazuri de omor, Theodore Robert Bundy, a fost prins după o dispariție de aproape o săptămână. Acesta a declarat că a pătruns într-o cabană în munți unde a mâncat și a dormit. Apoi, a reintrat în Aspen luând o mașină, care era descuiată și avea cheile de contact, voia să iasă din oraș, dar s-a întors dintr-un oarecare motiv și atunci a fost prins.

This is custom heading element

Ted era la închisoare, așteptând procesul pentru uciderea lui Caryn Campbell. În seara aceea, ca de obicei, un paznic i-a adus mâncarea și a plecat, iar a doua zi dimineața, când s-a întors în celula lui Ted, a găsit mâncarea neatinsă. Acesta s- a uitat peste umăr și Bundy părea să doarmă în patul lui, dar când a intrat în celulă și a tras de pătură, a găsit doar o grămadă de cărți în locul lui Ted. Bundy dispăruse din nou. La cea de-a doua evadare, Ted a fost ingenios, a pierdut în greutate și a spart tavanul, s-a cățărat pe niște cărți, s-a târât pe suprafața tavanului, în apartamentul unuia dintre paznici, care se afla deasupra celulei sale. S-a îmbrăcat cu hainele paznicului și a ieșit pe ușa din față. Era un criminal agresiv, un șarlatan absolut și un psihopat care alerga în libertate. A fost căutat peste tot pentru că ucigașii în serie nu renunță până nu sunt opriți.

This is custom heading element

Studente speriate de la Universitatea de stat din Tallahassee, Florida, au venit la ore în grupuri, în această zi, cât timp detectivii urmăreau un bărbat care s-a strecurat în căminul de fete la prima oră, ucigând două femei. Majoritatea fetelor se întorseseră de la întâlniri și se culcaseră. Acolo a găsit-o intrusul pe Margret Bowman, care nu s-a mai trezit. În altă camera de la etaj, dormea Lisa Levy și ea murind fără a-și recăpăta cunoștiința și mai departe colegele de cameră, Karen Chandler și Kathy Kleiner au supraviețuit atacului. Amândouă dormeau, nevăzându-și atacatorul.

După aceea individul a mai mers doar 6 străzi distanță, într-un duplex, în aceeași zonă unde era și Universitatea Tallahassee și nu s-a putut abține, comitând încă o crimă, Cheryl Thomas, o studentă la dans.

Analizând corpurile aceștia au văzut că existau semne de mutilare făcută cu gura, cu dinții, sub forma unei mușcături duble foarte pronunțată pe coapsa uneia dintre tinere.

This is custom heading element

Lake City era un orășel mic din SUA. Toți se cunoșteau între ei, oamenii nu încuiau ușa, lăsau cheile de contact în mașinile parcate, copiii mergeau singuri peste tot, iar Kim Leach era o fetiță din provincie, în vârstă de 12 ani. Aceasta s-a dus la școală joi, pe 9 februarie la Liceul Lake City. În acea dimineață a ieșit din clădire, a străbătut terenul de fotbal, după a dispărut, iar poliția din Lake City nu a mai știut nimic despre ea.

This is custom heading element

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost arestat după o urmărire în viteză, miercuri, în Pensacola, Florida. Acesta pretinde să fie stundent la Universitatea de stat din Florida. Cine era acest bărbat? A fost arestat conducând o mașină furată din Tallahassee și avea douăzeci și unu de carduri de credit furate, multe aparținând unor stundente de la FSU. Acesta a refuzat să se identifice și a rezistat violent atacului polițiștilor. Bărbatul a fost luat în custodie fără cauțiune, după ce a refuzat să se identifice. S-a declanșat astfel o operațiune de strângere a informațiilor despre individ, aceștia axându-se pe mașina sa, însă în vehicul nu exista niciun fel de probă, dar a fost identificat ca fiind furat de undeva aproape de căminul Chi Omega. Cu mari eforturi din partea detectivilor au reușit să-l facă pe individ să cedeze în schimbul unei convorbiri telefonice cu iubita sa, Liz, astfel descoperind cu surprindere și plăcere că era chiar Theodore Robert Bundy, unul dintre cei mai căutați criminali ai Americii.

This is custom heading element

În acest punct, Bundy era suspectat și pentru uciderea lui Kim Leach. Detectivii au cercetat mai multe carduri furate de acesta, descoperind că a stat peste noapte la hotelul Lake City Holiday Inn, care era la doar patru kilometri distanță de Liceul Lake City, în noaptea dispariției. După o lună și jumătate au găsit și cadavrul acesteia, care se afla într-un vagon de tinichea lângă un coteț de porci gol.

This is custom heading element

Ted a fost mutat în Tallahassee deoarece acolo penitenciarul era mai bine securizat, fiind pus într-o zonă de securitate maximă. Într-o noapte un polițist care îl supraveghea i-a spus lui Ted că-l va duce la o plimbare, însă lui Ted nu i-a picat deloc bine, deoarece la capătul acestei „plimbări” erau doi medici stomatologi și în spatele lor, un scaun de stomatolog. Văzând acestea, Ted și-a pierdut cumpătul. Acesta nu știa că polițiștii aveau amprenta mușcăturii duble de la locul crimei pe care o credeau semnătura crimelor lui. Ted a început să țipe spunând că are nevoie de avocatul lui, dar când polițiștii i-au arătat armele cu ajutorul cărora îl puteau constrânge fizic, acesta și-a schimbat atitudinea de parcă era altă persoană, cumințindu-se și lăsându-i pe doctori să-și facă treaba.

This is custom heading element

Începea primul proces transmis în direct la TV din America. Tribunalul era plin de oameni. Avocații s-au gândit că Bundy va accepta o înțelegere, însă primul lucru pe care l-a făcut Ted a fost să se ridice și să înceapă un discurs depre cât de incompetenți sunt avocații și că propriul lui avocat îl crede vinovat de toate crimele, sabotând astfel înțelegrea și refuzând-o. Bundy credea că știe mai multe decât orice avocat, iar după ce a refuzat înțelegerea, toată lumea a realizat că nu este genul de persoană care acceptă condamnările. La proces a fost citat ca martor cineva care îl cunoștea pe Bundy ca fiind cel care a comis acele crime, respectiv, Nita Neary, rezidentă de la Chi Omega. Aceasta a dat o declarație foarte bună, mai ales că, întrucât stătea cu un artist, ea i-a decris profilul atacatorului, artistul creând o schiță ce era o copie fidelă a lui Ted. Bundy credea că va scăpa nepedepsit, dar proba care urma să fie piesa de rezistență a acuzării, folosită pentru prima dată în tribunal, erau urmele de mușcături.

This is custom heading element

Theodore Bundy este declarat vinovat pentru cazul celor două crime de la Chi Omega, acestea pedepsindu-se cu moartea în Florida.

[uncode_share layout=”multiple” bigger=”yes” no_back=”yes”]

This is custom heading element

Acum Bundy este acuzat și de uciderea lui Kim Leach. Oamenii nu înțelegeau de ce se mai continuă acuzarea lui Ted dacă a primit deja pedeapsa cu moartea, însă autoritățile voiau să-l vadă executat pe Bundy mai mult ca sigur. Procesul a fost ușor pentru că aveau multe probe și un martor care l-a văzut pe Bundy cum a băgat-o pe Kim într-o dubă în fața școlii, iar în acea dubă era o pată de sânge, grupa de sânge corespunzând cu cea a lui Kim și fibre din îmbrăcămintea fetiței au fost găsite pe preșurile din dubă. Fibre din jacheta lui Bundy au fost găsite pe hainele ei, dar și urmele de pantofi l-au dat de gol.

După proces, verdictul a sosit, spunând că tribunalul apreciază, în privința acuzării că Theodore Robert Bundy este vinovat de omucidere premeditară și trebuie să fie condamnat la moarte pentru uciderea lui Kimberly Leach.

This is custom heading element

Când Ted s-a întors la închisoare acesta nu avea nicio remușcare, ba chiar mai mult decât atât, era mândru de ce a făcut.

Ted: „Vinovăția este un mecanism prin care controlăm oamenii. Este o iluzie. Este un mecanism de control social și nu este sănătos.”

This is custom heading element

Ted și-a sabotat singur procesele, iar noul avocat spera să găsească o boală mintală clară pe care să o folosească în caz, astfel gărzile l-au dus pe Bundy la audiere pentru a-i evalua discernământul, însă acel tip de analiză n-a mai avut loc în timpul procesului fiindcă el considera că avea discernământ deplin.

Doctorul Dorothy Lewis, psihiatru la Yale, era dispusă să înceapă o testare neurologică asupra lui Ted. Aceasta era specializată în chimia creierului oamenilor violenți, punându-i diagnosticul de maniac-depresiv. El vorbea de o voce în capul lui, care îi spunea lucruri despre femei. Dr Lewis a realizat că era în timpul fazei depresive a tulburării, iar Ted pierzându-și cumpătul în unele situații, erau semne de episoade maniacale. De asemenea, el spunea că nu simte empatie și nici iubire, iar dr Lewis era convinsă că ceva unic din creierul lui Ted a dus la asta. O tumoare sau o chimie unică a creierului într-o zonă critică care îi bloca empatia, astfel că execuția s-a amânat.

This is custom heading element

De zece ani Ted se împotrivea execuției în scaunul electric, însă de data aceasta nu mai avea scăpare execuția fiind programată oficial pe data de 24 ianuarie.

În ultimele zile înainte de execuție acesta decide să mărturisească, deoarece el a crezut mereu că informațiile despre acele crime erau asul lui din mânecă și spera că mărturisea crimelor ar amâna din nou execuția pentru câțiva ani.

This is custom heading element

Prin mărturisiri, scopul lui era, evident, să-și prelungească viața. Bundy a recunoscut cele 30 de crime descoperite de detectivi. Printre acestea, Ted a declarat că-și curăța sufletul prin practicarea necrofiliei: un adevăr teribil.

This is custom heading element

Știa că va muri.

În fața închisorii era ca un carnaval, mii de oameni erau prezenți și veniseră echipe de televiziune din toată America.

This is custom heading element

În acea dimineață l-au dus pe Bundy la camera morții. Ușile s-au deschis și au intrat doi paznici cu Bundy între ei, alb ca varul. L-au pus pe scaunul electric,        l-au legat și i s-a permis să-și spună ultimele cuvinte. Ted a zis că-i pare rău că a cauzat atâtea necazuri. Apoi, i-au pus cagula cu piesa de metal în cap. Când întrerupătorul a fost apăsat, iar electricitatea i-a trecut prin corp, Ted a încleștat pumnul. Oare câte ființe a sugrumat acel pumn? Când electricitatea a fost oprită, un doctor i-a pus stetoscopul pe piept, declarându-l pe Bundy mort, apoi un gardian a anunțat că pedeapsa cu moartea a fost dusă la capăt. Mulțimea a aclamat. S-a decis că va fi incinerat. I-a fost îndeplinită dorința ca rămășițele să-i fie împrăștiate în munții Cascade, unde a spus că a trăit cele mai frumoase clipe, acolo regăsindu-se și rămășițele unora dintre victime și probabil că încă mai sunt acolo.

În cele din urmă, credeți că îl cunoștea cineva pe adevăratul Ted? Era doar un geniu malefic, așa cum îl portretizează mitul? Sau era ceva în neregulă? Nu se putea controla? Sau nu voia să se controleze?

Poate pentru a-l înțelege pe Ted Bundy ar trebui să ne proiectăm într-o minte suferind de sociopatie…

Cert este că a făcut mult rău, a rănit mulți oameni buni, dar a fost foarte diferit de toți ceilalți criminali în serie de până atunci pentru că avea o diplomă în psihologie, era inteligent, era Jack Spintecătorul al Statelor Unite ale Americii. A fost remarcabil cum el a reușit să păcălească poliția atât de mult timp, având acel chip cameleonic, cu ajutorul căruia putea arăta în o sută de feluri, în funcție de unghiul privitorului. Era chipeș și șarmant și asta i-a permis să facă ce a făcut.

Ted spunea: „Vrem să spunem că putem identifica acești oameni periculoși, dar lucrul înfricoșător este că nu-i putem identifica. Oamenii nu realizează că sunt potențiali criminali printre ei. Cum poate cineva trăi într-o societate unde oamenii pe care-i plac, iubesc, admiră și îi văd în fiecare zi se pot dovedi a fi cei mai malefici oameni? ”

Theodore Robert „Ted” Bundy, născut pe 24 noiembrie 1946 în Burlington, Vermont, SUA – decedat pe 24 ianuarie 1989, Florida State Prison, Comitatul Bradford, Florida, SUA, a fost acuzat și găsit vinovat pentru crime în serie, infracțiuni de răpire și viol. El a mărturisit uciderea a 30 de femei, deși numărul real al crimelor comise nu este cunoscut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Preference Center