Ucigașul Nocturn
Ucigașul Nocturn

Ucigașul Nocturn

Richard : „Toți suntem răi într-o formă sau alta, nu e așa?”

 

17 martie, 1985: ZIUA 1

 „Lucram la AT&T și vizavi era un minimall, iar în el era un magazin al Armatei Salvării și îmi petreceam pauza de masă acolo. Odată, când eram acolo, era o masă plină de haine între care se afla și o șapcă. Am luat-o în mână deoarece pe ea scria AC/DC. Nu știam ce era cu ea, părându-mi-se bizară, așa că am pus-o înapoi. Apoi, din dreapta mea, și-a făcut apariția un bărbat, care a făcut același lucru ca și mine, dând semne că era proprietarul șepcii și zâmbindu-mi într-un mod straniu. Am observat în același timp că avea desenată o pentagramă pe mână. Acesta a luat șapca și a plecat. Când am plecat spre casă, am condus pe autostradă cu mașinuța mea și observ pe cineva gonind în spatele meu. Individul a virat brusc în jurul mașinii mele. Era tipul cu șapca. S-a oprit, s-a întors și doar… m-a privit. M-a fixat cu privirea și mi-a aruncat un rânjet oribil în care i-am putut observa dantura incredibil de neîngrijită și stricată. Era ca un clovn criminal.” a declarat o martoră audiată ulterior de poliție.

 

În aceeași dată, polițiștii de la departamentul de omoruri din Los Angeles au fost chemați la o casă în toiul nopții. Ajungând la locație primul indiciu apărut a fost ușa garajului care era deschisă. Intrând în garaj, au găsit sânge împroșcat în jurul ușii, pe podea și lângă ușa care despărțea garajul de apartament, unde au găsit și al doilea indiciu, o șapcă pe care scria AC/DC. Intrând în apartament, au dat peste un telefon murdar de sânge care se afla în dormitor, iar în bucătărie pe podea zăcea Dayle Okazaki, o tânără în vârstă de 34 de ani. Femeia fusese împușcată în frunte.

Maria Hernandez, colega ei de cameră, venise acasă în acea seară și intrase pe ușa garajului pe care a deschis-o cu ajutorul unei telecomenzi. Aceasta a declarat că atunci când descuiase ușa, a auzit un zgomot puternic. S-a întors, văzându-l pe suspect, inexpresiv cu un pistol îndreptat spre fața sa. Ea a ridicat mâinile, iar el a tras. Glonțul a ricoșat în cheile pe care Maria le avea în mână, dar forța glonțului a reușit să o pună la pământ. Văzând-o doborâtă, criminalul a dat-o la o parte și a intrat în apartament. Maria s-a ridicat și a luat-o la fugă pe alee, auzind un alt foc de armă. Temându-se pentru viața colegei ei de cameră, Dayle Okazaki, s-a dus în fața apartamentului, crezând că bărbatul va ieși pe ușa din spate, cea a garajului. Însă acesta nu a făcut-o, dând nas în nas cu Maria. Amândoi erau terifiați. Tânăra a ridicat mâinile și i-a spus ucigașului: „M-ai împușcat deja o dată, chiar trebuie să mă împuști iar?”. Auzind acestea, suspectul a pus pistolul jos și a plecat liniștit ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

 

18 martie, 1985: ZIUA 2

          A doua zi, la doar 40 de minute de la uciderea lui Dayle Okazaki, poliția din Monterey Park a primit un apel. Avusese loc o crimă la 1,6 km de apartamentul fetelor. Era vorba de o tânără asiatică care, conducând pe stradă, a fost oprită brusc, smulsă din mașină și împușcată fără motiv. Tsai-Lian Yu, în vârstă de 30 de ani, a fost lăsată întinsă pe stradă, împușcată în piept, ultimele ei cuvinte fiind: „Ajutați-mă!”

Analizând cele două cazuri, detectivii au descoperit o conexiune și anume faptul că arma cu care au fost împușcate avea același calibru, de 5,6 mm. Dar nu se putea presune că era vorba de același pistol deoarece pe vremea aceea, în Los Angeles existau mii de astfel de pistoale.

Maria Hernandez se afla la spital, iar polițiștii i-au pus la dispoziție un portretist pentru a-i forma o imagine criminalului. Astfel, ea a descris un bărbat hispanic cu tenul deschis, înalt, cu păr neîngrijit, dinți rari și maronii, care purta haine negre și o geacă de tip Members Only, având un miros pătrunzător, ca de capră.

Gill Carrillo, unul dintre detectivii de la Departamentul șerifului comitatului Los Angeles, Biroul omoruri, care s-au ocupat de cazul lui Dayle Okazaki, le-a dat portretul robot din descrierea Mariei detectivilor de la secția din East LA. Văzându-l, aceștia i-au arătat lui Gill un alt portret care era aproape identic cu primul și care provenea din descrierea unui suspect de tentativă de răpire din orașul Pico Rivera.

 

Richard:„Eram în alianță cu răul care îi este inerent firii omenești și ăsta eram eu: moartea umblătoare.”

 

27 martie, 1985: ZIUA 10

La doar zece zile de la decesul lui Okazaki și al lui Yu, a avut loc un omor dublu în comitatul Whittier, la casa soților Zazzara, Vincent, în vârstă de 64 de ani și Maxine, în vârstă de 44 de ani. Fusese un omor foarte brutal. Ucigașul urcase pe o canistră de plastic de 20 de litri pentru a reuși să intre pe geamul din baie al locuinței acestora. Locul crimei era răvășit. De asemenea, a fost și un furt de bijuterii și alte lucruri în valoare de 40.000 de dolari. Bărbatul a fost executat în timp ce dormea pe canapea, cu o plagă împușcată în tâmplă, de la un pistol de 5,6 mm. Femeia a fost găsită în pat, având multiple plăgi împușcate. Aceasta fusese violată, iar făptașul îi scosese ochii și se făcuse nevăzut.

De ce făcuse una ca asta?  Din cauza faptului că nu voia să fie privit?

Principala probă a acestui caz a fost o urmă de încălțăminte găsită de către detectivi la intrare și în răzoarele din jurul casei. După măsurători s-a constatat că această urmă aparținea unui adidas Avia, de mărimea 45-46.

La doar alte câteva zile distanță de cazul Zazzara, părinții unei victime în vârstă de doar 6 ani, Anastasia Hronas, au mers la poliție pentru a declara un abuz sexual.

Tot în acea perioadă a avut loc o serie de răpiri sau de tentative de răpiri de copii, în fiecare caz, copilul fiind victima unui abuz sexual. Pe 25 februarie, la Montebello, o fată în vârstă de 6 ani a fost răpită din curtea școlii, molestată și abandonată. Pe 11 martie, în Monterey Park, un băiat în vârstă de 9 ani a fost smuls din patul său, molestat, apoi abandonat. Pe 20 martie, în Glassell Park, o fetiță în vârstă de 8 ani a fost luată din pat, abuzată într-o mașină și abandonată.

Detectivii au cerut descrieri ale infractorului de la copii, aceștia realizând că descrierile copiilor erau aproape identice cu cea dată de Maria Hernandez. Așadar polițiștii au ajuns la concluzia că aveau de a face cu un criminal în serie care răpea și abuza atât femei cât și copii și ucidea bărbați și femei. Însă această teorie nu a fost luată în calcul de prea multă lume deoarece nimeni nu mai întâlnise o asemenea persoană în toată istoria penală.

 

10 aprilie, 1985: ZIUA 24

În acea noapte, câteva fete au sunat la secția de poliție East LA pentru a raporta un individ care le urmărea. După descrierea lor, acesta era înalt, mexican, cu ten deschis la culoare și avea părul lung. Polițiștii considerând că ar putea fi chiar criminalul în persoană, au plecat pe urmele lui. Aceștia l-au prins și l-au reținut la secție când au descoperit că acesta într-adevăr era un tip sinistru: dacă vedea orice femeie, nu conta, nu se oprea până nu ajungea la ea.

După reținerea mexicanului, detectivii i-au arătat Mariei Hernandez șase fotografii cu suspecți, însă aceasta nu a putut să îl indice cu siguranță pe ucigașul colegei sale de apartament. Pentru a obține mai multe probe, suspectului i-a fost emis un mandat de percheziție, iar polițiștii s-au dus să-i cerceteze locuința. Au fost găsite poze cu femei într-o ipostază indecentă, lenjerie de damă tăiată într-un mod bizar, dar și o geacă neagră Members Only. Aflând toate aceste detalii Maria Hernandez și celelalte victime au realizat că într-adevăr acest bărbat era un monstru, dar nu era criminalul.

 

14 mai, 1985: ZIUA 58

Un alt cuplu căsătorit, William Doi în vârstă de 66 de ani și Lillian Doi în vârstă de 56 de ani, au fost victimele unui atac și unui omor. Criminalul l-a împușcat pe William, iar apoi i-a jefuit, atacat și violat nevasta acestuia. Autoritățile spun că soțul femeii i-a salvat viața acesteia sunând la urgențe chiar înainte să moară. Lillian Doi a fost găsită bătută grav, iar pe policele de la mâna stângă ave cătușe pentru degete. Acesta era un dispozitiv bizar, astfel că policele mâinii ei drepte sângera masiv, indicând că, încercând să se elibereze, doamna Doi și-a sfâșiat degetele mari. Toate celalte detalii privind infracțiunea au rămas un mister, poliția nemaiputând desluși altceva.

În același timp, un detectiv care lucra la cazurile de răpire ale copiilor, a identificat la unul dintre locurile atacului două urme de încălțăminte. În acel caz, o fetiță de 10 ani fusese răpită din locuința sa, dusă pe un șantier și agresată sexual, iar apoi eliberată. La șantierul respectiv, muncitorii turnaseră beton proaspăt în acea zi, astfel că rămăsese imprimată aceeași urmă de pantof ca cea găsită în cazul Zazzara. Acum polițiștii aveau o conexiune, o probă indirectă, dar tot nu era suficient pentru a localiza și prinde făptașul.

 

28 iunie, 1985: ZIUA 103

Patty Elaine Higgins în vâstă de 32 de ani a fost ucisă în orașul Arcadia. Ucigașul a fost extraordinar de crud cu aceasta, tăindu-i feroce gâtul. Polițiștii au realizat că aveau de-a face cu un individ extrem de violent, însetat de sânge și răzbunare.

 

2 iulie, 1985: ZIUA 107

După doar 4 zile de la teribilul omor, poliția din Arcadia a mai declarat un omor. La doar câțiva kilometri de cazul lui Patty Higgins, Mary Cannon, în vârstă de 75 de ani a fost omorâtă după același tipar ca și Patty.

 

5 iulie, 1985: ZIUA 110

După alte trei zile, poliția din Sierra Madre anunță o infracțiune. În fața casei de la scena crimei, se afla urma unui material și sânge pe pervaz. Polițiștii au constatat că ucigașul purtase mănuși de grădinărit, neputându-i depista amprenta la niciunul din locurile crimelor anterioare. Victima, Whitney Bennett, o fată în vârstă de 16 ani, a fost bătută cu un levier la casa părinților ei. Dar, din fericire, fata a supraviețuit atacului violent, declarând că-și amintește doar că s-a culcat și apoi s-a trezit însângerată, bătută și cu dormitorul devastat. Whitney a sfârșit cu multiple lacerații și fracturi craniene.

Examinând dormitorul fetei, anchetatorii au găsit pe o pătură roz urma însângerată a aceleiași urme de pantof sport ca și în cazul Zazzara și al celui de răpire a fetiței de 10 ani. Toate aceste infracțiuni au avut loc una după alta ceea ce nu putea să însemne decât un singur lucru: aveau de-a face cu un criminal în serie. Astfel, polițiștii au constatat că acest criminal în serie era în același timp vinovat de răpiri de copii și ucidea prin mijloace diversificate: pistoale, cuțite, strangulare manuală sau prin ligaturare, lovire cu obiecte dure. Singurul lucru care era similar între cazuri era lipsa similarității: ataca bătrâni, tineri, copii, femei și bărbați. Cum alegea victimele? Prin ce criteriu alegea modul de a le ataca? Nu exista niciun fel de tipar. Monstrul era printre oameni, îi vâna și oricine putea fi victima sa.

 

6 iulie, 1985: ZIUA 111

John Rodriguez, un polițist din cadrul poliției din Los Angeles și soția sa, Loraine au fost treziți în mijlocul nopții de un zgomot asurzitor: „În acea noapte m-a trezit un zgomot extrem de puternic, la care am reacționat nervoasă crezând că este John, soțul meu, sperând să nu-i trezească pe copii. Dar imediat am realizat că nu era John pentru că nu a urmat niciun răspuns… nicio mișcare. Era doar frică…o frică groaznică. Nu știam dacă acel ceva sau cineva era în casă sau afară, dar știam că era acolo și-mi era groază să mă mișc., a declarat Loraine.

John s-a trezit, auzind strigătul iritat al soției sale, luând arma și dând roată în jurul casei. În spatele mesei din sufragerie, a văzut larg deschisă o fereastră pe care nu o deschiseseră niciodată: „Mi-am luat lanterna și am început să luminez sub fereastra deschisă, atunci fiind momentul în care am descoperit prima probă: urme de pași în răzor, în noroi. Udaserăm atât de mult pământul cu o noapte înainte încât era perfect saturat, iar atunci când suspectul s-a proptit pe picioare ca să ridice fereastra, a lăsat o urmă perfectă.”, a declarat John.

După cele întâmplate, John și-a sunat colegii care, sosiți la fața locului au investigat urmele de pantof, constatând că acestea coincid cu urmele găsite la cazurile anterioare. Specialiștii au concluzionat că impresiunile fuseseră lăsate de o persoană care purta o pereche de pantofi sport, marca Avia, mărimea 45-46. Acest indiciu a fost esențial, deoarece acest tip de teniși erau deosebiți, nu semănau cu alte tipuri de pantofi și abia începuseră să fie fabricați. Ulterior, anchetatorii au descoperit că ucigașul avea pantofi negri pe baza declarațiilor de la victimele supraviețuitoare. Pe vremea aceea, erau fabricate doar șase perechi de pantofi de acest fel, dintre care cinci ajunseseră în Arizona și doar una singură în Los Angeles. Criminalul avea un adevărat autograf!

Detectivii au întocmit un grafic pe baza informațiilor din celelalte cazuri care îl priveau pe acest criminal în serie, pentru a putea face conexiuni și a-l prinde cât mai repede. Aceștia au inclus armele folosite, urmele lăsate de criminal, dar și declarațiile martorilor oculari și a victimelor supraviețuitoare. De asemenea, anchetatorii au cercetat toate omorurile neelucidate din comitatul LA, adunând în total 25-30 de cazuri cu o posibilă conexiune dintre ele, unul dintre ele fiind cazul lui Mabel Bell și Florence Lang:

În data de 29 mai 1985, aceste două surori au fost atacate și bătute în casa lor din Monrovia. Un grădinar le-a găsit în dormitoarele lor după două zile de la incident, iar casa lor fusese devastată. Mabel Bell a murit după ce a fost bătută cu un ciocan timp de ore întregi, iar sora sa, Florence Lang atârna de un fir de viață în urma atacului.

Acest caz se lega de posibilul criminal în serie deoarece pe podeaua dormitorului se afla un ceas pe care era imprimată o urmă parțială a aceluiași pantof sport Avia. De asemenea, acela a fost primul caz în care criminalul lăsase un al doilea indiciu important și anume simbolurile demonice sau pentagramele, care erau desenate pe unul din pereții dormitorului și pe unul din picioarele celor două victime. Încerca să le lase un mesaj oamenilor? Era implicat în satanism? Era adeptul vreunui cult care implica ritualuri de acest gen? Încerca să-l imite pe Charles Manson, celebrul criminal în serie?

 

Richard:„Satana este o forță stabilizatoare în viața mea. Îmi dă o rațiune de a fi. Este o forță motoare care mă motivează să fac lucruri. Visez la chestia asta.”

 

Cercetând cazuri vechi, polițiștii au dat peste un alt caz care includea o pentagramă, fiind o posibilă conexiune. Era vorba despre o tentativă de răpire în care victima a luptat cu agresorul și a reușit să scape, iar acesta a plecat într-o Toyota. Un polițist l-a tras pe dreapta deoarece acesta comisese o contravenție rutieră, constatând la controlarea actelor că șoferul nu avea permis de conducere. L-a scos din mașină pe suspect și l-a obligat să pună mâinile pe capotă în timp ce era căutat de arme. Mai apoi, polițistul i-a spus să rămână pe loc și s-a întors la motocicleta sa după carnetul de contravenții. Între timp, suspectul aude de la stația polițistului anunțul despre tentativa sa de răpire și o descriere a mașinii pe care o conducea. Astfel, individul desenă o pentagramă pe capota mașinii și fuge, făcându-se nevăzut. S-a dovedit ulterior că mașina bărbatului era furată, așa că detectivii au mers să colecteze amprentele de pe mașină. Dorința lor s-a spulberat aflând că nu puteau avea acces la mașină deoarece se afla în custodia LAPD. Acele amprente erau probe esențiale.

 

7 iulie, 1985: ZIUA 112

În noaptea de 7 iulie, Linda Arthur, un tehnician criminalist din LA, și-a sunat colegii pentru a raporta violul vecinei sale: „Îmi veniseră câteva prietene, așa că am ieșit la jacuzzi noaptea. Era vreo 3 dimineața când am ieșit din jacuzzi, am intrat în casă, iar prietenele mele s-au culcat în camera de oaspeți și eu la mine în cameră. După cinci sau zece minute, una din prietenele mele se ridică și-mi spune că cineva mă caută afară. Am ieșit afară și am auzit-o pe vecina mea strigându-mă de pe geamul dormitorului ei. Mi-a spus că a fost jefuită și violată și că făptașul o încătușase de pat.”

Suspectul săltase ușița de la intrare a pisicii, a tras-o afară și a intrat în locuința femeii, unde a agresat-o sexual și a jefuit-o. Victima a reușit să tragă patul până la fereastră ca să o poată striga pe Linda. Aflând detaliile infracțiunii, Linda a declarat ulterior: „Gândul că eram doar la o casă distanță de un atac al posibilului criminal în serie era înspăimântător.”

 

Monterey Park

În aceeași noapte, Joyce Nelson, o bunică în vârstă de 60 de ani a fost ucisă. Criminalul a fost așa de furios încât a lăsat celebra urmă a pantofului sport Avia pe capul victimei. După ce a ucis-o, acesta a mers mai puțin de 1,5 km de la locul crimei, unde a agresat-o sexual pe Sophie Dickman. Acum detectivii aveau de a face cu un ucigaș care comitea 3 crime în aceeași noapte, astfel, în doar zece zile erau înregistrate cazurile: Higgins, Cannon, Bennett, Dickman și Nelson.

Mass-media a făcut la rândul ei conexiunea dintre aceste cazuri și a început să se implice serios după cazul Nelson. Febra mediatică a făcut ca aceste cazuri să fie subiectul principal al buletinelor de știri.

Comunitățile din California de Sud au realizat că situația era foarte alarmantă și imprevizibilă: printre ei se afla un criminal care le intra în casă, fără niciun motiv, îi jefuia, agresa, viola, ucidea… Nu viza victime de o anumită rasă sau vârstă. Nu mai văzuseră așa ceva. Cu cât se gândeau mai mult, cu atât se întrebau: „Aș putea urma eu?”

Între timp, anchetatorii s-au mobilizat în cea mai mare operațiune de la Strangulatorul din Hillside. Au format o adevărată echipă specială: unii se ocupau de urmele de pantofi sport Avia, alții de cătușele de mâini și de police, iar ceilalți de misterul pentagramelor. Căutau orice probă posibilă și trebuiau să fie foarte meticuloși.

La Biroul de omoruri din cadrul Departamentului șerifului comitatului LA, polițiștii verificau toate apelurile primite de la cetățeni. Lumea suna de peste tot, iar detectivii urmăreau fiecare indiciu care putea fi util în prinderea criminalului.

 

9 iulie, 1985: ZIUA 114

Cei de la LAPD le-au permis detectivilor de la Departamentul Șerifului Comitatului LA accesul la mașina furată de criminal pe care acesta desenase o pentagramă. Însă, aceștia au constatat că mașina fusese expusă la lumina soarelui timp îndelungat, astfel că toate posibilele amprente erau deja arse. Nu mai rămăsese nimic. Dar polițiștilor le-a surâs totuși norocul pentru că, uitată în mașină, zăcea o cutie mică de plastic ieftin în care se afla o carte de vizită de la un cabinet stomatologic pe care scria „Dentist Peter Leung, China Town”.

Doi detectivi au mers să-l interogheze pe doctorul stomatolog, aflând că suspectul fusese la cabinet în data de 3 iulie, adică în urmă cu doar 5-6 zile. Fișa medicală a individului era scrisă pe numele de Richard Mena, dând și o adresă falsă. Cei doi detectivi au reușit să facă rost de radiografiile suspectului pe care le-au dus la un alt dentist. Au aflat că pacientul se va întoarce la cabinet cât de curând deoarece dantura lui era într-o stare foarte gravă și cu siguranță îl durea.

Astfel, operațiunea de prindere a suspectului a început. Cabinetul dentar era sub jurisdicția LAPD așa că, detectivii le-au spus celor de la LAPD să instaleze o alarmă de efracție care să fie declanșată de doctorul stomatolog atunci când individul se va prezenta la cabinet.

 

15 iulie, 1985: ZIUA 120

Chiar în ziua în care alarma a fost instalată, doctorul i-a sunat pe polițiști în jurul orei 22:00 întrebându-i unde au fost când a acesta a activat alarma. Richard fusese acolo în acea zi. Doctorul a apăsat alarma în mod repetat, dar aceasta nu a funcționat deoarece fusese conectată greșit. Așadar, l-au ratat și cu toții au fost dezamăgiți de neatenția tehnicianului.

 

20 iulie, 1985: ZIUA 125

Un cuplu căsătorit, Max Kneiding în vârstă de 68 de ani și Lela Kneiding în vârstă de 66 de ani, au murit împușcați în trunchiul superior.

„Am oprit în fața casei. Am observat poarta de la bazin care era deschisă, iar ai mei nu lăsau niciodată acea poartă deschisă. Apoi m-am îndreptat către ușa din spate a locuinței, pe care am găsit-o tot deschisă. Am străbătut acea cameră și holul până în dormitor. M-am uitat în dormitor… Încăperea era o baie de sânge.”, a declarat ulterior fiica acestora. Părea că avusese loc o luptă. Nu erau urme de încălțăminte, dar amândoi fuseseră împușcați cu un pistol de 5,6 mm, indiciu care era și el legat de unul dintre primele cazuri ale criminalului, respectiv, cazul lui Dayle Okazaki.

Detectivii de la Departamentul Șerifului Comitatului LA au sunat la LAPD pentru a raporta crima, aflând de la ei că a mai avut loc un omor în aceeași noapte, în Sun Valley la casa soților Khovananth. Ajungând la fața locului, polițiștii de la LAPD au observat, pe veranda din fața casei, urma perfectă a unui pantof Avia. Continuând căutările, în partea din spate a casei au găsit o fereastră glisantă lăsată neîncuiată și, în interior, o altă urmă a celebrului pantof sport.

Suspectul intrase prin fereastra glisantă și se îndreptase către dormitorul soților Khovananth. L-a executat pe bărbat, Chainarong în vârstă de 32 de ani, împușcându-l în cap cu pistolul de 5,6 mm, iar mai apoi a violat-o pe soția sa, Somkid, în vârstă de 29 de ani și pe băiețelul acestora. Șederea criminalul la acea locuință s-a estimat la 2-3 ore, având astfel suficient timp pentru a fura tot felul de obiecte de valoare.

Acesta a fost cazul care a adus toate indiciile la un loc: urma pantofului sport Avia, arma de 5,6 mm și modul de operare în care a executat bărbatul, agresând mai apoi soția și copilul. Ceea ce nu le putea da decât dreptate și claritate anchetatorilor.

Victima, Somkid Khovananth, a fost foarte traumatizată însă toate detaliile pe care și le-a amintit au fost foarte concrete, descrierea sa pentru portretul robot fiind, de asemenea, foarte asemănătoare cu cea a Mariei Hernandez. Astfel, polițiștii au hotărât să publice în sfârșit portretul robot.

 

6 august, 1985: ZIUA 142

S-a raportat încă un caz în Northridge, cu alți doi soți împușcați, Chris și Virginia Petersen. Suspectul a intrat în casă, mai apoi în dormitor unde a împușcat-o pe Virginia în nara stângă, glonțul rămânându-i în spatele gâtului, neatingând pe parcurs niciun organ vital. Ea a început să strige, iar soțul ei a dat să se ridice din pat, dar individul l-a împușcat și pe el, tot în partea dreaptă a capului, glonțul netrecând mai departe. Chris Petersen a încercat să-l confrunte pe bărbat, reușind să-l gonească.

Analizând glonțurile trase în victime, anchetatorii au observat că era vorba despre o nouă armă, respectiv un automat de 6,35 mm. Neobișnuit la acele cartușe era detonatorul roșu, fiind recunoscute drept muniție veche, care nu se mai fabrica, acest lucru trezindu-le interesul.

 

Richard: „M-am confruntat cu situații precare. Dacă faci un lucru de atâtea ori este mai mult ca sigur că o să dai greș cândva. Ca să prinzi un criminal în serie, criminalul trebuie să greșească sau poliției să-i surâdă norocul. Fie asta, fie trebuie să intre în mintea criminalului.”

 

Majoritatea criminalilor vor să știe tot ce poliția știe despre ei. Așa că detectivii au bănuit că ucigașul citea ziarul și era la curent cu toate informațiile pe care mass-media le punea la dispoziția publicului. Asta dovedindu-se în cazul domnului Doi în care victima a reușit să sune la urgențe înainte de a muri, acel apel fiind dat publicității. Astfel, din acel moment, toate telefoanele de la locurile următoarelor crime au fost fie furate, fie dezactivate, prin tăierea liniilor telefonice sau întreruperea comunicațiilor.

O data cu explozia mediatică a acestui subiect, jurnaliștii au început să se gândească la un nume pentru criminal, așa că cei de la KNBC l-au numit prima dată „criminalul neinvitat”, care mai apoi s-a transformat în „intrusul din Valley”, ajungând mai târziu la forma finală după care este recunoscut la nivel internațional de „UCIGAȘUL NOCTURN/ THE NIGHT STALKER”.

 

8 august, 1985: ZIUA 144

Următoarea infracțiune a avut loc la Diamond Bar, din Rowland Heights, în jurul orei 2-3 dimineața. Punctul de efracție era în spatele casei, semnul relevant fiind un pepene galben mâncat pe jumătate care era încă pe masă.

Crima a constat într-un soț mort, Elyas Abowath, în vârstă de 35 de ani, împușcat în tâmplă cu același semi-automat de 6,35mm pe care îl folosise în cazul soților Petersen. Soția acestuia fusese agresată sexual, aceasta declarând faptul că ucigașul nocturn a pus-o să jure pe Satana că nu se va uita la el.

 

San Francisco

18 august, 1985: ZIUA 154

Domnul Peter Pan, în vârstă de 66 de ani a fost găsit mort, fiind împușcat în cap, întins într-o baltă de sânge în propriul pat. Doamna Pan fusese agresată sexual și împușcată la rându-i, în cap, dar avea încă puls când salvarea venise așa că a fost transportată la spitalul general din San Francisco. Locul crimei era de-a dreptul grotesc. După omor, criminalul a deschis frigiderul, mâncând tot ce era în frigider, la final scrijelind pe perete același simbol satanic, pentagrama. Era vorba despre un individ extrem de rece și calculat, care încerca să fie cât se poate de malefic.

Detectivii au emis un anunț/mandat de căutare generală în care erau enumerate detaliile infracțiunii, inclusiv cartușul roșu, acesta fiind piesa de legătură cu criminalul.

De asemenea, înfiorătoarele scrijelituri de pe pereți au fost date pe mâna mass-mediei, astfel că acum ucigașul nocturn băgase spaima în public, începând să devină tot mai sinistru.

 

26 august, 1985: ZIUA 162

Mission Viejo

Era aproape 3:00 dimineața când o femeie în vârstă de 29 de ani a declarat că un intrus i-a împușcat iubitul în cap și apoi a atacat-o. Intrusul a apucat-o, a agresat-o sexual și a legat-o, individul spunându-i că el este „ucigașul nocturn”.

Deci acesta chiar urmărea știrile și îi plăcea porecla lui, fiind limpede în acel moment că suspectul plecase din LA în San Francisco, după care părăsise San Francisco și se întorsese în comitatul Orange.

Norocul polițiștilor s-a întruchipat într-un tânăr care locuia în cartier și meșterea în acea noapte la o motocicletă. Acesta a văzut mașina suspectului venind, mergând încet, scrutând în jur, apoi plecând. Băiatului i s-a părut ciudat și și-a amintit parțial numărul acelui autovehicul și cum arăta mașina. Acea știre a fost dată publicității, astfel că într-o zi un individ a sunat la poliție și a spus că un prieten de-al său a avut o mașină furată al cărui număr parțial și descriere corespundea. Era vorba despre o Toyota break portocalie din 1976, cu numărul de înmatriculare 482 RTS.

Mașina a fost localizată într-o parcare din centrul Los Angeles-ului, în zona Rampart. Zeci de polițiști s-au dus să supravegheze zona sperând că ucigașul nocturn va reveni. După multe ore de așteptat în care criminalul nu s-a întors la mașină, au decis să renunțe, lăsând mașina pe mâna laboratorului criminalistic. Acolo au procesat mașina și au prelevat o amprentă latentă de pe oglinda retrovizoare pe care suspectul o atinsese pentru a o regla.

Acum aveau o amprentă dar nu știau cui aparținea, fiindcă pe vremea aceea amprentele erau procesate manual și nu digital, ca în prezent. Aveau nevoie de fișa cu amprente digitale ale suspectului pentru a compara amprenta din fișă cu amprenta latentă, dar trebuia să aștepte până un suspect se arăta.

 

27 august, 1985: ZIUA 163

Detectivii au primit un apel de la o femeie care le-a spus că tatăl ei era un om al străzii care își făcea veacul lângă depoul autocarelor Greyhound, Skid Row. Acesta se împrietenise cu un ins pe nume Richard care semăna perfect cu descrierea portretului robot publicat al ucigașului nocturn.

Auzind acestea, polițiștii s-au dus la tatăl femeii care le spuse că Rick era din El Paso și că acesta îi povestise cum ucisese cuplul asiatic din Monterey Park cu un pistol semiautomat de 5,6 mm. Tatăl femeii le mai precizase detectivilor că primise acel pistol de la Rick pe care îl dusese în Tijuana și i-l dăduse altcuiva. Anchetatorii au pornit imediat către Tijuana, unde au reușit să găsească pistolul dar și un casetofon cu un radio mare care s-a dovedit a fi furat în timpul uciderii lui Bell și Lang.

Din păcate, nici femeia, nici tatăl ei nu știau numele de familie al suspectului, însă era evident că acest Rick era probabil ucigașul.

 

San Francisco

Un informator al poliției pe nume Earl Gregg a predat o brățară despre care credea că ar fi avut o legătură cu ucigașul nocturn. Acesta a declarat că avea brățara de la mama soției sale, care locuia în San Pablo, California. Polițiștii au aflat de la aceasta din urmă că primise brățara de la iubitul ei, Armando Rodriguez, care la rândul său o primise de la prietenul său din El Paso, pe nume Rick. Mai apoi, femeia a menționat detalii absolut fascinant și anume că Rick purta o șapcă cu AC/DC, o geacă neagră Members Only și avea o dantură stricată. Cu cât aceasta vorbea mai mult, cu atât îi convingea pe polițiști că erau pe urmele însetatului și diabolicului criminal.

Armando Rodriguez, iubitul femeii care locuia în El Sobrante, California, a refuzat la început să-i ajute pe polițiști, dar până la urmă a dezvăluit numele prietenului său din El Paso: „RICHARD RAMIREZ”.

Penned by a Killer | KDBC

 

30 august, 1985: ZIUA 166

Căutarea individului care era cunoscut sub numele de Richard Ramirez a început prin găsirea a opt indivizi cu acest nume, care aveau cazier la poliție. Polițiștii au comparat amprenta prelevată de pe oglinda retrovizoare a mașinii care a aparținut ucigașului cu amprentele indivizilor. Doar o amprentă a corespuns, însă individul respectiv avea un cazier nesemnificativ care includea câteva furturi auto și absolut nimic violent. Detectivii au făcut rost de o poză judiciară a bărbatului, pe care au dus-o informatorului, care le-a confirmat că el era râvnitul ucigaș nocturn.

Aveau o poză, un nume și o identitate, știau până și în ce zonă își face veacul, iar ancheta părea să aibă rezultate.

Din cauza unor conflicte de jurisdicție dintre Departamentul de Poliție din San Francisco(SFPD) și LAPD, care au avut la bază disensiuni legate de modul de urmărire și prindere a suspectului, șeful poliției din San Francisco a decis să alerteze comunitatea din care făcea parte Ramirez, deși aveau un mandat de arestare emis pe numele acestuia.

 

31 august, 1985: ZIUA 167

„În anii 80, pupitrele de la Biblioteca Centrală erau pline și aveai de-a face cu mulți clienți și tipuri de persoane, iar telefoanele cu disc sunau încontinuu. Apăreau diferite fețe, mulți oameni interesanți și mulți oameni pe care nu ai vrea să-i mai vezi vreodată.

          Într-o zi, mi-am ridicat privirea și am văzut un bărbat cu un aspect neîngrijit, cu un tricou negru pe care scria „Jack Daniels”, cu păr murdar, iar dantura sa era absolut dezgustătoare. Emana un miros puternic, aproape ca de capră, iar ochii săi păreau morți. Era ca un animal care voia să atace. Voia să știe unde erau cărțile despre horoscop și tortură, și din fericire pentru mine, ambele se aflau în alt departament.

          Sâmbătă dimineața am mers la Yorshire Grill, cu colegii de la bibliotecă și am luat micul dejun. Am luat un ziar, m-am uitat la prima pagină și am văzut poza bărbatului care a venit la bibliotecă. În dreptul portretului său scria „Ucigașul Nocturn”. Mi-a înghețat sângele în vene.”, a declarat un bibliotecar.

 

Autoritățile se așteptau ca ucigașul nocturn să părăsească Los Angeles-ul după divulgarea indentității sale și să meargă la depoul autocarelor Greyhound, Skid Row, așa că polițiștii au trimis o echipă de supraveghere în acea zonă.

 

8:15 dimineața

Polițiștii au aflat că Ramirez plecase din oraș cu autobuzul, mergând în Arizona pentru a-și vizita un frate, dar plănuia să se întoarcă în Los Angeles. A fost instalată o echipă de supraveghere la depoul Greyhound, dar Ramirez a reușit să scape, recunoscându-i imediat pe polițiștii deghizați în oameni ai străzii, fiindcă dantura și părul lor era curat, chiar dacă hainele erau neîngrijite și rupte.

Criminalul a intrat pe ușa din spate a stației de autobuz, pe unde de obicei călătorii ieșeau. El a ieșit, apoi, pe stradă și a intrat într-un magazin de băuturi, unde și-a văzut imaginea pe prima pagină a tuturor ziarelor. S-a speriat și a început să se panicheze. A ieșit repede din magazin și a luat un autobuz care ducea spre Olympic, plănuind să-și viziteze un alt frate care se afla în East LA, la doar 13 km de locația sa. În autobuz, a văzut un pasager că se uita la ziarul de dimineață, după care l-a privit și a făcut ochii mari. Călătorul a lăsat ziarul jos și a coborât pentru a suna la poliție. Știa că fusese identificat. Oamenii de pe stradă și pe lângă care trecea începeau să se întoarcă, să se uite la el și să-și spună că el este ucigașul nocturn. Criminalul a sărit din autobuz, dar nu știa că domnul care sunase la poliție, îi făcuse semn unui camion de la compania de gaze, pentru a-l urmări pe Richard.

Urmărirea criminalului începuse. Acesta era denunțat la poliție de tot mai mulți oameni. Ramirez a ajuns pe autostrada I-5 și a trecut de toate benzile autostrăzii, continuând apoi în direcția nord-est până în Indiana. Acolo a încercat să fure în mod agresiv mașina unui domn, luându-se la bătaie. Richard a renunțat la acea mașină, a traversat strada, a cotit dreapta pe Hubbard Street unde a încercat să fure mașina unei doamne. Însă un domn pe nume Manuel De La Torre a luat un drug de fier dintr-o poartă și l-a lovit pe criminal în cap. Ramirez a căzut lângă mașină, s-a ridicat și a luat-o la sănătoasa, dar domnul cu drugul nu s-a lăsat, fugărindu-l și lovindu-l încă o dată pe Richard în cap. Curând, toți locuitorii acelei zone au aflat că ucigașul nocturn umbla pe străzile lor și au ieșit în stradă alergându-l.

 

Richard: „Tipul cu drugul i-a spus soției să ia o armă ca să mă împuște. Puțin mi-a păsat în acel moment deoarece eram obosit. M-am uitat apoi pe stradă și am văzut mașina unui șerif care venea. Eram norocos că poliția a intervenit deoarece știam că oamenii care mă fugăreau voiau să mă linșeze.”

 

În final, oamenii s-au unit și l-au prins. Când polițiștii au ajuns la fața locului au văzut că un individ îl ținea la distanță cu un drug de metal pe ucigașul nocturn, dar și că acesta îl lovise, deoarece Ramirez avea sânge pe mâini, pe cap și pe tricou. Obosise să mai fugă, era realmente epuizat, fiind așezat pe o bordură. Detectivii l-au văzut și i-au spus să se ridice, l-au încătușat fără ca acesta să se opună în vreun fel și l-au băgat în mașina de poliție. Ucigașul nocturn era oficial reținut.

 

Richard:„Eram foarte enervat de cum ieșiseră lucrurile și că eram arestat. M-am întors către toți cei din jurul meu și i-am scuipat, scoțând limba la ei. Eram ca un șarpe. Dacă aș fi avut un pistol i-aș fi făcut să se împrăștie. N-ar mai fi fost atât de curajoși pe cât se credeau.”

 

Când polițiștii și climinalul au ajuns la secția de poliție Hollenbeck era o mulțime de oameni care voiau să fie martori la reținerea lui Richard.

 

„Am fost sunați să trimitem pe cineva la LAPD pentru a preleva amprentele și a identifica un suspect pe care îl credeau a fi ucigașul nocturn. Îmi amintesc perfect când am întrat pe ușa secției de poliție și l-am văzut. Era înalt și zvelt. Avea ochii negri. A măturat încet cu privirea încăperea ca s-o absoarbă și te privea în ochi, se uita la tine. Și atunci mi-am spus că sunt cei mai îngrozitori ochi pe care i-am văzut în viața mea. Sălășluia răul în acel om și simțeai asta.”, a declarat detectivul Linda Arthur, la vederea lui Richard Ramirez.

 

„Am intrat într-o cameră de interogatoriu, iar el ședea acolo. Era exact cum îl descriseseră martorii: părul, dinții, felul în care vorbea. M-am prezentat și am început să i-l prezint pe Gill, dar el m-a întrerupt spunând că deja știa totul despre noi. M-am cam descumpănit, nu mai avusesem un suspect care să spună asta la un interogatoriu legat de omor.”, a declarat Frank Salerno, detectivul care s-a ocupat în trecut și de cazurile ce-l priveau pe Strangulatorul din Hillside.

Știa totul despre Ștrangulatorul din Hillside, era ca un idol pentru el. De asemenea, Richard le-a menționat polițiștilor că a studiat și a citit despre alți criminali în serie precum Ted Bundy.

Apoi Frank Salerno l-a informat pe Richard despre drepturile lui constituționale. Acesta a invocat dreptul de a tăcea, așa că polițiștii nu mai puteau face nimic și s-au ridicat spunându-i criminalului că pleacă, însă acesta i-a oprit spunând că are câteva întrebări. Detectivii s-au oprit și s-au așezat la loc, începând să converseze cu ucigașul.

„Aveam experiența străzii. Sunt hispanic. Știam că are experiența străzii așa că am conversat cu Richard puțin în argou. Dar la un moment dat m-am îngrozit. Vorbind cu el, am ajuns la o parte a interviului în care am atins o zonă sensibilă. În timp ce vorbeam cu el despre familia sa, a pus capul pe masă și și-a ținut mâinile de-o parte și de alta a capului. Mă asculta, dar deodată a început să gâfâie tare, cât pe ce să intre în hiperventilație. În timp ce făcea asta, mâinile încep să i se ridice de pe masă, iar în mintea mea, îmi spuneam: „Dacă tipul începe să plutească prin cameră, eu plec de-aici.”, Gill Carrillo, unul dintre detectivi.

Secția de poliție Hollenbeck arăta ca o grădină zoologică. Erau o mulțime de cetățeni în jur, dădeau impresia că se pregăteau de linșaj. S-a aflat că cineva îl va ucide pe criminal dacă va ieși din clădire așa că polițiștii au format un scut de protecție în jurul lui Richard și l-au condus la mașină unde urmau să-l ducă către arest.

Vestea capturării Ucigașului nocturn s-a răspândit rapid printre localnici și reacția multora a fost: „Slavă cerului!” . Erau de-a dreptul fericiți și ușurați.

După ce au ajuns la arest, cei doi detectivi i-au spus criminalului că-l vor băga într-o celulă deosebită, celula care aparținuse cândva idolului său, Strangulatotul din Hillside, Kenneth Bianci. Richard s-a exaltat auzind acestea, fiind chiar entuziasmat. Aceea a fost o celulă a vedetelor. Însă ce nu știa Ramirez era faptul că polițiștii jucau o carte, prin acea celulă făcându-l pe criminal să se simtă important și faimos.

După arestarea ucigașului, detectivii au stabilit o ședință de identificare, aducând o victimă supraviețuitoare, în vârstă de șase ani, Anastasia Hronas. Fetița i-a uimit pe detectivi. Polițiștii i-au pus pe suspecți să spună pe rând, clar și răspicat, propozițiile care i-au fost adresate fetiței de către agresor în noaptea atacului. La sfârșit, Gill Carrillo a întrebat dacă mai are cineva o întrebare, iar fetița a ridicat mâna și a întrebat dacă să scrie cuvântul sau cifra doi, acela fiind numărul atribuit lui Richard Ramirez.

Acesta a fost învinuit de omor, procurorii spunând că intenționează să ceară pedeapsa cu moartea.

 

24 octombrie, 1985

La proces, sala de judecată s-a transformat într-un teatru. Primul aspect care a adus la un adevărat spectacol a fost chiar inculpatul care voia să încânte publicul, prin numerosele sale admiratoare, dar și să șocheze la unul din procese desenându-și o pentagramă în palmă și arătând-o publicului. Erau incredibil de multe femei care îl admirau și-l venerau trimițându-i scrisori, poezii și poze în ipostaze indecente. Era sindromul băiatului rău dus la extrem, având un magnetism animalic care le atrăgea pe femei. Era stupefiant. Dar lui îi plăcea, pentru că faima generează atracție, se simțea ca o vedetă de la Hollywood.

Night Stalker' Killer Richard Ramirez Dies at 53 - The New York Times

Al doilea aspect care a generat un scandal a fost echipa de apărare a criminalului, care era formată din doi avocați, Daniel și Arthuro Hernandez. Judecătorul proceselor lui Ramirez a spus că avocații săi nu aveau suficientă experiență deoarece aceștia nu mai avuseseră în mâini un caz de magnitudini atât de mari. Astfel, cei doi avocați au început să se teamă de anularea procesului și de faptul că apărarea nu ar face față cazului.

Pe lângă aceste omoruri pline de cruzime, Richard ar fi trebuit să fie pus sub acuzare pentru numeroasele cazuri de molestare de copii. Însă detectivii au ales să nu-i supună pe copii la asemenea experiență, pentru că i-ar putea traumatiza pe viață.

 

31 ianuarie, 1989

Richard a fost dus în cătușe la proces, care a început abia după trei ani și jumătate de la arestarea sa. A fost învinuit de 43 de infracțuini, 13 omoruri, multe acuzații de jaf, viol și altele. Reputația lui a impus măsuri de siguranță sporite, fiindcă mulți spectatori au venit în sala de judecată ca să-l vadă.

Declarațiile martorilor chemați la proces au fost o experiență dureroasă și nesfârșită, deoarece procurorii au convocat 140 de martori ale căror măturii pline de lacrimi au fost ascultate. Puteai să simți durerea emoțională și asta te afecta.

„Era o senzație terifiantă să fii în aceeași sală cu el. Pur și simplu știai că ești în prezența răului. O simțeai.”, un membru al familiei uneia dintre victime.

 

20 septembrie, 1989

Judecătorul îl declară pe Richard Ramirez vinovat de omor și de alte 43 de acuzații.

 

7 noiembrie, 1989

Richard a fost condamnat la moarte prin gazare, sentința nefiind o surpriză pentru nimeni.

„Nu vreau să aud teoriile societății. Le-am auzit și adevărul rămâne că ceea ce este, este. Nu mă înțelegeți. Nici nu trebuie. Nu sunteți capabili de asta. Sunt dincolo de experiența voastră. Sunt dincolo de bine și de rău”, a declarat Ramirez atunci când judecătorul i-a acordat ultimul cuvânt.

 

7 iunie, 2013

Ucigașul nocturn a fost declarat mort. Direcția Penitenciarelor din California a anuțat decesul său într-un spital, după ce stătuse peste două decenii în antecamera morții, în așteptarea execuției. Acesta a fost răpus de cancer.

 

„Ce determină o persoană să facă ce a făcut el?

Nu cred că știm cu adevărat…chiar nu cred.

Cred că răul există. Cred că diavolul există. Și spun rugăciuni în fiecare noapte. După rugăciuni încep să înșir nume, oameni, victime, prieteni și membri din familie și termin cu… Richard Ramirez.” , Gill Carrillo, principalul detectiv care s-a ocupat de cazul Ucigașului nocturn.

This is custom heading element

[uncode_share layout=”multiple” bigger=”yes”]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Preference Center